Şcolăreşte, nimic nou

Raluca BACIU
Publicat în Dilema Veche nr. 90 din 6 Oct 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Subiectul acestui articol vizează modul în care DGLR ar fi util elevilor şi, se subînţelege, profesorilor care predau literatura în şcoală, mai cu seamă la nivelul ciclului liceal. Asta, bineînţeles, dacă plecăm de la o premisă absolut necesară: aceea că apariţia dicţionarului s-a făcut remarcată cel puţin în Bucureşti, căci de provincie (şi nu mă refer la marile oraşe) e aproape inutil să vorbim. Încă. Nu cred că mă înşel dacă spun că profesorii care au auzit sau l-au văzut nu sînt prea mulţi. De cumpărat nici nu se mai pune problema. Şi, nu-i aşa, la ce bun? - ar spune mulţi dintre ei, cu o voce care nu mai e a lor, ci una de roboţel prins fără de scăpare în maşinăria scîrţîitoare a învăţămîntului. La ce bun, de vreme ce multe articole din DGLR - cele care îi vizează pe autorii de manual - fac o concurenţă destul de proastă cărţilor de comentarii de care piaţa geme şi în care textele, indiferent că sînt în proză sau în versuri, sînt mult mai bine "povestite", iar datele bio-bibliografice, mult mai sintetice, ne scutesc de amănunte supărătoare într-un univers de informaţie şcolară şi aşa supraîncărcat. Să presupunem că un elev ar deschide dicţionarul. Şi este un elev mediu, bine îndoctrinat cu ideea că literatura română şi mai ales autorii studiaţi, "monştri sacri", sînt tot ce a dat mai bun geniul universal. Ce-i oferă DGLR? Nimic nou. Arghezi cu lirica prezentată cuminte, şcolăreşte, tematic, cu romanele povestite rapid, pe înţelesul tuturor. Singura dificultate notabilă: neologismele, pentru care ar avea nevoie de un alt dicţionar, lucru deja enervant, aşa că renunţă, intră pe messenger sau, şi mai bine, sună un prieten. Cam la fel stau lucrurile şi pe la alţii. La Caragiale, de exemplu, unde ne întîmpină aceeaşi prezentare călduţă, unde personajele din comedii "au caraghioase oglindiri în tărtăcuţa lor buimacă", iar nuvelele nu prezintă nici un interes, fiind expediate fiecare în trei-patru rînduri. Adică nimic bun de copiat. Desigur, nici o vorbă despre reinterpretarea operei începînd cu anii '60-'70, nimic despre Caragiale precursor al absurdului, textualist şi deconstructivist avant la lettre al convenţiilor literare, cu personajele lui bolnave de hipersemantism etc. Craii... lui Mateiu, carte considerată de curînd a fi cea mai bună a literaturii române, suportă şi ea aceeaşi încadrare, fiind bine încorsetată în interpretări sfidător puerile, cu parfum de clişeism comunist, de vreme ce "scriitorul se îndurerează în faţa inevitabilului sfîrşit al ultimelor vlăstare aristocratice", opera nefăcînd altceva decît să zugrăvească "destrămarea prin viciu şi desfrîu a aristocraţiei". La rîndul lui, articolul despre Ion Barbu te întîmpină seducător cu o prezentare biografică, autorul considerînd interesant să ne dea informaţii preţioase despre "aventurile" matematicianului Barbu care, aflat la Göttingen, evoluează "ca un vultur" în domeniul cuceririlor erotice cu care face liste, pe care i le expediază nonşalant preacumintelui său prieten, Tudor Vianu. Să nu uităm menţiunile speciale despre iubirea purtată de Barbu cîinilor săi, peste mormintele cărora s-a prăbuşit o salcie a doua zi după moartea scriitorului. Ceea ce - se pare-, devine un fapt de importanţă copleşitoare, chiar şi pentru un articol de dicţionar, de vreme ce autorul acestuia conchide apodictic: "O reacţie firească a naturii, la moartea unui poet de o originalitate stranie, intens expresivă şi provocatoare: o sinteză de apolinic şi dionisiac". Dar să fim totuşi rezonabili. În privinţa prezentării, dacă ţinem neapărat, DGLR oferă şi variaţii. Una o putem găsi în articolul despre Creangă unde, după o fişă biografică făcută jucăuş şi cu simpatie, urmează o prezentare a operei mai neconvenţională pentru linia generală a dicţionarului. Nu se mai povestesc operele, ci ni se propune o inteligentă abordare tematică, cu bine plasate trimiteri biografice care încearcă explicarea operei prin viaţă, dar (mai ales) şi invers. Acesteia i se adaugă, într-o fină notă polemică, diferitele modalităţi de receptare a operei, element absent cu desăvîrşire în foarte multe alte articole. Subtilitatea cu care este relevat "transferul" de motive (al fugii, al cruzimii, în fond al jocului permanent cu moartea) de la viaţă spre operă şi reciproc, este cel puţin provocatoare, ca să nu mai vorbim de sugestiile de (re)lectură. E vorba de un articol care s-ar putea să mai mişte o rotiţă, să mai scurtcircuiteze cîte ceva în mintea adolescentului blazat. Dar asta altfel decît ar face-o, extrem subversiv, finalul articolului dedicat lui Cărtărescu, unde, după o prezentare elogioasă, urmează un paragraf incriminant despre primul volum al Jurnalului, "operă dezamăgitoare, de self-agent literar, de un egoism etanş, nu o dată pigmentat megalomanic şi meschin" şi în care autorul "se notează aproape invariabil ca neurastenic..., atins parcă de ramolisment şi impotenţă estetică, supărat pe propriul succes considerat ca alienant ş.a.m.d." Cît de fair este o astfel de prezentare? Să sperăm că dl Elev n-o să se întrebe şi că a uitat lecţia cu Dacia literară. Să sperăm, de asemenea, că va exista o zi în care în ordinea universului se va produce ceva (nu neapărat o catastrofă) şi atunci va deschide, chiar şi din greşeală, dicţionarul. Şi că, lecturînd "cîte ceva despre", va dori să nu se mulţumească doar cu rezumatul, ci să citească efectiv cartea. Că spiritul său rebel va suferi o redirecţionare şi că, fără să-şi dea prea bine seama cum, are un chef nebun să verifice dacă informaţiile citite sînt complete şi mai ales corecte, iar dacă nu, să le conteste, să le dărîme. Adică să construiască.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Reacții după ce un preot a spus că fetele frumoase, abuzate sexual, trebuie să fie trimise la închisoare. Ministrul Justiției: „Este o invitație la viol!” VIDEO
Preotul Nicolae Tănase, președintele Asociației Pro Vita consideră că fetele frumoase, care au fost victimele unei agresiuni sexuale, „nu sunt chiar nevinovate” și că ar trebui să meargă și ele la închisoare. BOR se delimitează de aceste afirmații.
image
Drogul violului, cel mai periculos, dă dependență de la a treia utilizare. Expert: „Este posibil să asistăm la drame uriaşe”
Psihologul Eduard Bondoc, specialist în medicină la Clinica de Psihiatrie din Craiova, avertizează că cel mai periculos drog este cel cunoscut ca "drogul violului", care este insipid, inodor și incolor.
image
O bătrână din Spania și-a găsit casa ocupată de un cuplu de români. „Am crezut că proprietara a abandonat-o“
Un cuplu din România a stârnit controverse în Spania. Cei doi s-au mutat într-o locuință din cartierul Lavapiés din Madrid.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.