Scrisoare întredeschisă

Călin-Andrei MIHĂILESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 238 din 4 Sep 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Atacurile pe care de o vreme le lansează împotriva Institutului Cultural Român din New York publicaţia în limba română New York Magazin (director Grigore L. Culian) se nutresc din vituperanţă ad hominem, vituperanţa din rea-voinţă, iar reaua-voinţă - din fanatismul opiniatru al scandalagiului cu sistem. Folosind un limbaj mediocru prin stil, dar superlativ la răcnet, aceste intervenţii cvasiverbale manipulează realitatea cu păşunismul altor plaiuri şi timpuri. În vreme ce, în ultimii ani, ICRNY a contribuit masiv la exportul cultural românesc pe piaţa americană, atacurile unei publicaţii modeste ca NY Magazin trebuie puse la locul lor: acela al miriadei de publicaţii ale diasporei - ale oricărei diaspore - care, obscure şi exasperate de propria irelevanţă, întreţin nostalgia ţărişoarei de origine, limba nepieritor înlemnită, fetişurile fals-culturale şi bucătăria tradiţională a naţiei. Deloc singular în atari practici, New York Magazin contribuie la intensificarea nombrilismului românesc, la ghetoizarea diasporei româneşti din America şi la irelevanţa culturii române în Statele Unite. Aceste atacuri au prea puţin de-a face cu să-i spun "cultură" ar fi inexact, ca să le imput semidoctismul de întreţinere. Ceea ce ele încearcă este să creeze capital politic în România şi să destabilizeze Institutul Cultural Român; ele îi atacă direct pe dna Corina Şuteu (directoarea ICRNY din 2006), pe dl H.-R. Patapievici (preşedintele ICR) şi pe adjuncţii săi, dna Tania Radu şi dl Mircea Mihăieş. Preluate de medii din ţară ca Evenimentul zilei, Antena 3 şi de mai multe bloguri, între care cele ale lui Ion Iliescu şi Andrei Bădin - cel din urmă, irelevant cultural - atacurile din New York Magazin distorsionează, acum, evenimentele legate de expoziţia "Freedom for Lazy People" de la ICRNY. În treacăt fie spus, reuşitele certe ale ICRNY sînt nemenţionate: festivalurile de film românesc de la Tribeca Cinemas din 2006 şi din 2007, retrospectiva filmului românesc de la Lincoln Center, piesele de teatru ale Gianinei Cărbunariu ori ale Savianei Stănescu, popularizarea activităţii Ninei Cassian, a lui Andrei Şerban, Andrei Codrescu sau Norman Manea, concertele susţinute de muzicieni români şi americani, multe expoziţii de artă plastică - şi atîtea altele, toate acestea sînt ca şi cum n-ar fi fost. Deci ca şi cum n-ar mai fi fost. Ceea ce îi deranjează pe cei asociaţi publicaţiei New York Magazin - deşi, dintre aceia, dl Robert Horvath era gata deranjat - este orientarea ICRNY către publicul american, şi nu către modeştii scriitori amatori care îşi găsesc publicul şi izbăvirea în casele de cultură ale diasporei româneşti. La ICRNY acum se vorbeşte englezeşte, aşa, ca să ne înţeleagă şi alţii, anume aceia pentru care româna nu este limba dintîi şi cea de pe urmă - aceia în beneficiul cărora ICR, conform misiunii sale, cheltuieşte fonduri din bugetul statului. Nu altfel procedează Goethe Institut, L’Institut Français ori El Instituto Cervantes, institute prestigioase care exportă cultura ţărilor lor către ţările în care activează şi în limbile acestora din urmă. Misionarismului marilor culturi i se opune nombrilismul publicaţiilor obscure, New York Magazin, de pildă. Faptul că, azi, ICR încearcă să emuleze acţiunea culturală a institutelor menţionate mi se pare de bun augur; mi se pare, de fapt, a fi singura atitudine raţională în privinţa exportului cultural. Renunţînd la strategiile minore ale fostei Fundaţii Culturale Române, fără să cosmetizeze populismul hei-rupestru al ex-preşedintelui Iliescu şi acţiunile sale de mare concentrare demografică - mineriadele, de pildă - actualul ICR e o instituţie îndreptată către celelalte culturi, cărora încearcă să le facă mai bine cunoscută cultura română. Cunosc bine activităţile ICRNY din ultimii zece ani şi pot spune că actuala direcţie le este superioară celor precedente, iar vizibilitatea culturii române în America este, cert, mai mare decît în trecut. Cînd leneşul acela nu supăra pe nimeni, la ce e bună o aşa cruzime? Motivele atacurilor împotriva ICR şi interesele politice pe care acestea le servesc sînt prea bine cunoscute pentru a le relua aici. Ajunge să repet trei dintre numele celor care au sărit de îndată în ajutorul celor de la New York Magazin: Ion Iliescu, Nicolae Văcăroiu, Augustin Buzura. Acestei încercări de a repara, fie şi parţial, eşecul de anul trecut al celor 322, trebuie să i se reziste. Şi trebuie deoarece cultura română are mult mai multă nevoie de actualul ICR decît de cei 3 sau 322. Într-unul din cele mai dure texte ale literaturii române clasice, Povestea unui om leneş a lui Ion Creangă, leneşul e dus la spînzurătoare de graţioşii săi consăteni. Cînd leneşul acela nu supăra pe nimeni, la ce e bună o aşa cruzime? De ce să-l spînzure? Pur şi simplu pentru că era leneş. Consăteni: we need freedom for lazy people! Călin-Andrei Mihăilescu este profesor universitar la University of Western Ontario London, Canada. Text preluat de pe

.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.