Sigur e numai ce nu e

Publicat în Dilema Veche nr. 121 din 18 Mai 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Deschid Scriitorincul şi văd că în nr. 18 din 14-20 mai 1993 al Dilemei, sub obositorul titlu "Omnipotentul Cică şi Orbirea S.A.", am făcut nu doar elogiul specificului naţional al bîrfei, ci şi o încercare de geografie a ei, după şartul gastro-alcoolic al Principatelor, ajungînd la Caragiale tatăl (la noi informaţia-i moft, sfînt e doar zvonul, zeul Cică), la peisajul mioritic văzut ca o vastă poiană a lui Iocan... Eram sprinţar pe atunci, aveam 25 kg. În plus, nu ştiam de Sortis, încă nu auzisem sloganul "soarele şi Aspenteru' întăreşte caracteru'". Sînt, va să zică, 13 ani de cînd aţi dilematizat bîrfa şi zvonul, şi ştiţi foarte bine la ce să vă aşteptaţi, în context, de la unul ca mine. Sînteţi aproape siguri că, pe fond apocaliptico-naţional fiind, voi începe cu vorba lui Cioran, prin care-şi motiva alergia la interviuri, la tot ce înseamnă mediatizare, hărţuirea intimităţii aricite, anume că "vin dintr-o ţară în care se ştie totul despre oricine şi se strigă-n gura mare chiar şi înainte de-a se întîmpla". Bănuiţi că, aşa cum am decupat atunci şarmul bîrfei pe provincii istorice, acuma voi opta pentru criteriul religios, încercînd să compar sobornicitatea grăsimoasă, suculentă a bîrfei ortodoxe cu zvonul catolic (disciplinat, bine ierarhizat, aseptic, lucrativ), cu telefonul cu sau fără fir prin care fuge informaţia în cuprinsul individualismului protestant (bîrfirea educativă ca apendice al ethosului weberian al muncii), la ce poate fi zvonul în moschei şi sinagogi nevoind să mă ducă gîndul. Pot eu să vă contrariez prea mult orizontul de aşteptare? Nu cred. Şi nici nu văd de ce m-aş forţa s-o fac. Simona Sora ştie la fel de bine ca Mircea Vasilescu că, indiferent de context, nuanţe şi contraargumente, voi apăra cu toată forţa statutul şi blazonul zvonului şi bîrfei la români, de aceeaşi metafizică, eterică sorginte ca Sein-ul heideggerian (să mă ierte Gabriel Liiceanu de-o atare, dulce, erezie). Ştim bine că, la noi, procesul de cruntă, sistematică discreditare a informaţiei, direct proporţional cu suprema acreditare a zvonului, este un dat bine motivat istoric (inclusiv de departamentul cu pricina al Securităţii, cel datorită căruia am căpătat în timp un creier naţional de plastilină, ţara diversiunilor, a intoxicaţiilor politico-mentale etc.). "Traşi pe sfoară de istorie", "situaţi la răscrucea a trei imperii", "miză geopolitică jucată la ruleta marilor puteri", educaţi paradoxal întru eşec jovial, duplicitate profitabilă şi resemnare parşivă, românii, în nastratinismul lor, nu au încredere în nici un fel de autoritate, lege sau formă fixă, în nici un text prestabilit ca matrice şi afişat la lumina zilei, după cum nu au încredere în instituţii, pe care le văd invariabil ca butaforie coruptă, sorburi nesăţioase de şpăgi, mofturi evropeneşti "bune la ei acolo". Nimic din ce vine de sus nu-i adevărat, nu-i curat, nu e binevoitor. Nimic din ce se întîmplă nu e normal şi nu ne vrea binele. Ce se vede e fals, cariat, cacealma. Numai ce rămîne ascuns, etern interpretabil şi pieziş, coticit cu dibăcie, tranzacţionat cu drăcie, este sigur, chit că de-a pururi ambiguu şi potenţial cu primejdie. Realitate beton e la noi numai răul, zvonul patogen, cît mai fabulos, mai nebulos, mai incredibil, ca, de-o pildă, conspiraţia mondială din perspectiva căreia fireşte că "sigure" sînt numai ne-văzutele, ielele-ipotezele. Totul e ocult, încornorat, sulfuros, complot, sforărie, şobolăneală, şpiţerii de-ale dumnealor, cu care au făcut şi decembrie '89, ultima dată cînd ne-am mai lăsat noi amăgiţi, fie şi trei zile, de ceva vizibil. De atunci, gata, totu-i urzeală, două pe faţă, două pe dos, "fugi, dom'ne, de-aici", "îţi spui io c-aşa e", "să moară mama dacă te mint", "să-mi sară ochii", "să n-am parte de Joiţica"... Nţţţ, adio, o dată vede naşul... De unde şi varietatea grimaselor, tipică omniscienţei, ochiul semiînchis ("să moară cine minte?"), colţurile buzelor lăsate ("aş'!"), capul lăsat uşor într-o parte ("măi, să fie!"), sprîncenele ridicate ("ce vorbeşti, dom'ne, chiar aşa?"). Cu, desigur, concluzia parţială cum că "o fi, nu zic nu, da' eu nu cred pîn'ce nu văd cu ochii mei. Şi nici atunci, c-am mai văzut noi d-astea", urmată însă la potou de morala fabulei: "las-că ştim noi ce e-n spatele chestiei". În esenţă, ce a auzit Radu Cosaşu acum cîţiva ani în Piaţa Matache (şi a turnat într-un "Cu ochii-n 3,14") rezumă perfect ce vreau să spun: pe fondul globalizării şi monitorizării României în chestia adopţiilor ilegale, a copiilor maltrataţi, handicapaţi etc., omul din Matache a sintetizat fără drept de apel: "şi Baroneasa asta cît vrea, domnule, ca să ne lase-n pace?". Cinism? Pragmatism sarcastic? Spuneţi-i cum vreţi, însă recunoaşteţi că sună ca o formulă Zen de captat mapamondul. Păţiţi de mult întru toate, sîntem eleaţi la fire, dar cît se poate de heraclitici la convingeri. Nu se schimbă niciodată nimic - butoi al Danaidelor cu ochi de Iov pe margine - doar că toate ni se scurg etern printre deş'te. Abia acum mi-aduc aminte că-mi propusesem să fac un scurt istoric al bîrfei literare la noi, de la zvonistica dezgheţului anilor '70, la bîrfa crîncen politizată a anilor '80 (vezi puzderie de exemple în Jurnalul lui Mircea Zaciu), către sleirea domeniului în regim de libertate, dar m-am împotmolit la introducere. Poate faceţi un număr dedicat Uniunii Scriitorilor, inclusiv ca laborator de inginerie mentală. Acolo să vedeţi bîrfa şi zvonul ca "pădure de simboluri", "palat de nuntă şi cavou" ş.a.m.d.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.