Simptomul interdicţiei

Brînduşa ORĂŞANU
Publicat în Dilema Veche nr. 249 din 25 Noi 2008
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Sintagma "fruct oprit" semnalează, în primul rînd, interdicţia obţinerii unei plăceri. Dacă interdicţia este una şi bună, adică un "nu" e un "nu", cît priveşte fructul, paleta este largă, ba chiar, teoretic, infinită. Infinitatea teoretică a fructului interzis vine din următorul fapt: pentru o anumită persoană, un anumit lucru poate avea o anumită semnificaţie. Uneori, semnificaţia este aceeaşi cu a altora. Las discuţia pe marginea simbolismului biblic (pomul cunoaşterii) în seama specialiştilor în acest domeniu. Alteori, ea este privată într-un asemenea grad încît, ascunsă în inconştient, se lasă decodificată doar printr-o psihanaliză. La nivel manifest, vizibil, fructul oprit apare sub forma a ceea ce se numeşte simptom: compromisul enigmatic dintre o dorinţă şi apărarea împotriva acesteia. Rezultă un fel de struţocămilă ce îl intrigă pe însuşi posesorul ei, datorită caracterului ciudat şi străin prin care îi contrazice imaginea despre sine. Există un exemplu simplu în literatura clasică psihanalitică. O tînără solicită ajutor pentru a se debarasa de o neplăcută contractură la braţ, pe care nu o poate corela cu vreun factor obiectiv şi care îi apare în mod nărăvaş, ilogic, cînd îi e lumea mai dragă. Asociaţiile libere conduc, încet-încet, la o scenă în care se află împreună cu mama sa şi simte furie faţă de aceasta. Furia o face să vrea să o lovescă. Iată fructul! Cine nu a remarcat cu cîtă satisfacţie îşi lovesc uneori copiii jucăriile sau dărîmă, dintr-o mişcare bine ţintită, frumosul castel pe care tocmai l-au construit, cu trudă? Aşadar, fiica îşi mobilizează braţul, în proiectul urgent de a-şi nimici mama frustrantă. Numai că... urgenţa răzbunării are acelaşi număr de apel cu o alta: urgenţa păstrării iubirii materne. Poate ea să dea frîu liber şi să-şi culeagă fructul agresivităţii? Da, răspunde bicepsul ei (fin, dar ager) cînd, dintr-odată, primeşte o veste proastă de la departamentul economiei afective: sigur, confirmăm că se poate, însă cu preţul recesiunii sentimentelor materne. Enorm cost pentru o clipă de plăcere! Consiliul interior se regrupează. Deci, nu. Da capo. Daţi pe "off". Numai că dorinţa era deja pe "on", iar mintea omului nu este, oricum, computer. (Apropo, se fabrică roboţi care imită zîmbetul uman. Oare va apărea, vreodată, computerul cu inconştient? Se va găsi cineva care să glumească astfel, pe linia obiectelor trăsnite, precum ibricul cu coadă şi cioc pe aceeaşi parte?) Aşa că "vreau" şi cu "ba nu mai vreau" se ciocnesc pe autostrada dorinţelor care, în acest caz, are o singură bandă, pentru ambele sensuri. Mişcarea e oprită din faşă, dar apucă să se exprime. (Sună complicat deoarece chiar este.) Iar toată această ciorovăială internă se petrece fulgerător. Problema nu e decît una. Conflictul a rămas, iar el se trezeşte ori de cîte ori are o ocazie similară, mai mult sau mai puţin îndepărtată de formatul ei originar. În al doilea rînd, expresia "fruct oprit" mai sugerează că dorinţa se intensifică tocmai datorită interdicţiei. Oare Adam nu ar fi gustat din fruct dacă ar fi fost liber să o facă? Greu de spus, imposibil de "aflat"... Mai limpede ne apare faptul că, atîta vreme cît fructul e oprit, dorinţa rămîne vie. Dacă interdicţia este respectată (Lacan vorbeşte despre interiorizarea legii simbolice prin numele Tatălui), dorinţa de imposibil devine o ardere internă pe viaţă. Cu funcţie de motor, ea poate susţine mecanismul de sublimare, care înseamnă... împlinirea a ceea ce se poate din dorinţa către ceea ce nu se poate! Genul acesta de paradoxuri dă cont de creativitatea omului. Winnicott a scris despre spaţiul mental tranziţional, ceva resimţit de către copil ca fiind nici realitate, nici ficţiune. De aici, plăcerea şi libertatea jocului. Libertatea vine din atingerea cu ficţiunea (e doar în mintea mea, îşi spune copilul), iar intensitatea satisfacţiei vine din atingerea cu realitatea (e adevărat, îşi spune el). De aceea, jocul este un "ca şi cum ar fi adevărat" care, dacă e lăsat să trăiască odată cu copilul din noi, ne rămîne pentru totdeauna. El devine o resursă de bucurie la îndemînă, un soi de pom laic al cunoaşterii permise. Într-un alt exemplu, din literatura psihanalitică de dată mai recentă, un băiat se joacă de-a trenul, cu un scaun. Tatăl îl vede şi-l întreabă: "Ce este acesta, tren sau scaun?". O asemenea întrebare vine din ariditatea cîmpului tranziţional patern, care tolerează greu un "ca şi cum". În contextul discuţiei noastre, întrebarea poate căpăta sensul interdicţiei: copile, nu ai voie să trăieşti între două lumi, trebuie să te hotărăşti. Ori tren, ori scaun. Jocul se spulberă. Înseamnă că jocul, ca fruct oprit, îl va tenta şi mai mult pe fiu? Mă tem că nu, cel puţin nu în forma lui cea mai bună. Asociat în mintea părintelui cu vreo semnificaţie incestuoasă sau distructivă - două mari interdicţii pentru omul social -, jocul se transformă într-o primejdie: a nebuniei, pentru adultul angoasat, a pierderii iubirii tatălui sau a punerii acestuia în pericol, pentru copilul interpelat. Cineva a întrebat despre "fructele oprite" din zilele noastre, cele cu semnificaţii comune, sociale. De pildă, fumatul, odată interzis, devine, oare, şi mai atractiv? Obiectivînd situaţia la maximum, un individ se apucă de fumat numai pentru că nu e voie? Fumătorul va fuma mai cu nesaţ sau mai mult pe unitatea de timp? Un prim răspuns, negativ şi facil, vine prin comparaţie cu consumul de alcool. Alcoolul este atît de "la liber", însă aproape nimeni nu-l tratează cu indiferenţă din pricina asta. În plus, el a fost atît de asociat cu imaginea comunicării dintre oameni, încît urmaşii lui Jung ar trebui să se întrebe dacă nu cumva "paharul de vorbă" s-a transformat deja în arhetip! Un alt răspuns, mai dificil şi, în general, cam enervant, este: depinde. E un răspuns tipic în psihanaliză, dat fiind că ea se ocupă cu individualitatea esenţială a omului. Aşadar, depinde ce înseamnă fumatul pentru cineva şi ce loc ocupă acest act în economia afectivă a unui (singur) om. Dacă, unei adolescente, tipul de care e îndrăgostită în secret îi mărturiseşte că, după el, faţa unei femei care fumează îşi pierde din mister, se poate ca fata să arunce cît colo ţigările, pe veci. Sau nu. Dacă, tot unei adolescente (alta), aflate în plină revoltă-căutătoare de identitate, tatăl îi interzice, în treacăt, să fumeze în casă, nu-i exclus ca, dis-de-dimineaţă, fiica să-l întîmpine la micul dejun cu un nor dens de fum, pe măsura nu-ului ei protestatar. Şi tot aşa, într-o multitudine de combinaţii, ne întoarcem la infinitatea de care pomeneam la început, a fructului oprit, gîndit, simţit şi căutat în fel şi chip, în felul şi chipul în care apar, la rîndul lor, dorinţa şi neacceptarea ei.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.