Solidaritatea alergătorilor de cursă lungă

Publicat în Dilema Veche nr. 398 din 29 septembrie - 5 octombrie 2011
Solidaritatea alergătorilor de cursă lungă jpeg

S-a vorbit mult vara aceasta despre perspectiva ca Greciei să-i fie drastic limitată suveranitatea, din cauza incapacităţii sale de a gestiona deficitul bugetar. Un discurs îngrijorător nu numai pentru Grecia, ci şi pentru orice stat membru al UE cu o poziţie economică sau politică mai puţin consolidată în Uniune, deoarece anunţă crearea unui precedent evitat timp de 60 de ani.

De fapt, miza centrală în jurul căreia s-a cristalizat construcţia Europei unite a fost, în cele din urmă, suveranitatea. Preocuparea pentru menţinerea suveranităţii a fost principalul impediment în calea proiectelor de unificare europeană propuse încă din secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea de Ducele de Sully sau de Abatele de Saint-Pierre. Deja în perioada dintre cele două Războaie Mondiale, curentul federalist, din ce în ce mai vocal în Europa, susţinea că una dintre cauzele principale ale războaielor este sentimentul naţionalist şi că este necesar să imaginăm un sistem politic „cosmopolit“, după modelul descris de Kant în Proiectul de pace perpetuă. Al Doilea Război Mondial a determinat elitele politice europene să găsească o modalitate de a ţine în frîu Germania. Practic, prima cedare de suveranitate a avut loc în momentul în care Franţa şi Germania au decis să pună sub controlul unei Înalte Autorităţi independente producţia lor de cărbune şi oţel, materii prime esenţiale în efortul de război. Iar acest lucru a fost posibil pentru că este vorba de un sector mai puţin politizat: în aceeaşi perioadă, proiectul de creare a Comunităţii Europene a Apărării, cu o armată comună, a eşuat tocmai datorită prea marii sale intruziuni în sfera politică a suveranităţii (1952). De atunci, cel puţin la nivelul prim-planului evoluţiei construcţiei europene, majoritatea tentativelor de unificare politică au eşuat (planurile Fouchet din anii ’60, Raportul Tindemans în 1975, Proiectul Spinelli în 1984, precum şi recentul Tratat Constituţional din 2003). Dimpotrivă, la nivel economic, şi de o manieră mult mai puţin ostentativă, construcţia europeană a avansat într-un mod care face de negîndit posibilitatea ca statele europene să mai evolueze pe drumuri diferite. Trecerea la votul prin majoritate calificată în Consiliu, din 1966 (care face ca anumite decizii să se poată lua chiar împotriva voinţei unui stat), introducerea monedei euro şi crearea Uniunii Economice şi Monetare, transferul treptat al majorităţii materiilor legate de justiţie şi afaceri interne (politica de azil, vize, mandatul de arestare european etc.) către nivelul comunitar, toate acestea sînt etape ale transferului din ce în ce mai aprofundat de prerogative naţionale către Comunitate.  

La rîndul ei, Curtea Europeană de Justiţie a dat cîteva decizii care au supus definitiv legislaţia internă a statelor faţă de dreptul comunitar: este vorba de decizia Costa vs ENEL din 1964, care stabileşte supremaţia dreptului comunitar asupra dreptului intern, şi de Van Gend en Loos din 1963, prin care dreptul comunitar capătă un efect direct – adică nu are nevoie de transpunere în dreptul intern, pentru a fi aplicabil. De asemenea, Curtea, folosindu-se de competenţa sa de interpretare a Tratatelor, a extins sfera de aplicabilitate a dreptului comunitar prin procedeele de absorbţie (cînd se demonstrează o legătură atît de strînsă între un domeniu aparţinînd competenţei comunitare şi unul aparţinînd competenţei statelor, încît intervenţia Comunităţii devine necesară) şi de expansiune (doctrina puterilor implicite ale Comunităţii).  

Două probleme însă mai trebuie elucidate înainte de a formula o concluzie asupra aşa-zisei „cedări de suveranitate“. Prima este legată de conţinutul noţiunii de „suveranitate“, despre care unii autori de ştiinţă politică susţin că este atît de vag, încît ar trebui chiar să ne ferim de a-l folosi (Ernst Haas). Nu există o definiţie general acceptată a suveranităţii; mai mult chiar, studii recente de teoria relaţiilor internaţionale au demonstrat caracterul fluctuant al noţiunii, de-a lungul secolelor. A doua priveşte calificarea procesului prin care competenţele statelor sînt transferate la nivelul Uniunii: este oare vorba de cedare, sau de punere în comun? Deciziile Uniunii nu sînt oare rezultatul voinţei comune a statelor membre?  

Pînă foarte recent, principiul solidarităţii între statele membre este cel care a făcut posibil succesul construcţiei europene. Dacă vom ajunge într-un moment în care statele mai puternice economic îşi vor impune punctul de vedere asupra statelor mai slabe, în care doar statele mari îşi păstrează dreptul de a decide că statele dezavantajate trebuie să cedeze mai multă suveranitate, în care unele state sînt „mai egale“ decît altele doar pentru că PIB-ul pe locuitor este mai mare, filozofia însăşi a construcţiei europene este pusă în pericol.

Ruxandra Ivan este doctor în ştiinţe politice al Universităţii Libere din Bruxelles şi lector la Facultatea de Ştiinţe Politice, Universitatea Bucureşti. A publicat, printre altele, La politique étrangère roumaine, apărută la editura Universităţii din Bruxelles, 2009.

Foto: V. Dorolţi

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.