Spleen, loisir, fun şi metafizică

Publicat în Dilema Veche nr. 417 din 9-15 februarie 2012
Spleen, loisir, fun şi metafizică jpeg

Caut o explicaţie scurtă şi la îndemînă a plictiselii. Dacă nu e pur şi simplu efectul inactivităţii, atunci ar trebui să fie apanajul celor sătui de propria viaţă. În familia mea s-a transmis prin tradiţie orală sintagma „lene cu slăbiciune“. Ori de cîte ori vreun copil se văita de plictiseală, era tratat cu empatie, „da, ştiu cum e, simţi o lene cu slăbiciune“... Cred că această expresie cuprinde perfect ambele chipuri ale spleen-ului. El nici nu s-a născut, nici n-a murit, este anistoric şi peren. Dar nu şi omniprezent. 

Mai precis, afirm că plictiseala nu este trăită şi nici măcar cunoscută în lumea rurală, pentru simplul motiv că satul (cel vechi, pentru că cel nou funcţionează diferit) nu cunoaşte loisir-ul, adică ţăranul nu are timp liber. Celor care vor contraargumenta cu numărul nesfîrşit de sărbători, creştine sau nu, pe parcursul cărora norma nescrisă impune interdicţia de a munci, le voi răspunde că sărbătorile satului nu oferă nici o secundă de stat degeaba. Sărbătoarea începe cu pregătirile: de cele mai multe ori, primenirea integrală a gospodăriei – adică o curăţenie mare – şi a individului – adică postirea, fie ea a gurii (fără produse animale şi fără vorbe rele), fie a privirii (fără indiscreţii şi fără păcat). La sărbători omul se roagă la biserică sau la cimitir, se împacă cu vecinii, se împărtăşeşte din hrana comună la hramuri sau la praznice, joacă la horă şi pune la cale viitorul apropiat, la cîrciumă. Se schimbă informaţii şi se transmit veşti între cele două lumi – a celor vii şi a celor adormiţi –, se iau uneori decizii importante pentru comunitate. Dar mai ales, cuvintele, gesturile şi purtările sînt atent supravegheate şi amendate de către cei bătrîni, pentru a nu fi încălcate datinile locului. 

În restul timpului, se mănîncă, se munceşte la cîmp, se trebăluieşte în gospodărie, se cresc copii, se bîrfeşte pe şanţ, se roagă la icoană, se înjură la cîrciumă, se doarme. Viaţa de zi cu zi era aşadar şi ea rînduită aşa cum au lăsat strămoşii şi se desfăşura cu grijă de gura lumii şi cu frică de Dumnezeu. Lipsurile aduceau speranţa mîntuirii, iar prisosul se transforma în prinos. Prin schimb de daruri şi ofrande se păstra echilibrul social, dar nimic nu se petrecea de la sine, ci prin efortul comun al întregului grup – familie, neam sau aşezare. Cînd şi de ce să te plictiseşti, cînd fiecare pas îşi avea rostul său şi răsplata sa – aici, sau pe ceea lume? 

În schimb, plictisul în forţă – de joacă, de prieteni, de şcoală, de examene, de citit, de televizor, uneori de vacanţe, de petreceri chiar, de meciuri, de concerte, de cluburi, sau deopotrivă, de o slujbă fără vizibilitate, de cumpărături ieftine, de călătorit cu troleibuzul sau multe asemenea – pare un fenomen al oraşului modern. Pentru că citadinul nu numai că are timp liber, dar este chiar preocupat de felul în care ar putea să-l petreacă. Timpul urban capătă măsuri şi ritmuri specifice, diferite de cel al naturii şi de cel al satului; calendarul orăşeanului creştin este asimetric, în ciuda faptului că sărbătorile îl împart din An în Paşte; curgerea sa cotidiană – timpul acţiunii – nu este major balansată decît de scurta perioadă a vacanţei, care preia dintr-un anumit punct de vedere însuşirile sărbătorii tradiţionale: ea este tot mai mult pregătită, ceea ce înseamnă – pentru marea majoritate citadină – substanţiale eforturi financiare (economia e şi ea un fel de postire a poftelor, lipsită doar de componenta transcendentă). Timpul vacanţei este în general gîndit ca antipodul cotidianului, aşadar norma comună prescrie inactivitatea totală, un fel de lene bine programată. Or, atunci cînd lenea sau distracţia se transformă în figuri impuse, e rost de plictiseală. Iar cînd contextul e lipsit de fun, plictiseala devine metafizică pură. Cum noţiunea de fun nu este cunoscută la sat, deşi rimează cu ţăran, pentru orăşenii care se duc în vacanţă la ţară (pentru că acolo le place şi străinilor şi pentru că aşa îi îndeamnă reporterii TV), lenea cu grijă pregătită tot restul anului va fi tulburată de marile întrebări ale lumii: Ce mi-a venit? Ce caut eu în vacanţă aici? Pentru ce am muncit tot anul? Viaţa mea se îndreaptă mai degrabă într-o direcţie proastă? 

Ioana Popescu este etnolog. 

Foto: V. Eftenie

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.
image
Wall Street-ul Bucureștiului interbelic
În perioada interbelică, pe Wall Street-ul local, existau nu mai puțin de 80 de bănci, dintre care 50 erau cu dotări la standarde moderne, desfășurându-și activitățile în adevărate opere arhitectonice, care rivalizau cu City-urile marilor capitale europene.