Stigmatul femeii singure

Lina IVAN
Publicat în Dilema Veche nr. 616 din 3-9 decembrie 2015
Stigmatul femeii singure jpeg

În urmă cu cîţiva ani, mă aflam în faţa unui restaurant unde aveam întîlnire cu prietenul meu de atunci. Acesta era prins la serviciu cu un proiect de ultim moment, aşa încît, fiind iarnă şi destul de frig afară, mi-a sugerat să intru înăuntru să mă încălzesc, pînă ajunge şi el. „Masă de o persoană?” m-a întrebat chelneriţa, ridicînd mirată din sprîncene. „Nu, pentru două persoane”, i-am răspuns eu încrezătoare. Înăuntru era cald, muzică în surdină. Două seturi de tacîmuri luceau frumos pe lemnul vişiniu al mesei. Fiind unul dintre restaurantele noastre preferate şi ştiind că durează destul de mult pînă e gata mîncarea, am şi comandat. După o jumătate de oră, deja epuizasem toate variantele de a-mi ocupa timpul. Mă uitasem pe geam la oamenii care treceau pe stradă, răsfoisem absentă cartea din geantă, citisem pe telefon aceeaşi ştire de mai multe ori şi dădusem cîteva mesaje unor prietene, sperînd să par ocupată. Apoi a sosit chelneriţa cu mîncarea. Doar că bărbatul pe care îl aşteptam avea să mai întîrzie o vreme, timp în care mîncarea s-ar fi răcit, şi deja aveam impresia că toată lumea din restaurant este cu ochii pe mine. Masa era exact în centrul încăperii şi auzeam lumea şoptind în jurul meu. „Oare ce caută aici, singură de-atîta timp? Ceva e în neregulă aici... E prea tîrziu să fie în pauza de masă. Şi uite ce tristă pare, săraca, sigur a lăsat-o baltă vreun bărbat. Şi la prima întîlnire probabil. Mai bine se ducea înapoi acasă.“

De unde vine acest stigmat al femeii care mănîncă singură într-un restaurant? Sîntem învăţaţi de mici că a mînca este o experienţă socială – începem cu mese în familie, apoi între prieteni şi în cuplu. De cele mai multe ori, mîncăm acasă. În oraş, însă, ieşim mai rar. Cu toate astea, un bărbat mîncînd singur la restaurant nu e privit ca o anomalie. Nu pare ceva anormal ca un businessman să prînzească singur, relaxîndu-se, citind ziarul sau rezolvînd diverse treburi pe laptop. Însă o femeie care mănîncă singură ridică multe semne de întrebare, intră în centrul atenţiei celor din jur. De ce e singură? Oare cu ce se ocupă? O fi căsătorită? O fi aşteptînd totuşi pe cineva?

Pe de altă parte, este perfect normal ca o femeie să meargă singură la supermarket ori într-un magazin de îmbrăcăminte. Doar femeile ştiu ce trebuie în casă, ele gătesc, fac curat şi au grijă de copii, şi tot ele trebuie să fie mereu frumoase, îngrijite, parfumate. La restaurant, însă, femeia trebuie neapărat să fie însoţită – în majoritatea cazurilor, de un bărbat.

În Bucureşti, o treime dintre femei sînt necăsătorite. Este o femeie singură slabă? Sau este, de fapt, puternică? Feministele sigur ar afirma că o femeie singură este puternică, empowered, independentă. Însă indiferent de vîrstă, slujbă, starea materială sau numărul de copii, femeile singure par a avea o etichetă lipită pe frunte, şi primesc în continuare semnale amestecate din partea societăţii. Nu e bine nici dacă rămîn singure cuc – o s-ajungi fată bătrînă! Dar nici dacă ies cu bărbaţi fără a avea neapărat o legătură romantică, stabilă – ce femeie uşoară! Singure, sînt carieriste, nehotărîte, cu nasul pe sus, cu prea multe pretenţii sau chiar puţin nebune. Societatea vrea femeile în continuare legate – prin căsătorie, în mod ideal, dar asta e cu totul altă discuţie – de un bărbat.

În faţa blocului meu se strîng mereu cîteva bătrîne. O lună întreagă după ce m-am despărţit de bărbatul din introducere, m-au tot privit cu milă şi m-au compătimit că acum locuiesc singură, mă duc singură acasă noaptea, fac cumpărături singură, gătesc singură, fac totul singură. Nu le-am mai explicat că oricum, în general, tot singură fac toate acestea – şi că alegerea îmi aparţine –, diferenţa fiind că, în urmă cu ceva timp, eram însoţită, uneori, de un bărbat. Dormeam împreună. Cîteodată, îi găteam. Iar el, uneori, îmi schimba vreun bec ars. Asta nu însemna însă în nici un fel că sînt dependentă de el, sau că mă identific doar prin relaţia cu el. Avem fiecare slujbele, talentele, hobby-urile noastre. Şi la fel cum el ştie să-şi pregătească ceva de mîncare, aşa ştiu şi eu să schimb un bec.

După un timp, vecinele mele au început să discute despre prietenele care tot dormeau la mine, apoi au comentat, fireşte, şi numărul prietenilor bărbaţi care mă vizitau. Şi nu e vorba doar despre bătrînele care bîrfesc. Peste tot în jurul meu, toată lumea are ceva de spus în privinţa femeilor singure. Brusc, toate cunoştinţele mele au început să-mi aranjeze întîlniri şi să-mi sugereze pe X sau pe Y drept partener. Căci nu e bine să fiu prea mult timp singură.

Mi-aş dori să nu mai port acest stigmat. Aş vrea să pot intra într-un restaurant – sau la teatru, sau la film –, neînsoţită, fără ca oamenii să se uite cu tristeţe la mine. Faptul că sînt singură nu înseamnă şi că sînt izolată – mai am şi familie, şi prieteni ori alte cunoştinţe. Şi mi-ar plăcea să nu mă simt presată continuu de aceştia – căci nu, nu îmi doresc să fiu singură pentru totdeauna, dar a avea sau nu un bărbat alături nu mă defineşte. Şi deocamdată mă descurc foarte bine şi aşa. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.