Strada unde am pupat-o pe Mimi

Cristian CIOBANU
Publicat în Dilema Veche nr. 650 din 4-10 august 2016
Strada unde am pupat o pe Mimi jpeg

Vă amintiți de panourile apărute în București acum vreo șase-șapte ani pe care scria „Strada unde am pupat-o pe Mimi“, „Locul unde băteam mingea cu băieții“ sau „Troleul care mă ducea acasă“? Simțiți ceva atunci cînd treceți printr-un astfel de loc? Poate o vibrație afectivă? Sau poate sînteți indiferenți – cert este că informația vă face să cunoașteți mai bine persoana în cauză.

Panourile despre care am amintit au fost parte a unei campanii numite „De ce iubim Bucureștiul?“, avînd ca scop sensibilizarea bucureștenilor și provocarea unui sentiment de apartenență la oraș. Asta pentru că afectivitatea spațiului și empatia sînt interconectate: omul și spațiul comunică afectiv și se îmbogățesc reciproc de semnificații. Domeniul care studiază asta se numește Geografie Mentală și pleacă de la premisa că putem să ne simțim mai bine în locul în care trăim dacă experimentăm spațiul direct sau prin ochii semenilor noștri. 

Tipuri de percepții
asupra spațiului

Geografia mentală se află la întîlnirea dintre geografie și psihologie și încearcă să arunce o ocheadă în mentalul colectiv, cu limitările inerente, și să surprindă modul în care spațiul se reflectă în mintea fiecăruia dintre noi. Concret, există trei feluri în care gîndim spațiul.

Primul palier se referă la ceva ce este atît de comun încît a devenit de la sine înțeles – situarea în spațiu sau „propriocepția“. Fiecare dintre noi, oriunde ar fi în oraș, știe unde să se ducă pentru a ajunge acasă. Nu avem întotdeauna o hartă la noi pe care să o consultăm permanent, dar avem una în mintea noastră, o hartă mentală. Aceasta are o utilitate imediată și este folosită pentru deplasarea în spațiu, cu atît mai folositoare într-un spațiu urban.

Însă spațiul nu este doar un labirint prin care oamenii trebuie să găsească drumul potrivit, ci este încărcat cu semnificații, mai puternice sau mai slabe. Al doilea palier de percepție, numit „atributiv“, este legat de valorile mentale ale spațiilor percepute, odată cunoscut, un spațiu capătă anumite însușiri în mintea fiecăruia.

Cel de-al treilea palier este cel afectiv. Valoarea spațiilor poate, în unele cazuri, să depășească o simplă calitate informativă și utilă orientării și deplasării, ea poate trece în domeniul afectivului, în momentul în care cineva vibrează emoțional la contactul (fizic sau mental) cu un anumit spațiu. Acel loc poate avea semnificații personale, simbolice, iar subiectul percepției este profund marcat de acest lucru. Exemplele variază de la ulița copilăriei sau bătătorul de covoare din spatele blocului la celebra stradă unde am pupat-o pe Mimi.

Spațiul trăit

Spațiul poate fi considerat gol de semnificații, cel puțin teoretic, doar pînă în clipa cînd îl experimentăm. În momentul în care începem să avem anumite trăiri într-un anumit spațiu, el devine un loc. Putem spune că oamenii transformă spațiul în loc pentru a-l putea digera bucată cu bucată. De exemplu, dacă facem o călătorie lungă cu automobilul, spațiul traversat nu are semnificații speciale pînă nu avem o experiență. Fie că ne oprim pentru a privi peisajul, pentru a mînca ceva sau pentru că avem o pană de cauciuc, acel spațiu unde am oprit devine loc. Ne vom aminti de acel spațiu și de experiența noastră de fiecare dată cînd vom trece pe acolo. Locul este așadar un fragment de spațiu cunoscut, știut, limitat. Pe măsură ce îl cunoaștem, spațiul se tranformă în loc, fie prin percepție, fie prin cunoașterea directă, măsurarea și catalogarea sa. Spațiul devine loc atunci cînd este mai bine cunoscut și este înzestrat cu o anumită semnificație, atunci cînd capătă o valoare. Un loc are o anumită însemnătate afectivă, el reprezintă ceva pentru omul care îl percepe astfel. Este interesant cum, în cunoașterea spațiului, ne folosim de afectivitate ca de un al șaselea simț. O experiență plăcută poate transforma spațiul, îl poate îmbiba cu anumite valori, la fel cum o poate face percepția prin simțuri. Vedem din ce în ce mai mult în jurul nostru, mai ales în spațiile urbane, o adversitate a locuitorilor față de spațiul în care trăiesc. Spunem despre București că este aglomerat, murdar sau neinteresant, iar spațiul devine o problemă pe care trebuie să o rezolvăm cînd vrem să ne deplasăm în oraș. De multe ori încercăm să anihilăm spațiul pentru a cîștiga timp, privim în gol în metrou cîteva minute sau ne formăm propriul univers în automobil, fără să simțim kilometrii pe care-i parcurgem. Aceste lucruri ne fac să nu mai trăim spațiul, care rămîne lipsit de valori afective. 

Spațiu și timp

Spațiile încărcate de valori afective sînt de obicei percepute personal sau percepția este restrînsă la un grup. Fiecare dintre noi are propriile experiențe și propriile trăiri afective, poate irepetabile. Putem oare transmite aceste trăiri altor persoane? Geografia mentală se preocupă, prin excelență, de prezent, deoarece percepția se realizează prin acțiunea directă a stimulilor. Totuși, pe palierul afectiv, se întîmplă ca anumite spații să conțină atît informații despre prezent, cît și despre trecut. De exemplu, bunicul meu, și probabil nu numai el, „vede“ în București clădiri și monumente care nu mai există în realitate, cum ar fi statuia lui Brătianu din mijlocul intersecției de la Universitate.

Situațiile și exemplele personale afective sînt numeroase și sînt convins că fiecare dintre noi le are pe ale lui. Există și o tehnică de suprapunere a unei fotografii vechi peste una din prezent (fig. 1) pentru a face un fel de punte peste timp (exemple găsiți pe dearphotograph.com). Dacă ne îndepărtăm puțin de palierul afectiv și încercăm o generalizare la nivel social, relațiile spațiu-comunitate se păstrează. Un exemplu foarte bun ar fi sud-vestul orașului București, ocupat la început, după relocarea boierilor în zona vestică, de pătura socială cea mai de jos: țigănia Mitropoliei și mahalaua calicilor. Adrian Majuru, cînd vorbește despre Bucureștii mahalalelor și periferie ca mod de existență, încearcă să creeze o legătură între situația anterioară secolului al XVII-lea și prezent, cînd cartierele Rahova și Ferentari sînt în continuare considerate cele mai rău famate. Acest lucru poate fi pus pe seama unei proiecții străvechi, în timp ce noi, cu instrumentele geografiei mentale, am numi-o „paleoimagine“ – percepția spațiului trecut sau geografie mentală istorică. Afectivitatea spațiului nu numai că se poate transmite de la un om la altul prin empatie, dar poate intra în anumite percepții istorice care să se transmită de la o generație la alta. Spațiile afective relevante pentru un grup de persoane, o națiune, de exemplu, se pot transforma în spații sacre sau mitice, locuri care fac parte din panteonul de simboluri definitorii ale acelui grup. Locul unei bătălii importante sau locuri legate de o personalitate marcantă sînt valoroase nu pentru că ar păstra ceva în realitate, ci doar în plan afectiv. 

Spațiul personal și empatia

În urmă cu șase ani am realizat o cercetare încercînd să surprind atitudinile afective asupra propriului cartier în cadrul unei investigații despre geografia mentală din București. Le-am cerut respondenților să-și exprime, pe de-o parte, atitudinea față de propriul cartier, iar pe de altă parte să spună care consideră ei că este atitudinea celorlalți locuitori ai Capitalei față de cartierul lor. Variantele de răspuns au o puternică conotație afectivă, ele variind de la „îmi iubesc cartierul“ la „îl urăsc“.

Au rezultat în acest mod două hărți (fig. 2 și fig. 3), una a atitudinii endogene asupra propriului cartier, iar cealaltă a atitudinii percepute exogene: prima arată cum este văzut cartierul de către propriii locuitori, iar a doua modul în care aceiași locuitori consideră că este văzut de către alți locuitori ai orașului. La acestea se adaugă harta fricii, adică harta percepției siguranței în București. Atitudinea endogenă e în mare parte pozitivă, oarecum în contradicție cu percepția siguranței surprinsă de harta fricii. Zonele apropiate de o atitudine negativă sînt Berceni, Rahova, Ferentari, Ghencea și Grivița, și cu toate acestea nuanțele de roșu aproape că lipsesc de pe hartă.

În ceea ce privește atitudinea percepută exogenă, lucrurile revin mai aproape de percepția siguranței. La cartierele enumerate mai sus se adaugă Baicului, Electronicii și Străulești. Locuitorii lor sînt conștienți că propriul cartier nu este bine văzut de către ceilalți bucureșteni.

În general se remarcă o topofilie a locului propriu: de cele mai multe ori propriul cartier este văzut mult mai bine decît credem că este văzut de ceilalți. Acest lucru se întîmplă din simplul sentiment de apartenență al omului, de unde a apărut și sintagma „nicăieri nu-i ca acasă“. Dacă privim locul ca pe o porțiune de spațiu devenită cunoscută, experimentată, atunci „acasă“ este locul prin excelență. Spațiul propriu este cel mai bine reprezentat mental și, deci, cel mai bogat în valori afective.

În concluzie, există o comunicare afectivă între spațiu și om. În momentul în care spațiul este trăit, el se îmbogățește de semnificații la fel cum omul asimilează acele experiențe noi. Nu doar experiența devine parte a ceea ce sîntem, ci și spațiul de care este legată aceasta. Cunoașterea acestor spații echivalează cu a cunoaște mai bine persoana sau grupul care a experimentat afectiv locurile. Dacă vrem să ne simțim bine în orașul nostru trebuie să îl „rupem“ în locuri semnificative pentru noi sau pentru cei care ni le comunică. Astfel, spațiul vast, necunoscut și periculos poate deveni mai ușor de digerat.

Spațiul trăit, contactat direct, parcurs pe jos sau cu bicicleta ne poate da alte repere de afectivitate. De la locuri istorice importante, la strada unde am pupat-o pe Mimi, spațiul trăit ne spune cine sîntem și ne ajută să-i descoperim pe cei din jur. 

Cristian Ciobanu este doctor în geografie cu lucrarea Studiu de geografie mentală în municipiul București, care a pus bazele Geografiei Mentale în România (www.mentalgeo.wordpress.com). Din 2012 locuiește în Țara Hațegului, unde se ocupă de Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, geoparc internațional UNESCO administrat de Universitatea din București.

Foto: sus - fig. 1, jos - fig. 2, 3, 4

fig 2 jpg jpeg

fig. 2

fig 3 jpg jpeg

fig. 3

fig 4 jpg jpeg

fig. 4

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.