Succesul? "Să fie la ei, acolo!"

Publicat în Dilema Veche nr. 110 din 2 Mar 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

A vorbi despre succes la români e totuna cu: 1) a striga, arghezian, într-o peşteră goală, şi 2) a vorbi de funie în casa spînzuratului. Atît de mult s-a glosat pe seama truismelor care ne vin în minte acum, încît ce ar trebui să fac eu în cele ce urmează ar fi un soi de reeditare a bancului cu nebunii care fac un concurs de poante: cum fiecare dintre ei le ştia pe toate, pe de rost, băieţii le-au numerotat, astfel încît simpla emisie sonoră a numeralului - 7, 18, 45 etc. - era mai mult decît suficientă pentru a declanşa hohotele de rîs ale veselei asistenţe. Ia să vedem. Spun, prin urmare, o serie de nume şi concepte: Mioriţa - fatalism - Max Weber, ethosul protestant, concurenţa şi succesul - Lefter Popescu şi norocul invers - Capra vecinului - Mihai Ralea, sociologia succesului - miliardarii de carton... Nu-i aşa că v-aţi prins de tot ce vreau să zic? Pot să-nchid prăvălia şi să mă duc acasă. E limpede că, recunoscîndu-ne cu mîndrie şi patos în postura ciobanului superortoman, am acceptat ideea reuşitei ca pe-o ghilotină, ca pe mireasa cu coasa, de vreme ce - e lucru ştiut - la români a avea e una cu a greşi, a păstra va să zică a risca degeaba, a strînge bani (ca laţul pe gît) egal a sufoca, pentru că, în general, ceea ce contează pînă la urmă e sărăcia cinstită, nu succesul deochiat şi, oricum, resimţit ca efemer. E mult mai sigur nimicul decît preaplinul. Preaplinul ne stînjeneşte, ne creează complicaţii, ne obligă la dezvoltare, gîndire, strategie, investiţie, în timp ce noi ne simţim bine numai în improvizaţie, pompierism, la mica plesneală, în dulcea ţigănie. Ceea ce reprezintă munca, performanţa, concurenţa, acumularea - la catolici şi protestanţi - va să zică tot atîtea mofturi oneroase şi periculoase la ortodocşii ce, cu slavă mioritică, sîntem. Replica eroului din snoava cu Ion, Dumnezeu şi capra lui Gheorghe este de-o stupefiantă, gigantică stupiditate: eu, Doamne, nu vreau nimic pentru mine. Mi-ajunge cît n-am. Dar fă să moară şi capra lui Gheorghe, vecinul meu! Atît. În rest, lăsăm totul în seama norocului. Ţi-ai găsit: eu şi noroc, exclamă afanisit fatalismul împieliţat în Lefter Popescu. Toţi zeii au murit, numai norocul a rămas, exclamă extatic personajul nostru înainte de-a constata că totul e viceversa. În sfîrşit, cum n-am chef să mă cocoţ pe scaune ca să extrag din rafturile de sub tavan scrierile lui Ralea, unde se află eseul său despre sociologia succesului, prefer să citez din interviul acordat de Gabriel Liiceanu lui Ovidiu Şimonca în nr. 47 al Observatorului cultural următorul pasaj: "N-am barat calea nimănui, n-am oprimat pe nimeni, nu mi-am făcut clientelă, nu am linguşitori, nu am curte, n-am pus monopol pe nimic, n-am făcut gaşcă cu nimeni, n-am organizat execuţii publice. De unde atunci atîta ură? O ură densă, agresivă, cu scrîşnet din dinţi, mergînd, nu mă îndoiesc, pînă la dorinţa de a fi evacuaţi urgent din viaţă. ŤIeşiţi naibii mai repede din scenă, că lumea nu poate să vadă ce grozavi sîntem din cauza voastră!». Ăsta e sub-tonul pe care îl percep în corul mîrîielilor şi invectivelor de tot soiul. Şi trebuie să ştiţi că ura asta îmi face, pînă la urmă, mare plăcere: e un semn al deplinei reuşite, este măsura românească a succesului. În România, pînă nu eşti urît, nu exişti. Ura şi invidia pot fi devastatoare şi, în toate cazurile de care vorbim, ele sînt măsura exactă a incapacităţii de a admira şi a iubi. Oamenii ăştia sînt, crede-ţi-mă, profund nefericiţi." Aud? Ce bine ne simţim în nimicnicie, ce simplu şi eficient funcţionează (şi) la noi principiul după care a good indian is a dead indian! De morţi, numai de bine, de la Nichita la Cristian Popescu şi de la Virgil Mazilescu la Ion Stratan. Măcar de-ar da toţi reuşiţii colţul cît mai repede, să rămînă scena goală, nu-i aşa? Cum ne bucurăm de succesele alor noştri, cînd sînt peste hotare, şi cum ne încruntăm de iute cînd se-ntorc să-şi plimbe pe aici împlinirea! Tot ce e bine - "să fie la ei, acolo!". Iar în final, după debitarea fabulei disolutive, invariabil vine morala: "n-a fost să fie" şi "ca la noi, la nimenea". Bun. Venind acum la succesul în cultură, să mai notăm trei constante. Unu. El, cînd este, e ca şi cînd n-ar fi. Tot ce-a strălucit cu asupră de măsură în antumitate e deşertăciunea deşertăciunilor. Cum în cultură numai posteritatea dă măsura valorii, rezultă că, din cît dispari mai devreme, dintr-atîta ai şanse ca următoarele generaţii să-ţi descopere mai abitir valoarea. Ionel Teodoreanu şi Gellu Naum. Cezar Petrescu şi Max Blecher. Delavrancea şi Mateiu I. Caragiale. Mişu Văcărescu şi Labiş, N. Batzaria şi Radu Petrescu. Între valoare şi reuşită este nevoie de-o moarte (pardon, o "nuntă cosmică") spre a se zidi prestigiul. Doi. Apropo de prestigiu, el e una cu insuccesul. Semnul succesului este puterea, puterea care produce panică, spaimă, nicidecum respectul, cel care naşte, dimpotrivă, compasiune. Prestigiul e minunat, adică demn de milă, în vreme ce puterea e fioroasă, adică venerabilă. Cu puterea te îmbeţi, cu prestigiul te resemnezi. Trei. Puterea succesului ţine de colectivism. Prin ura socialistă pe care o generează, reuşita coagulează, solidarizează. Dimpotrivă, binele atomizează, iar succesul este un semn distinct de individualitate, o marcă, un blazon. Alergia românului gregar faţă de succesul individual este alt semn de "sobornicitate" disolutivă, de instinct de turmă, dar şi o mentalitate de loser, nu de winner, incapabil să gîndească pozitiv altfel decît în termeni de... negativitate. Mi-e teamă că, pînă la respectul sincer al individualităţii împlinite, mai avem cale de un veac de normalitate. Pînă atunci, ca să te impui de unul singur, e limpede că trebuie mai întîi să te expui urii cvasigenerale. Şi, cum bine spune Gabriel Liiceanu, din cît ura este mai densă (vezi păltinişofobia, care constituie, de departe, nota dominantă a pieţei noastre de idei post-'89) dintr-atît trebuie să ai conştiinţa propriei valori. Sigur că nu e normal, dar e real.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.