Supercomedie superacţiune-SF

Publicat în Dilema Veche nr. 448 din 13-19 septembrie 2012
Supercomedie superacţiune SF jpeg

Am impresia că SF-ul din titlu ar trebui cumva redefinit... Bere Kaiser la cutie, cumpărată de la (acum defunctul) UNIC pe dolari!? Casete audio înregistrate (la comandă au ba) şi vîndute în pasaj la Universitate sau în Romană, la coloane!? Asociaţii şi asocieri, brosseri, depeşari şi metalişti, planuri şi contraplanuri, invazia Coca-Cola, Pyramide şi Efes – începuturile anilor ’90 în România ar merita un soi de Larousse numai al lor. Hmm... Pînă sună cei de la editură, profit să-mi amintesc de boom-ul meu nouăzecist favorit.

Cei mici sper că au fost puşi la curent – în anii ’80, dacă erai sătul de reluări cenzurate sau premiere socialiste, puteai încerca să te pui la curent cu noile tendinţe din cinema-ul capitalist prin intermediul casetei video (LOL, LMFAO, da, ştim, cunoaştem). Caseta asta video nu venea aşa, de nicăieri – nişte domni, să le zicem securişti sau fotbalişti sau orice alţi „işti“, aduceau de peste hotare pornoşaguri, kung-fu-isme etc. la kilogram (vorba unui hîtru, se mai strecura şi un Sophie’s Choice printre ele), le dădeau frumos la tradus (românul s-a născut delicat) şi apoi începeau să circule. Nu mulţi erau privilegiaţii posesori de minune supremă – citeşte player şi televizor color – dar, uneori, să zicem o dată pe săptămînă (românul s-a născut altruist), privilegiaţii sus-pomeniţi „dădeau video“. Ceea ce însemna că tu, cel care, printr-un fericit concurs de împrejurări, te trezeai invitat, aveai misiunea, deloc uşoară, de a face rost de marfă. Proaspătă, dacă se poate. Şi urmau cîteva zile de întins antene, conversat în şoaptă, vizite inopinate şi întîlniri mai mult sau mai puţin clandestine, la colţ de stradă, într-o lumină chioară, unde schimbai pungi de plastic cu indivizi la fel de febrili ca tine, care priveau din cînd în cînd peste umăr. Un pornache german şi Top Gun pentru Dirty Dancing, Vînătorul de cerbi contra A fost o dată în America, trei cu karate pentru Scarface şi tot aşa – unele dintre casete luceau, altele abia se mai ţineau, dar (românul s-a născut grijuliu) „o derulezi, băi, Vasile, nu uiţi, da?“. În seara cea mare, te trezeai cu Şoferul de taxi, urmat de un Bruce Lee (să zicem Jocul morţii), apoi de Flashdance şi, pentru a încheia în forţă, Mad Max. Totul se înghiţea nemestecat (românul s-a născut înfometat), se fuma şerpeşte şi se făceau planuri pentru sîmbăta viitoare: „Faci rost de Oraşul fantomă...?“.

„74 e aici?“ „Nu s-a întors încă“

Ei, românul s-a născut întreprinzător. Cei pe care plecarea domnului Ceauşescu şi sosirea domnului Iliescu i-au prins cu casete video în braţe, s-au hotărît să le pună la bătaie, aproximativ legal. În sensul că acum nu trebuia să te mai ascunzi de nimeni – iar legea drepturilor de autor nu dădea semne că va sosi prea curînd. Închirierile de casete se făceau mai din casă, mai din garaj, care cum se nimerise (inclusiv ghereta din faţă de la Eva, proaspăt demolată, a închiriat o vreme casete) – unele erau promovate mai agresiv, altele mai curat, cele mai multe se promovau singure, din gură-n gură. Matriţele erau trase de pe originale (musai englezeşti sau australiene – francezii erau în Secam, yankeii – în NTSC, videoplayerele multisistem erau încă rare), iar filmele mai noi veneau ori pe filieră suedeză (deci subtitrate), ori pe filieră germană (deci dublate deja în nemţeşte). Cum casetele aveau cîte trei ore, puteai înghesui două comedii de 90 de minute, sau un film mai lung care primea în completare un episod de serial cu David Hasselhoff. Caseta se închiria pentru 24 de ore – fiecare zi de întîrziere se penaliza, nederularea (anumite obiceiuri nu se schimbă) aşijderea. În catalogul de închirieri erau trecute titlul, anul şi genul – cît mai bombastic, cît mai caraghios. Dacă erai client serios, puteai să faci rezervare – mi-aduc aminte că am vînat Die Hard-urile săptămîni bune pînă am reuşit să pun mîna pe ele, se închiriau ca pîinea caldă. La centrul meu favorit, pe fosta Snagov, totul era extrem de curat şi ordonat – urcai scările, te aşezai pe un scaun, omul din spatele biroului îţi întindea catalogul (scris la maşină, doar noutăţile fierbinţi erau adăugate cu pixul), îl studiai atent şi, din cînd în cînd, întrebai „74 e aici?“ „Nu s-a întors încă“, răspundea omul tău, după ce cerceta un tabel uriaş întins pe masă. Mai tîrziu m-am prins cum şi în ce fel nota, aşa că mă uitam singur să văd ce e şi ce nu. „Dar 146?“ „Hehe, nici poveste, cum vine, cum se dă din nou, greu de prins“... Îţi muşcai buzele şi continuai: „Nici 24?!?“ „Ba da, ăsta e aici, nu prea-l ia nimeni.“ O, ce veste minunată! Se ridica tacticos, pufnea, deschidea o uşă, dispărea pentru cîteva minute, apoi se întorcea cu caseta, verifica să fie derulată (cum altfel?), apoi lua banii, ţi-o întindea şi dădea din cap cu aerul unui popă care tocmai te-a absolvit de toate cele: „Mergi în pace, fiule!“. Iar tu coborai, ţinînd comoara la piept, privind cu sfruntare în ochii următorului client, care încerca în van să ghicească titlul tău.

Nu toţi întreprinzătorii erau aşa de pedanţi – în colţul străzii mele apăruse un nou centru, deci m-am înfiinţat să degust. „Aveţi asta, aveţi ailaltă?“ Cucoana mînca seminţe şi n-avea habar de nimic. „Vezi în catalog!“ Văd în catalog – un film cu James Woods şi Michael J. Fox, trecut la noutăţi, titlul suna dubios. „Păi, l-am văzut acum un an“, zic. „Nu se poate, e nou-nouţ, ieri a venit“, zice. Accept, plătesc, plec. Acasă – nervi. Bineînţeles că era acelaşi film (The Hard Way), acum dublat în germană şi cu titlu schimbat! Din nou pentru cei mici – Internetul era un vis, Maltin şi Katz erau aproximativ intangibili, greu carevasăzică să verifici date, titluri, distribuţii. Motiv pentru care mi-am făcut singur un caiet în care notam tot – simptomatic mi se pare că în primele pagini filmele erau consemnate doar cu titlu, an, regie, doi-trei actori, iar la ultimele (hélas, caietul n-a ţinut decît cinci ani) notasem inclusiv muzica, imaginea şi studioul!

Ultimul centru pe care l-am frecventat se afla pe Carol – cucoana de acolo era tare mîndră să aibă drept client un cronicar (în 1995 începusem să public primele texte), aşa că mă ţinea de vorbă, îmi punea titluri deoparte şi mă prezenta tuturor, de parcă scriam cel puţin la Variety. I-am rămas fidel pînă prin ’98 – afacerea nu prea mai mergea, era supărată că Transglobal (primul distribuitor oficial VHS din România) impunea şi casetele originale (prima pe care am cumpărat-o a fost El Mariachi), „provider-ul“ ei o cam lăsa cu ochii în soare... Mie nici că-mi păsa: trecusem de etapa în care mă mulţumeam să împrumut filme, acum trebuia să le am – aşa că mă împrietenisem cu „provider-ul“, care-mi copia filme de pe matriţe, înainte să le dea la dublat. Am continuat să colecţionez ca disperatul – apoi au apărut DVD-urile şi disperarea s-a înteţit, mi-e frică să aflu ce se va întîmpla post-BluRay... Astăzi Internetul duduie de filme, două click-uri şi cel mai obscur Jodorowski îţi aterizează în computer. Dar – sînt nevoit să recunosc (de fapt, chiar îmi face plăcere) – vremurile cînd alergam după casete video, zgomotul aparatului, mirosul de bandă încinsă, într-un fel, îmi lipsesc.

Mda, românul s-a născut nostalgic.

Andrei Creţulescu este critic de film şi director artistic al Festivalurilor Bucureşti şi Lună Plină.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.