Superstiţiile – o scurtă istorie

Publicat în Dilema Veche nr. 538 din 5-11 iunie 2014
Superstiţiile – o scurtă istorie jpeg

Penelopa află că un străin sosit de departe pretinde că l-ar fi cunoscut pe soţul ei. Plină de speranţă, ea spune că e sigură că Ulise se va întoarce şi îi va pedepsi pe aroganţii peţitori care au pus stăpînire pe palatul ei. Chiar după ce Penelopa termină de vorbit, Telemah strănută zgomotos, fapt interpretat ca un semn de bun augur, ca o confirmare că speranţele ei vor fi îndeplinite. Grecii antici credeau că strănutul este un semn favorabil trimis de zei. Iată încă un exemplu: după înfrîngerea mercenarilor greci în Persia („Expediţia celor zece mii’’), în anul 401 î.Hr., Xenofon preia conducerea celor rămaşi în viaţă şi ţine un discurs în care expune mai multe soluţii de a scăpa din situaţia disperată. Tocmai cînd vorbea despre salvarea prin retragerea spre casă, un soldat a strănutat. Reacţia soldaţilor a fost de aprobare unanimă a acestei strategii, considerînd că este un semn salvator trimis de însuşi Zeus.

Şi alte manifestări corporale involuntare aveau semnificaţii premonitorii pentru greci, fiind atribuite intervenţiei unor forţe supranaturale. Zbaterea pleoapei de la ochiul drept anunţa un eveniment fast, iar cea a ochiului stîng – unul nefast. Ţiuitul urechilor – spune Plinius cel Bătrîn – este un semn de avertizare: cineva vorbeşte despre tine. Obişnuim să numim „superstiţii“ credinţe de felul acesta, care au supravieţuit pînă în zilele noastre. Pe cît de răspîndite, pe atît de puţin studiate. La noi, folcloriştii şi etnologii ezită în a le defini. În general, datorită conotaţiei peiorative, antropologii se feresc să utilizeze acest termen, în timp ce folcloriştii americani includ, în sfera lui, tot ceea ce ţine de paranormal şi ocultism: stafii, vampiri, talismane, horoscop, practici orientale, precum fengshui, şi chiar relatările despre întîlniri cu extratereştri. Nu doar definirea, ci şi clasificarea superstiţiilor este aproape imposibilă deoarece, sub umbrela acestui termen, se află un număr nesfîrşit de credinţe, practici, comportamente prezente în toate epocile istorice şi în toate culturile.

Etnologul francez Marcel Mauss consideră că superstiţiile sînt o imensă masă informă, o nebuloasă care pluteşte în jurul credinţelor religioase, precum şi în jurul sateliţilor acestora: magia şi divinaţia. În primul rînd, ele sînt tributare gîndirii magice care stabileşte relaţii cauzale între obiecte şi fenomene fără nici o legătură demonstrabilă unele cu altele. Majoritatea practicilor şi a credinţelor superstiţioase au ca obiect prevestirea sau ghicirea viitorului, convingerea că acesta poate fi influenţat de acţiuni (gesturi, comportamente) apte să provoace consecinţe pozitive sau negative asupra destinului individual. Cu speranţa că hazardul poate fi controlat, se recurge la gesturi ritualizate, la practici ce presupun respectarea strictă a unor prescripţii sau interdicţii. Bazate pe interpretarea semnelor, aceste tehnici, prin care se crede că norocul poate fi atras, iar ghinionul poate fi ţinut la distanţă, au evoluat în timp, după cum şi înţelesurile termenului „superstiţie“ s-au modificat neîncetat din Antichitate pînă în zilele noastre.

În Grecia antică, echivalentul pentru „superstiţie“ era cuvîntul deisidaimonia. Iniţial, însemna atitudine respectuoasă faţă de zei, pietate, dar în secolul al IV-lea î.Hr, capătă o conotaţie peiorativă în scrierile filozofilor desemnînd o teamă obsesivă faţă de zei, manifestată prin practici religioase exagerate. În Caracterele lui Teofrast, găsim un prim portet al superstiţiosului şi o descriere a comportamentelor sale: dacă un şoarece i-a ros sacul cu făină, dă fuga la ghicitor să-i ceară sfatul, apoi îşi purifică locuinţa, convins că este bîntuit de Hecate, zeiţa vrăjilor şi a fantomelor; cînd vede un nebun sau un epileptic, îşi scuipă cu groază în sîn; se spală pe mîini şi se stropeşte cu apă de la templu, apoi umblă toată ziua cu o crenguţă de laur în gură, iar dacă îi iese în cale o nevăstuică, nu pleacă mai departe pînă nu aruncă trei pietre. (Înainte de aducerea pisicii în Europa, grecii îmblînzeau nevăstuici pentru a combate rozătoarele. O vreme, ailouros era cuvîntul ce denumea atît nevăstuica, cît şi pisica.) În Evul Mediu, doar întîlnirea cu o pisică neagră a început să fie considerată purtătoare de ghinion datorită aurei diabolice proiectate asupra acestui animal asociat vrăjitoarelor.

Originea cuvîntului latin superstitio este departe de a fi clarificată. Potrivit lingvistului Émile Benveniste, s-au produs mai multe interferenţe de sens: de la superstare: „a sta deasupra“, adjectivul superstes: martor, supravieţuitor, cel care cunoaşte lucrurile aşa cum s-au petrecut şi superstitiosus, cuvînt care apare în piesele lui Plaut şi la poetul Ennius, cu sensul de ghicitor, profet, vrăjitor, clarvăzător, cel care vede lucrurile care s-au petrecut în trecut sau care se vor petrece în viitor. Filozofii şi scriitorii romani acceptau doar recurgerea la „specialiştii“ în divinaţie, precum augurii şi haruspicii şi dispreţuiau mulţimea şarlatanilor la care alergau naivii. Treptat, termenul superstitio a căpătat o nuanţă peiorativă. Elitele romane distingeau între religio, cultul autentic şi superstitio, formă degradată a religiei, exces ritualistic şi teamă nejustificată de supranatural. Cicero, în Despre natura zeilor, consideră că un om superstiţios este cel care nu cunoaşte adevărata natură a zeilor şi îşi petrece toată ziua rugîndu-se pentru orice şi aducînd neîncetat ofrande. Comportamentul superstiţios era asociat mai ales oamenilor de rînd (vulgus) şi a celor de la ţară (rustici). În timpul Romei imperiale, calificativul superstitio începe să fie aplicat religiei străinilor, îndeosebi religiei creştine, cult nerecunoscut oficial, considerat „superstiţie lipsită de judecată, exagerată“ – după spusele lui Plinius cel Tînăr.

La începuturile Evului Mediu, rolurile se inversează. Creştinismul consideră credinţele religioase ale Antichităţii (şi, în general, toate celelalte religii) drept păgînism şi superstiţie. Sf. Augustin a avut o mare influenţă în conturarea acestei concepţii care echivala superstiţia cu idolatria şi cu forţele demonice. În pofida creştinării, au supravieţuit pînă tîrziu, pretutindeni în Europa, numeroase credinţe, obiceiuri şi practici precreştine. La nivel popular, chiar elementele religiei creştine au fost reinterpretate conform gîndirii magice. Biserica nu a încetat să le condamne drept superstiţii contrare dogmei creştine şi să lupte pentru a le distruge. În secolul al XVIII-lea, ofensiva este preluată de ideologia iluministă, care pune superstiţia pe acelaşi plan cu dogmele religioase, misticismul şi obscurantismul. De data aceasta, nu diavolul se află în spatele superstiţiilor, ci ignoranţa. Superstiţiile sînt incompatibile cu raţiunea, de aceea ele trebuie eliminate.

Şi discursul iluminist românesc, cel al Şcolii Ardelene, a discreditat superstiţiile („credinţele deşarte“), a combătut nenumăratele credinţe şi obiceiuri ţărăneşti, practicile magico-religioase, medicina populară („leacurile băbeşti“), considerate a fi responsabile de starea de înapoiere a românilor. Un inventar al acestora se găseşte în cartea lui Gheorghe Şincai – Învăţătură firească spre surparea superstiţiei norodului. Combaterea superstiţiilor „păguboase“ s-a aflat pe agenda de lucru atît a preoţilor, cît şi a intelectualilor laici pe tot parcursul secolului al XIX-lea şi începutul celui următor. În paralel, sub influenţa romantismului, aceiaşi intelectuali (mulţi dintre ei preoţi) descoperă folclorul, declanşînd un vast program de culegere a acestuia, inclusiv a credinţelor şi a practicilor magice. Superstiţiile sînt considerate vestigii, curiozităţi, supravieţuiri ale unor vremuri îndepărtate, demne de a fi consemnate. Arthur Gorovei le ordonează alfabetic în masiva sa colecţie – Credinţi şi superstiţii ale poporului român (1915).

Multe dintre acestea fie au dispărut, fie şi-au modificat forma, secularizîndu-se şi pierzîndu-şi semnificaţiile originare (magico-religioase). Astăzi, superstiţiile au un înţeles restrîns: sînt atitudini şi comportamente individuale, de atragere a norocului, a reuşitei, şi mici gesturi de evitare a ghinionului. Mecanismele superstiţiilor se pot reactiva în situaţiile de incertitudine şi de risc: boli, examene, afaceri, competiţii sportive, jocuri de noroc, şofatul etc. Unele au devenit automatisme ale vieţii cotidiene: cîţi dintre noi nu batem în lemn, în timpul unei conversaţii, chiar dacă nu credem în eficacitatea gestului? Un eveniment petrecut în timpul vieţii, o serie de coincidenţe pot da un conţinut propriu unei superstiţii (haina, numărul, obiectul norocos). Cu toţii avem micile superstiţii personale, dezvoltăm intoleranţă la hazard şi ne place să credem că nimic nu este întîmplător. Tocmai am strănutat! Precis e un semn că trebuie să închei articolul.

Alexandru Ofrim este conf. univ. dr., predă cursuri de istorie culturală la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. 

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.