Teatrul - o oază SF pentru orașul Tîrgoviște

Marta BĂNESCU
Publicat în Dilema Veche nr. 373 din 7 - 13 aprilie 2011
Teatrul   o oază SF pentru orașul Tîrgoviște jpeg

Prima plecare 

Am plecat în 1994 la facultate în Bucureşti pentru că la Tîrgovişte nu exista Universitate. Am lăsat acasă un oraş pe care nu îl conştientizam la 18 ani, nu puteam să-l judec sau să-l admir... era locul în care m-am născut, în care trăiam şi atît. Mă bucuram de el aşa cum era, probabil şi pentru că nu ştiam cum e în altă parte. O personalitate a oraşului? Nu pot spune că identific una... pentru că istoria oraşului, trecută sau mai recentă, nu a fost încă bine definită şi advertizată – ca să folosesc un termen de publicitate. Turnul Chindiei din Cetatea Domnească s-ar putea numi oare „personalitate“? 

La fiecare întoarcere acasă, o dată la daouă-trei weekenduri sau în vacanţe, am ajuns să spun despre Tîrgovişte: „mă duc să mă odihnesc în staţiune“. Aceasta era diferenţa faţă de Bucureşti: linişte, curăţenie, casa cu părinţii şi bunicii mei, atmosfera unei frumoase staţiuni, oarecum aproape de munte. Dar, după fiecare deplasare în oraşul natal, abia aşteptam să mă întorc în Bucureşti, la viaţă. Aici erau concertele, teatrele, grădinile, barurile, chiar şi magazinele, dar, mai ales, prietenii dragi – oameni speciali, culţi, informaţi şi, cel mai important, buni. Şi fraţii mei, Anca şi Laur.  

Întoarcerea 

M-am întors în Tîrgovişte, oraşul meu natal, în 2008, după anii trăiţi în Bucureşti: patru ani superbi de facultate – Comunicare şi Relaţii Publice la Universitate  (prima şcoală de PR din România, a doua serie de studenţi), încă un an de master la SNSPA în Comunicare audio-video şi apoi munca: cinci ani de analiză în comunicare politică, urmaţi de trei luni în Guvernul Tăriceanu. 

Şi pentru că aveam ceva legături cu teatrul – prieteni, fratele meu, un loc drag (Green Hours) –, am decis să mă „mut“ în acest domeniu. Arta, mi-am spus, nu are cum să mă dezamăgească. Am avut bucuria de a comunica pentru Green Hours şi al său Teatrul LUNI în cea mai frumoasă perioadă a acestei „întreprinderi“ cum îi place lui Voicu (Rădescu) să o numească. Sînt subiectivă acum, dar din acea vreme am cele mai frumoase amintiri.  La ziua de naştere a unui bun prieten, l-am cunoscut pe directorul artistic, în acea vreme, al Teatrului „Tony Bulandra“ din Tîrgovişte, Horaţiu Mihaiu, care mi-a spus, foarte plastic: „Te aşteptăm dintotdeauna la Tîrgovişte“. Şi m-am hotărît să le fac o vizită, destul de puţin convinsă că vreau să mă întorc să lucrez în oraşul natal. 

După o singură întîlnire cu directorul de atunci al teatrului, domnul Ranin, după ce am văzut incredibila clădire a instituţiei înfiinţată doar de şase ani şi după ce am cunoscut actorii tineri, frumoşi şi entuziaşti, mi-am spus: este singurul loc din oraş în care aş putea să trăiesc şi să muncesc mai mult de trei zile. Aşa m-am întors în Tîrgovişte. Ca de fiecare dată, m-am identificat cu obiectul muncii mele şi am ajuns să lucrez din inimă, cu mult drag, pentru teatru. Totuşi, niciodată nu m-am gîndit că voi ieşi la pensie din acest loc. Îmi era dor de Bucureşti, de agitaţie, de viaţă, cum spuneam mai devreme. Teatrul era şi încă este o oază SF pentru acest oraş. O mînă de tîrgovişteni (aproximativ 300 de oameni) ştiu constant ce se întîmplă la teatru, prin teatru şi în interiorul instituţiei. Restul trăieşte în continuare în „staţiune“ sau nici măcar astfel, pentru că într-o staţiune te mai delectezi uneori cu produse ale zonei artistice, aşa cred eu. Mai sînt cei cărora li se pare că trăiesc, cei care au alte preocupări şi reprezintă publicul fidel al concertelor în aer liber cu artişti de mîna a doua sau a treia, ascultă din cînd în cînd şi manele, nu au auzit de teatru, de jazz, de DJ Vasile, de grădina Green sau terasa Galeria din Bucureşti, de Muzeul de Artă, de Ateneu sau Cinema Studio – incredibil pentru un oraş aflat la doar 80 de km distanţă de Bucureşti – pentru că la Bucureşti vizitează doar mall-uri. 

Ieşirea  din „provincialism“? 

Am lucrat şi lucrez cu mult, mult drag la teatru. Fac asta pentru actori şi cu speranţa că publicul va veni. Se va înmulţi de la an la an. Într-un oraş care nu are tradiţia teatrului precum Cluj, Sibiu, Iaşi sau Timişoara, publicul abia se formează, începe treptat să conştientizeze existenţa unui alt mod de a petrece timpul liber. Pe actori încerc să-i fac cunoscuţi în Tîrgovişte şi în afara ei – prin intermediul festivalurilor. Contează, bineînţeles, şi calitatea spectacolelor în care ei joacă şi, implicit, finanţarea instituţiei de către administraţia locală. Este nevoie de viziune pentru schimbarea mentalităţilor, a obiceiurilor, aşteptărilor. În cei trei ani de cînd sînt aici, nu mi se pare că au apărut schimbări majore, mai avem ceva de lucru pentru ieşirea din „provincialism“. Producţiile teatrale trebuie să aibă în intenţie nu numai cîştig, ci şi modelarea publicului, chiar şi a actorilor. Aceştia din urmă tind să devină blazaţi pentru că sînt prea puţin provocaţi atît de public, cît şi de regizori şi pentru că trăiesc la limita subzistenţei cu salarii de aproximativ 600 de lei. 

A doua  plecare 

Nu îmi pare rău deloc că m-am întors în Tîrgovişte. A fost o experienţă frumoasă şi am cunoscut oameni minunaţi. Am cîştigat experienţă în comunicare, dar şi în organizarea unui festival internaţional de teatru. Cumva, „Tîrgoviştea mea“ reprezintă doar teatrul local. Alt reper valoros nu am găsit nici pînă acum. Simt că, uşor-uşor, îmi reorientez paşii spre Bucureşti... Simt că a venit vremea să mă întorc. Ştiu că nici în Bucureşti nu umblă cîinii cu covrigii în coadă, dar la Tîrgovişte ar însemna să „agonizez“. Poate dacă eram ceva mai tînără, la început de drum, aş fi avut răbdarea şi chiar şi nervii necesari (pentru că nu este uşor deloc) să „construiesc“ la Tîrgovişte. Nu singură, însă. Contează şi susţinerea. De asemenea, foarte important este ca oraşul să ofere oportunităţi 

Oamenii de peste tot au nevoie de „infuzii“ de cultură,  dar pentru a o recepta este nevoie, cum am mai spus, de educaţie. Educaţia o face şcoala, dar o mai face şi familia şi apoi, fiecare cu sine. Nu ştiu exact ce-şi doresc oamenii din Tîrgovişte, dar ar fi extraordinar dacă ar reuşi să se gîndească şi la suflet. Sau, cine ştie, poate este de ajuns ca din aproximativ 80.000 de tîrgovişteni, doar 300 să meargă la teatru... nu ştiu.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.