Timpul liber, ieri şi azi

Publicat în Dilema Veche nr. 178 din 5 Iul 2007
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Statisticile spun că sîntem printre ţările europene în care se munceşte cel mai mult, atît ca durată a săptămînii de lucru (41,7 ore) cît şi ca număr mediu de zile de concediu plătit (24). Astea sînt datele din statisticile oficiale, pentru că eu nu ştiu mulţi oameni care să muncească în sectorul privat şi să stea la serviciu mai puţin de nouă ore pe zi. Dacă muncesc mult, oamenii ar trebui să se şi distreze pe măsură. Uitîndu-ne la datele unui sondaj recent (realizat de Ipsos Interactive Services în luna mai), mai aflăm că, în timpul liber, românii de vîrstă activă din mediul urban petrec în medie cam patru ore pe zi în faţa televizorului şi aproape tot atîtea în faţa calculatorului. Asta înseamnă că, practic, cam tot ce se cheamă timp liber se petrece în faţa unuia dintre cele două pătrate magice. Ce-i mai prost este că acest fel de a-ţi petrece timpul e nu doar nesănătos, ci şi generator de însingurare. Afară de cazul în care calculatorul înseamnă chat, blog, forum etc., omul înşurubat în faţa unui dreptunghi de sticlă este un om singur şi însingurat. Chiar atunci cînd netul este utilizat ca mijloc de comunicare, este de cele mai multe ori vorba despre o comunicare viciată - o non-identitate comunică cu o alta la fel de abstractă. Cu un (din ce în ce mai mare) efort de memorie, îmi aduc aminte ce însemna pentru mine şi cei din jur timpul liber înainte de ’89. Fac abstracţie de puţinii privilegiaţi care îşi petreceau vacanţele în perimetrele inaccesibile de la Neptun sau în alte destinaţii gestionate de "gospodăria de partid". Mergeam la 2 Mai. Acolo era imposibil să nu-ţi faci cunoştinţe noi, căci oricum la "gazda" la care stăteai împărţeai frigiderul, zona de siestă şi duşul (un cazan cu apă încălzită de soare deasupra unui pătrat demarcat de un cearşaf precar) cu încă o duzină de locatari. Apoi, la orele după-amiezei, în "Dobrogeanul" (singurul restaurant din localitate) aflai ce partide de bridge se organizează ori unde se ţin "ceaiurile" nopţii ce avea să urmeze. N-am găsit încă o explicaţie pertinentă pentru care purtau această denumire petrecerile constînd într-un magnetofon cu boxe suficient de puternice pus în curtea în care intra cam cine poftea, fiecare aducîndu-şi propria sticlă de băutură. N-am găsit nici o explicaţie pentru faptul că, pe plaja din Vama, unde distanţele dintre cearşafuri erau considerabile, mi-am făcut mai mulţi prieteni atunci decît pe plajele de azi, cu şezlonguri suficient de apropiate încît să poţi aprecia calitatea deodorantului folosit (sau nu) de persoana din şezlongul alăturat. Acasă, cînd nu era vacanţă, erau Cinemateca şi nopţile de veghe cînd ne aşezam la coadă ca să apucăm bilete pentru următoarea săptămînă la filmele minunate pe care doar acolo le puteai vedea - cu nesfîrşite poveşti cinefile, dar şi despre multe altele. Mai erau "şedinţele video" în casele unor fericiţi posesori ai vreunui player cumpărat din Consignaţie, cu casete care circulau din mînă în mînă (ca şi romanele poliţiste) pînă ce se pierdea urma proprietarului iniţial. Am văzut atunci multe capodopere, dar şi o groază de filme de serie B, la care te uitai pentru că "trebuie dată înapoi mîine dimineaţă" (uneori, circulau de la un apartament la altul în aceeaşi noapte). Şi în aceste situaţii, gazdele erau foarte puţin selective: era suficient să fii prietenul unui prieten şi eventual să te prezinţi cu o casetă nouă sau măcar o sticlă de vin. Am vizitat în anii aceia nenumărate case despre ai căror locatari nu puteam spune mare lucru - odată, am avut surpriza să mă trezesc în apartamentul de pe Lutherană în care-mi petrecusem copilăria (evident, n-am înţeles nimic din filmele vizionate în acea noapte). În ziua de azi nu se mai fac ceaiuri, ci party-uri care, dacă nu sînt de firmă, sînt oricum organizate astfel încît să nu poţi întîlni decît pe cei care fac parte din acelaşi mediu cu tine. Cînd cineva are ceva de sărbătorit, tot mai des lucrurile se petrec la un restaurant, iar dacă este într-o casă, atunci gazda face eforturi susţinute - mîncăruri şi băuturi alese, invitaţii transmise cu suficient timp înainte. Concediile sînt şi ele atent organizate prin agenţii de voiaj (anul ăsta cunosc un adevărat boom, pentru prima dată am constatat apariţia cozilor la birourile acestora). Fie că e vorba de restaurante sau destinaţii de vacanţă, ele sînt bine segregate prin preţuri, dar şi prin fiţe. Există, ce-i drept, ca modalitate actuală de petrecere a timpului liber, democraţia mall-ului, echivalent al corso-ului de altădată. Aici, tinerii reprezentanţi ai clasei de mijloc au posibilitatea să facă l

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.