Training sau educație continuă

Lucian MIHAI
Publicat în Dilema Veche nr. 749 din 28 iunie – 4 iulie 2018
„Cu cît te împrieteneşti mai bine cu emoţiile tale, cu atît vei fi mai inspirat“   un dialog cu Valentin Radu ARSENE jpeg

Intru în sala de curs, îmi las jos gențile cu materiale și încep să rearanjez mesele și scaunele, așa cum fac de obicei, pentru a crea un spațiu prietenos, potrivit pentru interacțiune. Pun materialele pe mese, îmi instalez laptop-ul și încep să mă gîndesc la ce voi spune în primele minute. Mă întreb ce participanți voi avea, în ce dispoziție vor fi și la ce se așteaptă ei. Sînt momentele dinaintea cursului prin care oricine, în postura mea, poate trece. Sînt momente în care uneori te gîndești la mai mult. Oficial, sînt formator profesional, dar termenul folosit mult mai des e acela de trainer. Lucrez de 18 ani în domeniul formării și educației continue, domeniu cunoscut tot mai mult sub numele de training.

Cît de des utilizați și cît de cunoscuți sînt acești termeni este relativ. În multe discuții cu oameni care nu sînt în contact cu „bula“ corporatistă sau de business e evident că profesia mea pare neclară. „Și ce faci mai exact?“ vine întrebarea de clarificare. După ce inevitabil folosesc și cuvîntul „curs“ apare și întrebarea care trădează și curiozitate, și puțină neîncredere: „Și ce-i înveți tu?“ Cel mai simplu răspuns e „ce nu i-a învățat școala“, iar cîteva exemple par că ar putea lămuri mai bine ce, iar lacunele din sistemul educațional mă ajută enorm: cum să gestionezi relații, comportamente dificile, cum să fii mai eficient, cum să conduci oameni, cum să îți gestionezi emoțiile, să comunici cu impact, să gîndești critic și strategic, să lucrezi în echipă, să iei decizii mai bune etc. În această încercare de lămurire, cu cît dau mai multe exemple pare că nedumerirea interlocutorului meu crește proporțional cu senzația de aroganță pe care risc să o transmit. Am ezitat des să merg mai departe cu lămuririle pentru că nu este vorba doar despre ce învață, ci și de motivație, în ce scop învață, dar și de cum se face asta. Și totuși…

Majoritatea oamenilor sînt obișnuiți, din motive evidente, să asocieze învățarea cu acumularea de cunoștințe și cu testarea lor ulterioară, or, scopul principal al formării este să dezvolte competențe, deprinderi de abilități și da, uneori să schimbe și mentalități, și atitudini. Spre sfîrșitul anilor ’90, cînd primele multinaționale își făceau simțită prezența, am descoperit cu toții zîmbetul în comerț, amabilitatea și profesionalismul la telefon și serviciile de calitate. Acum au devenit normalitate sau cel puțin o așteptare care, odată înșelată, nu ne lasă indiferenți. Atunci nu era așa, ne surprindeau. Zîmbetul, tonul amabil, rezolvarea unei probleme au în spate nu doar proceduri, sisteme și recrutarea oamenilor potriviți, dar și formare, training. Acestea sînt competențe, atitudini și aptitudini care, chiar dacă se dezvoltă pe un fond personal propice, nu pot fi sustenabile fără un efort de dezvoltare și perfecționare, în context. În anul 2000 am susținut primul meu curs pentru oameni care lucrau la departamentul de relații și servicii pentru clienți al unui operator de telefonie mobilă. Acei oameni preluau la fiecare trei minute un apel telefonic care necesita un răspuns, o rezolvare de problemă. Să răspunzi timp de patru ore fără oprire la cel puțin 80 de apeluri, cu probleme total diferite, lucrînd cu mai multe ferestre deschise pe un ecran, păstrînd același ton calm, deși de multe ori auzi voci iritate, ești agresat verbal sau repeți aceleași lucruri de multe ori, în timp ce știi că ești monitorizat, nu e chiar simplu și „natural“ indiferent de înclinațiile pentru rezolvarea de probleme și oricîtă amabilitate ai avea. Iată de ce e nevoie să dezvolți aptitudini și atitudini pe care nu le-ai învățat nicăieri.

Și cred că tot acest exemplu poate să ilustreze bine și de ce e relevantă întrebarea cum îi înveți pe oameni, cum le dezvolți aceste abilități. Pentru că pot să îți explic cum să fii amabil, poți să îți dau să conspectezi tehnicile de gestionare a stresului și apoi să te „ascult“ la proceduri de rezolvare de probleme, dar s-ar putea să nu ajute prea mult. Și aici intervine metoda de livrare a unui curs, designul instruirii. Pentru că adulții învață prin implicare, au nevoie de relevanță și de a contribui în proces și, nu în ultimul rînd, de motivare.

Participanții încep să sosească și încerc să văd pe fețele lor cam în ce dispoziție sînt. Sper să nu treacă acum printr-o perioadă foarte încărcată în care, pe lîngă oboseală, se gîndesc la cîte mail-uri mai au de dat. Probabil se gîndesc la cît timp o să-i țin și la „cum o fi și trainer-ul ăsta?“. Sper să nu fie dintre cei „trimiși“ de șefi care fie nu vor să fie acolo, fie nu înțeleg de ce au fost „înscriși“. Sper să fie dornici să învețe.

Ne cunoaștem și vorbim de așteptările lor de la curs, unele sînt specifice, altele generice, dar ceea ce îi motivează pe cei mai mulți să învețe în general sînt lucruri firești, vor să aibă rezultate mai bune pentru a fi recompensați mai bine, pentru a avansa, pentru a-și dezvolta cariera, pentru a se dezvolta profesional și a rămîne competitivi pe piața muncii. Mulți o fac și din curiozitatea de a ști, din dorința de a învăța permanent și de a se dezvolta personal. Toate aceste energii canalizate ne ajută să trecem și peste perioade mai obositoare.

În zona privată a economiei se investesc zeci bune de milioane de euro în formarea profesională, majoritatea finanțată direct de multinaționale (sic!). Între timp, nevoia de dezvoltare personală a început să iasă din zona corporatistă. Piața și nevoile s-au dezvoltat și a apărut și o zonă de formare și dezvoltare pur personală în care oamenii investesc din propriile resurse. Și cred că acesta e cel mai bun semn și trend, acela cînd oamenii plătesc pentru propria dezvoltare și nu se opresc să învețe ceva nou.

Seara ajung acasă și îmi atrage atenția o postare cu un instantaneu de pe o rețea socială pe care o redistribui instinctiv: un domn de 82 ani tocmai a absolvit masterul la Facultatea de Istorie a Universității București. Un instantaneu de educație continuă. 

Lucian Mihai este trainer și partener la compania Interact, cu o experiență de 18 ani în management de servicii profesionale și training. A fost ales Trainer-ul anului în 2008.

Foto: flickr

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.