Traiul pe datorie şi efectele sale

Publicat în Dilema Veche nr. 403 din 3-9 noiembrie 2011
Traiul pe datorie şi efectele sale jpeg

Revăd, cu bucurie, filmul Senatorul melcilor al lui Mircea Daneliuc şi-mi amintesc de metafora corabiei neterminate a lui Miron (personaj tăcut al filmului care, asemeni nouă, nu termină ceea ce a început). Nu am construit nici măcar o mică barcă din lemn, dar ce să mai vorbim despre o posibilă Arcă a lui Noe în care să ne îmbarcăm cu toţii şi să pornim spre zările mult visate ale unei alte lumi! În lipsa unui proiect românesc de societate, Vîrtosu şi-a permis să se aşeze în faţa noastră arătîndu-ne tot felul de direcţii false, ba că vom construi un socialism cu faţă umană, ba că vom construi o democraţie originală, ba că vom avea un capitalism de tip suedez... Au trecut peste două decenii şi nici azi nimeni nu înţelege nimic. Nu există, probabil, o naţie care să dezbată cu atîta aprindere tot felul de subiecte şi în care cele importante să se amestece atît de uşor cu cele mai puţin importante, totul pierzîndu-se într-un zgomot  pe care aproape că nu-l mai auzim.

Avem o datorie publică mare şi o economie în scădere

Deci, cum stăm? Nu bine, cred eu. România avea, la 30 aprilie 2011, o datorie publică (angajată şi garantată de statul român) de aproape 47 de miliarde de euro, adică aproape 37% din PIB. La 31 mai 2011, aveam o datorie externă de aproape 95 de miliarde de euro, din care 38 de miliarde datorie negarantată  public. Aceste cifre sînt mari şi nu trebuie judecate prin ele însele, ci prin prisma capacităţii de rambursare pe care o are economia românească. Statisticile sînt sublime şi au o doză de reflectare a adevărului foarte mare, cînd procesele pe care le reflectă se desfăşoară în colectivităţi de observare omogene. Or, această caracteristică nu este specifică economiei şi societăţii noastre actuale. Nu cred că trebuie să stăm liniştiţi şi să ne împrumutăm pînă la 60% din PIB, aşa cum ne învaţă unii, şi care ar însemna limita maximă a datoriei publice – criteriu de referinţă pentru aderarea la moneda unică euro. Am avut un PIB mare, de aproape 110 miliarde de euro în 2008, numai că, în condiţii de criză, acesta a scăzut  mult – cu 7,1% în 2009 faţă de 2008 şi cu 1,3% în 2010 faţă de 2009. Este o tendinţă care ar putea continua indiferent de voinţa noastră, pe un fond al crizei economice internaţionale. Chiar dacă nu mai împrumutăm nici un leu, acest 37% poate deveni mult mai mare prin scăderea PIB. Sursele de plată a datoriei sînt în descreştere. Muncitorii români repatriază sume din ce în ce mai mici, înregistrăm în permanenţă deficit comercial (importuri mai mari decît exporturile) şi, mai ales, nu reuşim să  folosim banii europeni decît în procente infime.

Un alt motiv pentru care trebuie să fim atenţi îl constituie situaţia internaţională. De mult timp lumea nu a mai fost atît de instabilă. Se pare că UE îşi regîndeşte modalităţile de accelerare a integrării, după cum SUA îşi intensifică efortul de expansiune planetară. Nimeni nu vede cu ochi buni un euro susţinut foarte puternic politic şi militar. Chiar în interiorul lumii occidentale bătălia pentru resurse şi putere se duce intens. Trebuie să privim atent şi să luăm decizii în consecinţă, fără să uităm că o ţară mai puţin îndatorată este o ţară mai independentă. Naivităţi de genul celor pe care le auzim zilnic cum că această criză s-a terminat ieri sau se va termina mîine nu sînt de crezut. Viaţa politică şi economică internaţională este atît de complexă, supusă atîtor variabile în mişcare, încît cei care se pricep cu adevărat ştiu că nu se pot da şi nu dau termene. Tocmai de aceea trebuie să fim pregătiţi pentru evoluţii de neimaginat odinioară. Revendicarea de genul suveranitate contra datorii poate fi numai începutul. Putem imagina vînzarea acestor datorii pe pieţele financiare internaţionale, cumpărarea lor chiar de către persoane fizice ş.a.m.d.
Dacă ţinem cont că datoria publică a fost contractată mai ales în ultimii ani, atunci cifrele sînt   enorme. Viteza de îndatorare a ţării este foarte mare – peste 90 de miliarde de euro datorie externă  în ultimii douăzeci de ani.
Suma nu ar fi fost atît de înspăimîntătoare dacă am fi folosit aceşti bani pentru construcţia de drumuri, aeroporturi, dezvoltarea agriculturii, a turismului şi ca urmare PIB-ul României să fi crescut. Noi am introdus aceşti bani în consum, spre satisfacţia tuturor cleptomanilor rătăciţi    prin politica românească. Ca urmare a acestei viteze de îndatorare, Standard & Poors ne avertizează că pînă în 2040 putem avea o datorie publică de 230% din PIB, adică – după un calcul propriu – putem depăşi 250 de miliarde de euro.

Un alt motiv de reflecţie îl constituie ponderea foarte mare a datoriei publice guvernamentale în totalul datoriei publice. România este spaţiul în care Guvernul „ştie el mai bine ce face“, chiar mai bine decît autorităţile locale. Un nou prilej să ne gîndim la corupţie, birocraţi şi proastă gestiune a banilor.

Deficitul bugetar este un element-cheie atunci cînd discutăm despre datoria publică. Trebuie să ştim că 3-5% deficit anual înseamnă 3-5 miliarde de euro, bani pe care-i cheltuim fără să-i avem.

Dacă dorim să facem politică fiscală sănătoasă în anii următori este obligatoriu să luăm în calcul două repere: reorganizarea Ministerului de Finanţe într-o formulă instituţională  asemănătoare cu cea a BNR, adică fără politică şi influenţe politice, şi construirea tuturor bugetelor naţionale următoare cu un deficit zero. România nu este America sau altă ţară deţinătoare de valută convertibilă. Ca urmare, nu avem o poziţie comercială de competitivitate şi monetară care să ne permită externalizarea şi transferarea pe umerii altora a greutăţilor interne. Trebuie să ne gîndim serios şi să cheltuim doar cît ne permitem. Propunerea de reorganizare a Ministerului de Finanţe poate părea o simplă utopie, dacă ţinem seama că aceasta este supapa prin care lumea politică respiră şi culoarul cel mai important prin care se fură banii statului român. Dacă ne vom gîndi că putem rămîne fără politici fiscale proprii, atunci poate ne mai dispare cheful de haos şi hoţie. Acesta este un apel la conştiinţă pe care nu-l adresez infractorilor. Mai este cineva treaz, cine ştie, să sperăm...

Suveranitatea statală exprimată prin dreptul de a bate monedă şi a conduce politici monetare va fi cedată către organismele europene odată cu trecerea la moneda unică euro. Cu toţii sîntem de acord cu acest lucru, şi avantajele sînt enorme în raport cu dezavantajele. Însă dreptul de a ne dezvolta şi gestiona după un proiect propriu, naţional, bazat pe buget propriu şi politici fiscale proprii, trebuie să ni-l apărăm. La noi deficitul bugetar nu produce singur datorie publică. Este un mare dezavantaj şi reprezintă o particularitate faptul că el se combină anual şi cu un important deficit al balanţei comerciale. Importăm mai mult decît exportăm şi uneori chiar cu importante garanţii ale statului. Ca stat care îşi doreşte integrarea în UE şi trecerea la moneda unică euro, România are o marjă de modalităţi de stingere a datoriei publice destul de restrînsă. Nu poate folosi – pentru că nu este un stat bananier – declararea incapacităţii de plată, deprecierea monetară şi repudierea. Singurele instrumente care ne rămîn sînt rambursarea la timp şi refinanţarea. Refinanţarea înseamnă a plăti împrumuturile cu împrumuturi, adică o moarte lentă şi sigură.

O altă caracteristică a îndatorării ţării noastre este aceea că datoria externă pe termen scurt este foarte mare – peste 20 de miliarde de euro la 31.05.2011. Serviciul acestei datorii pe perioada ianuarie-mai 2011 a fost de 10 miliarde de lei. Repet – în condiţii de criză, de tot ceea ce enumerăm ca particularitate – este foarte mult. Chiar dacă vom ţine cont că nu toată  datoria externă este şi publică (angajată sau garantată de statul român), tot este foarte mare.

Lecţia crizei

Eliminarea traiului pe datorie şi a deficitelor este principala lecţie pe care trebuie s-o înveţe din această criză ţări ca România. Nu trebuie să-i luăm ca modele pe cei mari. Ei îşi susţin deficitele şi creaţia monetară cu industrii de vîrf, competitivitate, inovaţie, tehnologii şi, nu în ultimul rînd, cu argumentul forţei. Mulţi au spus că după această criză lumea va arăta altfel. Eram de acord fără a intui mersul lucrurilor. Este incredibil că băncile şi organismele financiare internaţionale vor putea ajunge proprietari de ţări. Nu vom mai vota cine să ne conducă, ci va veni un funcţionar cu tălpile rupte la pantofi, ca să ne arate ce modest trăieşte el, care ne va guverna ca pe provincia 17 din zona geografică 20, de interes geoeconomic albastru. În situaţia de prosteală în care ne aflăm, vor exista conaţionali, „voci serioase, autorizate public, uneori chiar din sînul societăţii civile“, trecute pe la televiziunile „de nişă“, care să aplaude dînd din labe asemeni  unor pinguini şi behăind că „au avut ei dreptate, România nu se poate autoguverna“.

De acum încolo trebuie să tratăm datoria, indiferent de natura sa, ca pe o vulnerabilitate majoră. Banul nemuncit este un ban otrăvit, o armă letală aflată în mîinile celor puternici. Capitalismul nu este numai o lume a plaselor frumos colorate şi a filmelor cu bandiţi. Este o lume a cinismului, în care poţi avea aliaţi, dar nu ai prieteni. În competiţia pentru resurse şi nivel de trai nimeni nu garantează nimic. Dacă peste o generaţie România s-ar transforma în Provincia 17, acest lucru ar fi un fapt divers pentru un ziar din America şi o ştire de nepublicat, fără rating, pentru televiziunea centrală chineză.

Avem nevoie de un proiect de societate, un proiect de lume românească adaptat vremurilor pe care le trăim. Trebuie să ducem pînă la capăt construcţia corabiei lui Miron, ar mai fi ceva timp...

Aş mai aminti aici despre reforma sistemului electoral, reforma birocraţiei, retragerea statului din rolul de agent economic, regîndirea prin deschidere către spaţii mai vaste a potenţialului geoeconomic. Faptul că peste 80% din relaţiile noastre comerciale se desfăşoară cu UE spune totul despre un gen de loialitate rău înţeleasă faţă de partenerii din Europa şi NATO. Banul nu are miros, el poate fi făcut oriunde în lume, cu oricine, bineînţeles fără a încălca angajamente de ordin politic sau militar. Cînd mă gîndesc la loialităţi, putere şi cinism în plan internaţional, mi-l amintesc mereu pe Berlusconi cum săruta mîna lui Gaddafi.

Dorel Dumitru Chiriţescu este profesor de economie la Universitatea „Constantin Brâncuşi“ din Tîrgu-Jiu.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.