Trei despărţiri din cinema

Publicat în Dilema Veche nr. 537 din 29 mai - 4 iunie 2014
Trei despărţiri din cinema jpeg

Dacă stai să te gîndeşti, cele mai bune filme de dragoste sînt filmele despre despărţiri. Eşafodajul complex al despărţirii include de obicei mai mult sex, mai multă atracţie, mai multe scene iconice şi mai multe replici memorabile decît orice film cu happy-end. Fatalitatea ei corozivă e ca o substanţă de contrast care îţi aruncă în faţă toate reliefurile unei relaţii, redimensionîndu-i semnificaţiile, reevaluînd-o, remodelînd amintirile. Iubirile damnate trec, pînă la urmă, cel mai bine testul timpului. Relaţia despărţirii cu memoria e la fel de strînsă ca relaţia cinema-ului cu memoria şi, suprapuse cele două, cinema-ul despre despărţiri poate crea acele adîncimi ameţitoare de pe celuloid. O călătorie printre despărţiri e profund ofertantă cinematografic. Iată trei dintre cele mai semnificative.

Annie Hall e cronica anunţată a unei despărţiri. În primele cadre, filmate ca un număr de stand-up, Alvy Singer, în maximă vervă a umorului negru allenian, anunţă că s-a despărţit de Annie. Annie e una dintre femeile cu care a dat-o în bară, amintirea ei e mai dureroasă pentru că e cronologic ultima, eşecul cel mai proaspăt. Filmul însă nu e o simplă relatare a unei despărţiri. Odată filtrul iniţial aplicat, prima întîlnire dintre cei doi, la meciul de tenis, avansurile ei, fîstîceala, nevrozele lui, elanurile ei emoţionale bruşte, eterna lui inadecvare, tensiunea palpabilă, obsesiile sînt toate parte dintr-un spectacol copios al unei atracţii neîntrerupte. Annie şi Alvy se iubesc şi se tot despart, se regăsesc şi poartă discuţiile cele mai savuroase din tot cinema-ul (discuţiile dintre Ethan Hawke şi Julie Delpy din trilogia lui Linklater sînt aproape la fel de bune), se calcă pe nervi. Relaţia lor e un tren în plină deraiere în care ai timp berechet să observi toate detaliile, asperităţile, micile potriviri perfecte şi marile incompatibilităţi. Prin cadru intră şi ies iubirile trecute, şedinţele fiecăruia de terapie, flirturile secundare. Sexul dintre ei e „cel mai distractiv lucru pe care-l poţi face fără să rîzi“, iar momentul în care Alvy îi declară lucrul ăsta unei Annie torpilate cu iarbă e de o suavitate greu de egalat. Cearta lor de la cinema – cu reducţiile lui misogine la „supărările femeilor egal ciclu“, în timp ce pe fundal un profesor bate cîmpii cu graţie despre cinema – e o lovitură de maestru. O Diane Keaton magistrală, ce oscilează între efluvii, vulnerabilităţi şi episoade de pură ţăcăneală, e prinsă în universul egomaniac şi nevralgic al unui Woody Allen în zilele lui cele mai bune şi mai negre. Despărţirile sînt multe, se produc cu uşurinţă, „ca la carte“, însă una singură contează: ultima. E singura reală, foarte departe de prima, departe de comedie, afară din orice zonă de confort. Cînd se produce, Annie se va fi eliberat deja de mult din lumea lui Alvy, iar el, fără nici o putere asupra ei, va retrăi în buclă tot ce noi am văzut deja cu alţi ochi decît ai lui pe ecran, mulţumită geniului allenian. Dintr-un studiu speculativ asupra relaţiilor, povestea lui Annie Hall va fi devenit atunci o mare iubire şi o traumă.

Protagoniştii din Eternal Sunshine of the Spotless Mind încearcă o despărţire absolută. Recurg la un dispozitiv de ştergere a amintirilor legate de celălalt. Prima o face Clementine – Kate Winslet. Joel – Jim Carrey, o face şi el apoi, din răzbunare. Ceea ce urmează e un labirint halucinatoriu – iar scenaristul Charlie Kaufman şi regizorul Michel Gondry sînt la ei acasă în această lume fracturată, plină de trasee care se întorc la ele însele. În acest labirint există un fir al Ariadnei complet neaşteptat: odată şterse amintirile, rămîne atracţia, chimia neîntinată dintre două minţi neprihănite de amintiri. Odată surpate toate motivele de suferinţă, rămîn să strălucească toate motivele care i-au adus împreună. De fiecare dată cînd se văd „pentru prima oară“, cei doi simt undeva, în fundal, o senzaţie nedesluşită de déjà-vu, o legătură iraţională. Pînă la urmă, nu e ceva foarte diferit de ceea ce simt orice doi oameni din lumea asta cînd se întîlnesc pentru prima oară şi chimia dintre ei funcţionează. Retezînd complet structura şi raţiunea, Gondry şi Kaufman deschid o meditaţie neaşteptată asupra începutului şi sfîrşitului iubirilor, şi despre tot spaţiul ambiguu pe care iubirea îl acaparează în creier, dincolo de raţiune şi chiar dincolo de memorie.

Broken Circle Breakdown, filmul belgianului Felix van Groeningen, despre care spunea cineva că e probabil cea mai tristă poveste spusă pe pămînt, şi că, dacă cineva a văzut un film mai trist decît ăsta, probabil n-a mai supravieţuit ca să-l povestească, e construit din împletirea necronologică între fragmente de agonie şi fragmente de extaz erotic şi muzical. Probabil cel mai frumos film despre muzica bluegrass a trebuit să vină din Belgia. Explicaţia ar putea fi faptul că, deloc timid, van Groeningen nu se fereşte de melodramă, dimpotrivă, o îmbrăţişează pînă dincolo de limita suportabilului. O poveste despre un cuplu tînăr de muzicieni bluegrass, a căror fetiţă bolnavă de leucemie e pe moarte, pare să bifeze cu zel şi fără nici o subtilitate toate mecanismele de stors lacrimi din cinema. Puţine filme sînt însă mai subtile în a analiza fatalitatea. „Viaţa nu e generoasă. Îţi ia tot ce iubeşti.“ Asta îi spune ea lui. Suferinţa erodează totul, aşa cum moartea stă cu precizie la capătul vieţii. Speranţa moare ultima, dar chiar moare, şi atunci cercul se rupe. Odată despărţiţi, cei doi sînt pe cont propriu. Fiecare face faţă fatalităţii în felul lui. Există multă magie primitivă în filmul lui van Groeningen, de la felul cum te absoarbe în suferinţă, prin episoade de infinită plăcere şi pînă la schimbări de identitate, ca soluţie de supravieţuire. Catharsisul muzical din Broken Circle Breakdown trebuie pus într-o categorie numai a lui. Spunînd povestea unei despărţiri devastatoare, Felix van Groeningen construieşte 111 minute de cinema pur.

Laura Popescu este jurnalistă şi traducătoare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.