"Tu, Valentino, mai întreabă-mă din subiectul 20!"

Anca VANCU
Publicat în Dilema Veche nr. 473 din 7-13 martie 2013
"Tu, Valentino, mai întreabă mă din subiectul 20!" jpeg

Grăbesc pasul ca să ajung din Romană pe Povernei. Trei grupe de studenţi din anul II de la Comunicare şi Relaţii Publice au examen oral la Frigioiu. Un semestru întreg au învăţat despre Introducere în Ştiinţe Politice. Forfotă pe scări, tineri cu voci îngrijorate şi frunţi încreţite, mai încolo alţii mustind de rîsete, fragmente din melodiile „Little Lion Man“ şi „Two Doors Down“ se aud în treacăt din căştile băieţilor, cuvinte precum „punctaj“, „licenţă“, „subiecte“ – toate răsună în acelaşi timp între pereţii facultăţii.

La etajul doi, într-un hol îngust, care desparte o sală de curs de toaleta băieţilor şi a fetelor, 17 fete stau cu privirile ţintite pe paginile cărţilor şi aşteaptă. Peste unele rînduri, au trasate, cu markerul, dungi fosforescente. „Tu, Valentino, mai întreabă-mă din subiectul 20!“, îi spune o fată surorii ei gemene. Se agită aşa cîteva minute: dacă nu va şti ce o să se întîmple? Dar totuşi a învăţat, deci o să se descurce! Nu poate fi nimic grav. Aflu că cele două surori au printre cele mai mari medii din an. Din sală iese Miruna Dumitraşcu, prima studentă care a susţinut examenul. „L-am picat“, spune. Panică. Dar nu şi pentru Miruna. Pentru ea, acest verdict are o explicaţie simplă: nu s-a pregătit şi, deci, nu avea aşteptări prea mari. „Îţi dai seama, poate după un an de studiu, că nu îţi place toată materia, adică toate cursurile sau toţi profesorii. Şi atunci sînt selectivă, găsesc unele materii mai atractive, unde se întîmplă să gîndesc strategii în unele proiecte de seminar, şi nu doar să învăţ anii în care autorul a inventat acel model de strategie – e un exemplu. Aleg să mă pregătesc mai puţin pentru unele materii şi mai mult pentru altele, dar nu spun că este soluţia ideală. Pînă la urmă, nu mă deranjează condiţiile din facultate, nici slide-urile uneori pline ochi cu informaţii. Cum ziceam, poţi să alegi cît şi la ce să înveţi. Poate mă deranjează mai mult ceva la noi, studenţii. Sîntem mai comozi şi oftăm cînd avem de citit de pe o săptămînă pe alta un capitol“, explică Miruna, pentru care sesiunea s-a încheiat. Un examen picat acum, o retuşare la toamnă. Aşa merg lucrurile, cînd merg bine.

„Sînt prea hipsteri“

Pe holurile aceleaşi facultăţi, notez în grabă răspunsurile date de cîţiva studenţi legate de propriile bucurii, angoase sau excese trăite în anii din facultate: „Petrec foarte mult timp pe Facebook. Îşi cheltuiesc banii de chirie pentru cămin pe o pereche de jeanşi la promoţie şi apoi rabdă. Întîlnesc oameni de care nu s-ar mai dezlipi niciodată. Sînt prea hipsteri. Învaţă mereu pe ultima sută de metri şi îşi promit, tot mereu, că data viitoare se apucă din timp. Citesc mai mult. Se plîng prea des. Au aşteptări imense cînd încep facultatea şi un sentiment de uşurare cînd o termină. Cînd nu le mai place sau vor să schimbe ceva au, slavă Domnului, atîtea opţiuni la îndemînă: ONG-uri studenţeşti, burse Erasmus, platforme online educaţionale.“

Unii au ridicat din umeri, alţii s-au contrazis între ei, dar cei mai mulţi au preferat să-şi împărtăşească greşelile, fără să îndrepte degetul către cineva/ceva fie şi o instituţie. Sînt greşeli spuse cu seninătate, avînd sentimentul sigur că ele fac parte din anii veseli, haotici, poate mai puţin cumpătaţi, ai studenţiei. Dar dincolo de stările de răzvrătire şi rebeliune, care le sînt aspiraţiile? Ce îi irită şi ce apreciază la sistemul actual de învăţămînt? Cîţiva studenţi vorbesc despre experienţele de neuitat din facultate, despre compromisuri făcute abia după botezul primei sesiuni, ori despre cum să ignori problemele spinoase din învăţămînt şi să le fructifici pe cele care te împlinesc. Au mai înţeles că informaţiile – şi, în general, cunoştinţele – şi le-au anexat după propriile criterii în timp, după cît de mult şi-au dorit să le aibă. Pare că asta e antrenat să facă studentul român: să se descurce singur, să înveţe singur şi să îşi croiască drumul în lume. În fond, ce e mai reconfortant decît să ştii, după ani de studiu, că ceea ce ai devenit e doar rodul muncii tale?

Agenţia de voiaj Erasmus

Sebastian Zachmann are 24 de ani şi timp liber aproape deloc. Este în ultimul an de master la Facultatea de Filozofie din Bucureşti, în anul III la Istoria Artei şi lucrează full-time ca ziarist. Ar fi putut să povestească despre profesori-model sau despre metehnele sistemului educaţional românesc, însă Sebastian a ales o singură amintire, cea mai puternică din facultate: experienţa unui semestru de studii în Spania, prin programul Erasmus. Această atestare de „student european cu acte“ s-a dovedit, pentru el, o nemulţumire din punct de vedere educaţional, dar cea mai frumoasă perioadă din studenţie trăită ca o vacanţă: cu multe călătorii, dincolo de Andaluzia, cu petreceri dese pe malul Mării Mediterane, experienţe care au luat locul calendarului sfînt. O spune cu francheţe, aşa cum îi este felul: „Orarul, pe hîrtie, era strict. Mi se cereau un număr de prezenţe, studiu individual, proiecte, dar totul s-a schimbat în faţa catedrei. La începutul fiecărui curs, noi, «lotul de studenţi Erasmus», ne prezentam, discret, în faţa profesorului, şi rosteam, într-o gimnastică spaniolă, discursul dinainte convenit. Vă mai amintiţi de şcoala generală, cînd inventam o scuză penibilă pentru a explica o temă nefăcută? Aşa arătam noi, oameni în toată firea. Unii profesori pozau în intransigenţi, alţii ne asigurau că vom trece cursul. În final, singura concluzie a fost cea financiară: nimeni nu a picat nici un examen şi, deci, nu a trebuit să returneze banii. Despre cărţile citite, cursurile studiate şi discuţiile aprinse dintre studenţi? Mă aşteptau, cuminţi, acasă, pe holurile căminului din Bucureşti. Mai crede cineva că programul de mobilitate Erasmus, aşa pompos cum sună, este conceput pentru a le oferi studenţilor o nouă provocare educaţională? Poate doar părinţii, care se laudă acasă cu succesul copiilor lor.“

Iar acum, după exact doi ani, Sebastian a auzit o ştire în hala holding-ului în care lucrează: programul de studii Erasmus va primi, în continuare, finanţare europeană. Mesajul lui, înţepător, dar sincer, pare promiţător: „Colegi pe care nu vă cunosc, bucuraţi-vă! Uniunea Europeană vă pregăteşte, în continuare, vacanţe de neuitat.“

De dragul acelei diplome

Neajunsurile financiare au urmărit-o pe Cristina Breazu pînă cînd, după un semestru de facultate, sătulă să depindă de banii părinţilor, şi-a luat lumea în cap. A zis pas emoţiilor de dinaintea examenelor, orelor de studiu în portugheză, timpului petrecut cu voluntarii dintr-un ONG studenţesc, şi le-a înlocuit cu orele petrecute în corporaţii. Iar veselia din voce nu-i subliniază nici un regret. La început a lucrat ca barmaniţă, ignorînd privirile sfidătoare ale colegilor, apoi în departamentul de relaţii cu clienţii al unei companii americane, iar acum lucrează în vînzări. „Aveam nevoie de bani, efectiv. Iar şcoala îmi ocupa mult timp, simţeam că nu o să fac faţă dacă mă ocupam de toate. Iar decizia de a renunţa, măcar pentru un timp, la facultate, a venit foarte natural. Nu mi-am făcut procese de gîndire, nu am stat să analizez avantaje şi dezavantaje pentru că probabil m-ar fi încurcat.“ Dacă s-ar mai gîndi o dată, Cristina nu ar schimba nimic. Totuşi, nu a renunţat de tot la gîndul de a fi studentă, chiar dacă o vede mai mult ca pe o formalitate: „M-am apucat din nou de facultate, la Litere, la Comunicare şi Relaţii Publice, dar la ID, o facultate pe care ştiu că o voi termina cîndva, pentru a obţine acea diplomă. Acum sînt bine aşa. Sentimentul de satisfacţie că pot să le ofer alor mei bani din cînd în cînd – asta e ceva care m-a împlinit cu adevărat.“

Alexandra nu vrea „să schimbe lumea“

Deşi urma să plece cu bursă în Olanda, Alexandra Enăchescu a preferat să rămînă în ţară. Nu o spune nici cu regret, nici cu bucurie – o spune ca un om care îşi vede de drum şi care dă din coate să îşi construiască drumul aici, în ţară. „Am auzit de cîteva ori în jurul meu insinuarea cum că nu m-aş fi răzvrătit suficient şi că mi-aş fi abandonat ideea pe care o au toţi copiii la un moment dat, aceea de «a schimba lumea». Poate că treaba asta nu a fost niciodată pe placul meu – adică să fac ce? –, mă mai întreb şi acum, şi-mi vine să mă opresc în mijlocul străzii şi s-aştept să mă lovească Marea Idee“, se justifică Alexandra. Pentru ea, studiile au fost metoda de a-şi demonstra mereu că poate, deşi presiunea de a crede că trebuie să îşi demonstreze cîte ceva îşi găsise un teren care s-a dovedit, nu de puţine ori, minat. După trei ani de studii la Facultatea de Litere din Bucureşti, absolvind în fruntea listei, cu cea mai mare medie, Alexandra trage linie: „Nu cred mai mult decît restul lumii în ceea ce poate face sistemul educaţional românesc, deşi nu îmi place nici să urăsc lucruri gratuit şi neargumentat, doar pentru că aşa e la modă – să-ţi iei lumea-n cap şi să te duci, să te tot duci. Cred, într-adevăr, că multe lucruri sînt mecanice, cred că mulţi profesori sînt nefericiţi cu munca lor şi că asta se vede pe chipurile lor în fiecare zi; dar mai cred şi că am ales să îi văd pe puţinii care chiar m-au făcut să nu rămîn la ceea ce scrie în paginile cursurilor. Niciodată nu am crezut că şcoala o să-mi aducă minuni, că o să îmi pună bani sau joburi pe tavă, pentru că, pentru mine, nici nu a fost despre asta, ci despre o educaţie personală, chiar şi prin contraexemplul celor pe care îi aveam în faţă uneori. Acum, sînt la un master obosit, eu însămi obosită. Partea proastă e că lucrurile se cam repetă, partea bună e tot cea pe care aleg să o văd, şi de această dată: găsesc cîte un curs care să îmi surîdă şi plec impresionată. Echilibrul vine din a-ţi seta aşteptările, pînă la urmă.“

Anca Vancu este masterandă la Academia de Studii Economice şi lucrează în presă.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.