Multe dintre comentariile ce însoțeau documentarele de la Teleenciclopedia începeau cu sintagma „Încă din cele mai vechi timpuri, omul…“, după care putea urma aproape orice. Era un clișeu ce purta cu sine siguranța – de transmis telespectatorului – că ceea ce urmează să vadă și să afle, oricît i se va părea de ciudat, a trecut proba timpului, cu alte cuvinte nu e de ieri, de azi. E verificat, e sigur, rugăm nu vă cruciți, nu se cade.

Vorbesc despre Teleenciclopedia fiindcă acest strămoș (pentru români) al lui Discovery sau National Geographic se adresa maselor, deci se presupunea că acestea nu adormeau la auzul zîmbetului vocii din off cînd vorbea despre Erich von Däniken și desenele de la Nazca. Sau, ca să ne apropiem de subiectul de azi, despre antichitatea aceea care știa că apa nu dăunează grav sănătății și trata bărbatul ca pe un egal al femeii cînd venea vorba despre igienă și îngrijire.

Cei care au băgat de seamă cu cîtă generozitate i-au înzestrat zeii pe greci dacă ne referim fie și strict la pilozitate, probabil că și-au pus ceva întrebări cînd au văzut cît de precis sînt desenate bărbile atleților de pe vasele antice și cît de puțin păr se află în imagine în raport cu cît ar fi putut fi. Cît despre referirile la baia tradițională pe care gazda o oferea picioarelor călătorului ce îi călca pragul, ele sînt numeroase. Bărbații romani au mers și mai departe, renunțînd la bărbi, ceea ce reprezenta un pas într-o direcție pe atunci nouă, fără să facem alte aprecieri vizavi de ea. Și dacă e să mergem pe aceeași direcție, atît la greci, cît și la romani era apreciat bărbatul care își epila corpul complet (sau cît mai aproape). Asta fiindcă traiul foarte aproape de natură a arătat omului antic că, în general, păr puțin înseamnă mai multă curățenie.

De altfel, întregul meu demers e lipsit de judecăți dincolo de ceea ce înseamnă curățenie în sine, pe care o acceptăm toți ca necesară și sănătoasă. Fiindcă, pînă la urmă, odată curățenia asumată, restul e strict legat de formă, de ce se mai poartă și de ce vrei să transmiți printr un gest ce se încadrează în diverse registre ale aceleiași idei (de la neîngrijire intenționată, cu mesaj, la întoarcerea la natură). Părul lăsat să crească la întîmplare, al celor ce au fost tineri în America anilor ’60, a fost, inițial, felul lor de a critica o societate ce ajunsese periculos de rigidă și, pentru ei, de plictisitoare, dar și de a arăta că vor să se apropie din nou de natură în orice fel le permitea traiul în marele oraș. La noi, în aceeași perioadă, părul lăsat lung reprezenta o opoziție față de sistemul politic și printr-un soi de solidaritate cu tinerii de „dincolo“. Cinci elevi de la liceul unde am învățat au fost exmatriculați fiindcă s-au ras pe cap în aceeași zi, iar conducerea liceului a presupus că vor să își afirme nesupunerea față de… ceva, orice. Faptul ca Rousseau „uita“ să se bărbierească uneori cînd era invitat în diverse saloane era un gest de frondă.

Recenta modă a bărbilor, pretext al unei emisiuni radio la care am invitat un critic de modă, poate fi, mai degrabă decît neglijență, dorința de exprimare gregară a unei compensări prin formă a unei lipse în fond, cu atît mai mult cu cît se manifestă la o categorie de bărbați în general educată. Unii psihologi au curajul să afirme că, în zilele noastre, uneori barba crește unde bărbăția scade, iar posesorii simt nevoia afirmării masculinității în acest fel. Însă recunosc că barba, fie ea și exagerată prin dimensiuni (dar, desigur, îngrijită), prinde bine pe un trup de bărbat cu o prezență fizică mai puțin pregnantă, care, altfel, nu prea are ce să ofere privirii. Dar fiindcă, statistic vorbind, România are un record negativ și cînd vine vorba despre igienă, măsurată, firesc, în tuburi de pastă de dinți și bucăți de săpun consumate pe an, apare suspiciunea că părul urmărește să acopere lipsa curățeniei.

În ceea ce privește epilarea corpului (că tot găseam deunăzi online suspine ale unei blogărițe căreia i se încurcau degetele de la picioare prin părul de pe coapsele partenerului), aici mi-e că de vină este și teama, prezentă la mulți bărbați, că îngrijirea corporală exprimată astfel este un atribut feminin sau chiar efeminant. Iar într-o țară ca a noastră, cam homofobă (o spun, cu tristețe, statisticile), mai mulți bărbați vor mai degrabă să fie fotografiați ieșind de la un club de striptease decît de la un salon de manichiură.

Probabil că adevărul este, ca de fiecare dată, undeva între fronda bărbii lui Rousseau, primul intelectual hirsut, și sprîncenele lui Ronaldo, primul deținător al Balonului de Aur pensat la sînge și cu capul îngreunat de cîte două tuburi de gel pe meci.

Titlul articolului este un fragment al unei poezii cu autor foarte puțin cunoscut, din care îmi cita un bun prieten cîndva la începutul anilor ’90, iar ea continua aproximativ așa: „…deasupra e poza / lui Baruch Spinoza“. Poetul foarte puțin cunoscut punea, carevasăzică, în opoziție apucăturile ce țin de un comportament soldățesc al celor ce poartă barbă (o prejudecată) cu imaginea simbol a iluminismului, reprezentată de portretul filozofului olandez (nepurtător de barbă). 

Marius Vintilă este realizator de emisiuni la Radio 7.

Foto: wikimedia commons