O ştire relativ recentă anunţa în cuvinte puţine că, în judeţul Sălaj, „cetatea dacică Porolissum va fi readusă la viaţă“ şi că „edificiile vor fi reconstruite şi transformate în hoteluri, taverne sau restaurante“. Ştirea continua într-un limbaj sec, cu speranţa că vor veni turiştii.  
 
Trecînd peste faptul că vorbim despre un castru roman şi nu despre o cetate dacică, ştirea mă lăsa cu cîteva semne de întrebare. Acele edificii unde vor fi reconstruite? Pe vechile ruine? Dacă da, nu ar duce asta la distrugerea lor? Un telefon la Muzeul Judeţean de Istorie şi Artă din Zalău a clarificat misterul. Proiectul ar urma să fie pus în aplicare în interiorul sitului arheologic, dar într-o zonă în care să nu pună în pericol ruinele. Acolo ar urma să fie ridicate cîteva clădiri după modelul roman, dar cu facilităţile aferente secolului nostru.
 
În momentul în care va fi gata, complexul ar urma să dubleze, dacă nu chiar să tripleze numărul actual de turişti, care se situează undeva în jurul a 25.000. Numai că aici intervine primul dacă. Acest proiect va prinde contur doar dacă autorităţile locale vor obţine avizele necesare şi, poate mult mai greu, finanţarea. 
 
La Sarmizegetusa Ulpia Traiana, echipa de arheologi trăieşte de ani buni doar din promisiuni. Încă din anii ’90 există un proiect de ridicare a amfiteatrului. Faţada basilicii a fost la un pas de a fi restaurată. Hîrtiile au avansat lent prin birouri şi, cînd să se dea acordul final, proiectul a căzut din lipsă de bani. De altfel, la mijlocul lunii iulie, echipa de la Ulpia Traina nu ştia încă nici dacă şi nici cînd va primi finanţarea pentru continuarea lucrărilor uzuale. 
 
Ceva mai departe, în interiorul sitului, o doamnă dădea ultimele sape pe terenul cultivat cu cartofi. Da, aţi citit bine, între zidurile ruinelor se cultivă cartofi, porumb şi cîte şi mai cîte. Asta pentru că oamenii au pămînturile acolo, iar statul, care are drept de preempţiune, nu face nimic pentru a le cumpăra. 
 
Stînd de vorbă la telefon cu arheologul Gică Băeştean, l-am întrebat dacă în anii care au trecut de la prima noastră întîlnire s-a mai schimbat ceva. „Nimic“, a fost răspunsul lui. „Statul nu a făcut nimic. Nu s-au pus nici măcar indicatoare care să semnalizeze locul. Oamenii se dau jos din maşini şi întreabă în stînga şi în dreapta cum să ajungă la sit. Şi cînd ajung aici, dau cu ochii de cucuruz.“ 
 
Cam 50.000 de turişti ajung în fiecare an la Ulpia Traiana. Cei mai mulţi sînt români, dar nici numărul străinilor nu e de neglijat. Aceştia din urmă „sînt încîntaţi de ce văd, dar simţi că e vorba şi de politeţea occidentalului, care indiferent de cum e, el zice că e bine ca să nu te supere“, mai spune Gică Băeştean. 
 
Vestea bună pentru Ulpia Traiana e că vechea aşezare a fost inclusă într-un circuit internaţional. „Ruta împăraţilor romani“ ar urma să îl ducă pe turist pe la unele dintre cele mai importante cetăţi antice din estul Europei. 
 
„Croaţii au mulţi turişti şi au zis să mai împrăştie“, spune în glumă arheologul Ulpiei Traiana. „Ăsta nu e un proiect românesc şi de aceea beneficiază şi de promovare. Poate că din toamnă o să avem mai mulţi turişti străini. Singura problemă e că biletul achiziţionat de turist va fi unic pentru toate siturile şi nu ştiu cum vom face cu banii.“
 
Unii spun că nu se doreşte promovarea siturilor pentru ca „vînătorii de comori“ să îşi poată face de cap nestingheriţi. Situaţia este valabilă mai ales pentru Sarmizegetusa Regia, capitala dacică din Munţii Orăştiei, mult mai spectaculoasă vizual şi, cred eu, cu un potenţial turistic mult mai mare decît Ulpia Traiana. Şi în acest caz, deşi cetatea a fost inclusă în patrimoniul UNESCO, promovarea e slabă. Nu se vorbeşte despre ea, nu se investeşte în ea şi foarte rar e inclusă în circuite turistice. Dar asta şi pentru că drumul de 18 km care duce pînă sus poate face praf chiar şi maşini cu pretenţii. „Cîteva zeci de roţi sparte şi cam tot atîtea băi de ulei distruse“, sună estimarea făcută chiar de administratorul sitului. 
 
Dacă te uiţi pe Tripadvisor, unul dintre cele mai populare site-uri de recenzii turistice, Sarmizegetusa Regia a reuşit să adune doar 40 de opinii. Majoritatea ale turiştilor români, dar sînt şi în jur de zece străini care au scris despre vizita lor şi care au găsit un punct comun pe care l-au scos în evidenţă: starea proastă a drumului, care pare-se ar urma să fie refăcut, în cele din urmă, cu bani europeni. 
 
Dintr-un reportaj televizat am aflat că Sarmizegetusa Regia ar fi un important punct energetic, motiv pentru care mulţi creduli dau fuga la chemarea purificatoare a unor aşa-zişi lideri spirituali. Că omul vrea să dea bani pe aşa ceva, e treaba lui, dar că se urcă pe ruine pentru a fi pătruns de energie e treaba autorităţilor, care ar trebui să intervină pentru a le proteja. Numai că prin zonă nu prea sînt autorităţi. Ca să înţelegem pericolul, e suficient să ne uităm la vechea cetate getică de la Beştepe, numai bună de stînă după părerea cîtorva ciobani, şi la ruinele cetăţii romane din secolul I, aflată tot prin apropiere, care a ajuns groapă de gunoi. Iar autorităţile locale nici măcar nu ştiau că e de datoria lor să le protejeze! 
 
Dan Vasiliu este jurnalist la Radio România Cultural. Editor al blog-ului Daily Traveller.