Nu ştiu cîţi dintre noi ştiau, în urmă cu cîteva luni, cum arată steagul secuiesc. Eu nu ştiam, dar m-am documentat pentru acest articol, ocazie cu care am aflat că multe judeţe au adoptat drapele oficiale. Nu aflasem nici pe 2 februarie, cînd, la investirea prefectului din Covasna, drapelul cu pricina a fost scos din sala de protocol.

A urmat declaraţia secretarului de stat ungar, Nemeth Zsolt, care a legat întîmplarea de problema autonomiei. Steagul secuiesc a fost arborat pe mai multe clădiri oficiale din Ungaria. Premierul român nu s-a lăsat mai prejos, a calificat drept obrăznicii (folosind tehnica „nu spun, da’ vreau să zic“) afirmaţiile respective. Nemeth a anunţat că va lua măsuri diplomatice; ambasadorul maghiar a fost convocat la MAE de la Bucureşti... La nivel diplomatic, lucrurile s-au oprit aici, nu s-a ajuns la retragerea ambasadorilor.

Interesant este că nu se ştie cine şi de ce a hotărît scoaterea steagului din sala respectivă. Prefectul a declarat: „Nu am ştiut că s-a dat vreun ordin în acest sens, am fost invitat să depun jurămîntul în prezenţa ministrului, a oficialilor din judeţ. Presa m-a întrebat şi atunci am sesizat că nu este steagul secuiesc.“ După asta, steagul a fost reaşezat în sala de şedinţe. Deci, în prima fază, a fost un noneveniment. De altfel, se pare că steagul era arborat de cîţiva ani la unele primării din judeţ şi nimeni nu se supărase, iar culorile drapelului sînt bazate pe combinaţia de culori din stema judeţului, aprobată prin hotărîre de Guvern. Mai mult, drapelul cu pricina fusese adoptat printr-o hotărîre a Consiliului Judeţean Covasna, drept însemn distinctiv al judeţului, încă din 2008, iar Tribunalul Covasna respinsese acţiunea declanşată de către prefect împotriva respectivei decizii.

De fapt, care era problema? Ofensa prezenţa steagului bleu-auriu sentimentele naţionale ale românilor din zonă? N-ar fi trebuit, el reprezintă, în fond, ţinutul în care locuiesc, cu istoria lui cu tot. Că ne place sau nu, ţinutul secuiesc reprezintă o identitate culturală, istorică, geografică – dar şi etnică – greu de negat. Ar fi ialomiţenii sau maramureşenii mai îndreptăţiţi la o identitate regională decît secuii? Aflu că Primăria Rîmnicu Vîlcea se află în plin proces de selecţie a textului unui imn al râmnicenilor. Imn da, steag nu?

Să nu ne facem că n-am înţeles substratul gîlcevii. Spre deosebire de maramureşeni, ialomiţeni, braşoveni şi alţii, secuii cer autonomie. S-a discutat vreodată serios, fără pasiuni naţionaliste, care ar putea fi coordonatele acestei autonomii? Care ar fi implicaţiile, avantajele şi dezavantajele acesteia? Mă tem că nu. Unde nu e dezbatere, îşi fac loc resentimentele. Am tot căutat argumentele contra. Unul ar fi că autonomia e neconstituţională. Posibil (fără a fi expert în domeniu, nu mi se pare clar). Dar şi parlamentul unicameral e neconstituţional. Asta înseamnă că nimeni n-are voie să militeze pentru el?

Alt argument – mai pe fond – e că, dacă azi li se acordă autonomia, mîine vor cere secesiunea (se invocă exemplul Kosovo). Dar acolo s-a ajuns la scindare tocmai pentru că au fost ignorate revendicările mai puţin radicale. În sfîrşit, ar trebui avut în vedere că izolarea acestei regiuni, şi aşa printre cele mai sărace ale ţării, ar condamna-o la subdezvoltare. Ei da, aici ar fi loc de dezbatere.

Mă tem însă că povestea cu autonomia e doar pretextul pentru care s-au inflamat politicienii, de o parte şi de alta a Tisei. Tristul adevăr e că, oricît de toleranţi ne-ar spune sondajele de opinie că sîntem, există în această parte a Europei o reziduală ţîfnă naţionalistă, care iese la lumină prin stratul subţire de discurs corect politic. Politicienii care o practică în doze rezonabile sînt răsplătiţi electoral. Partidele aflate la putere din Ungaria (Fidesz, dar şi Jobbik) şi-au clădit succesul în alegeri printr-un consistent discurs anti-alogen. În România, lucrurile sînt mai subtile, dar accentele naţionaliste sînt bine remunerate. Sînt convins că Victor Ponta şi-a consolidat simpatia unei părţi consistente a electoratului atunci cînd „le-a dat ungurilor peste nas“.

Nu ştiu cît de mult interesează pe secuiul de rînd problema autonomiei. Înclin să cred că nu atît mult pe cît încearcă să ne convingă partidele care-l reprezintă. Şi românii au alte probleme care-i frămîntă. Pentru politicieni, însă, tema trebuie menţinută ca sursă de tensiuni. Probabil acesta e motivul pentru care, în loc să o rezolve raţional, printr-un dialog consistent, preferă să o păstreze ca pe un rezervor de simpatie, pe care îl pot oricînd utiliza în lipsa soluţiilor pentru marile probleme ale românilor – educaţia, sănătatea, pensiile, locurile de muncă – adică cele care nu pot fi rezolvate doar prin răţoire.

Pentru buna funcţionare a mecanismului, tot mai multe primării din Covasna arborează drapelul secuiesc. Prefectul Covasnei emite zeci de decizii prin care le interzice. Tribunalele au de lucru. Toţi ne facem că avem de lucru.

Mircea Kivu este sociolog.