Un liant subtil şi misterios

Publicat în Dilema Veche nr. 690 din 11-17 mai 2017
Un liant subtil şi misterios jpeg

În 2007 am participat, la Budapesta, la concertul Roger Waters din turneul Dark Side Of The Moon. În acea perioadă căutam să fiu cît mai critică vizavi de limbajul muzical, de performanţa artiştilor, şi căutam cu tot dinadinsul autenticitatea. Tot concertul am încercat să mă păstrez distantă, să observ mai mult decît să simt elementele din care era compus show-ul. În cele din urmă, la final, am cedat şi am cîntat alături de toţi ceilalţi „Comfortably Numb“. Mi s-a părut peste puterile mele să nu admit că muzica aceasta face parte din mine, într-un mod care întrece mijloacele teoriei şi ale criticii. Timp de un cîntec, am făcut parte dintr-o mare comunitate a celor care ştiau versurile, vibrau odată cu ele, se pierdeau în interiorul lor. Nu cunoşteam pe nimeni în masa aceea de oameni, dar noi toţi cunoşteam „When I was a child I had a fever / My hands felt just like two balloons“.

Momentul acela de la Budapesta a însemnat ceva anume în dezvoltarea mea ulterioară. În primul rînd, era primul dintr-o serie de concerte la care am asistat în afara ţării, lucru complet inaccesibil părinţilor noştri; primul eveniment prin care marcam independenţa financiară şi, totodată, împlinirea unui ideal gestant din generaţiile de dinainte. Cu timpul, am deprins metoda urmăririi unor artişti anume, informarea vizavi de festivaluri, am înţeles cum funcţionează mecanismul – transport/cazare/bilet/bere/tricouri – şi, încet-încet, m am deprins cu ideea de entertainment, renunţînd treptat la cenzură/interdicţie. Dar acela a fost primul concert care a pus în funcţiune mecanismul de adaptare la limbajul muzical social contemporan.

Avansînd în această lume, m-a înspăimîntat într-o vreme nebuloasa de mici şi din-ce-în-ce-mai-mici comunităţi înfiripate în jurul unor idei care amestecă modul de trai cu gusturile muzicale. Probabil, mintea mea fiind plină de cărţi de mitologie şi cvasi-teorie muzicală, asocia publicul restrîns cu iniţierea autentică, drept care mi se părea că doar în astfel de locuri se mai poate percepe sau întîmpla muzica adevărată. Teama venea din recunoaşterea faptului că atît educaţia mea, cît şi existenţa mea de pînă atunci erau complet exterioare acestor enclave, iar eu aş fi putut fi lipsită de mijloacele adecvate de a înţelege ceea ce se petrece în muzica aceea.

Pe parcursul acestui drum, m-am forţat să uit multe dintre piesele care-mi marcaseră copilăria, adolescenţa, anii de studiu. Miza era în continuare adaptarea la noul mediu sonor, lărgirea cunoaşterii muzicale, dezvoltarea unui limbaj personal de exprimare prin intermediul sunetelor. Mi-am anulat nostalgiile, mi-am pus la îndoială gustul. Am absorbit tot ceea ce am găsit în cale, încercînd să înţeleg sistemul, referinţa culturală din care vine muzica aceea, necesitatea sa de a exista, nevoile cărora le răspunde. Îmi amintesc că, odată, la un concert, unul dintre muzicieni a dat ca bis un cover după Massive Attack şi cineva de lîngă mine a comentat: „E bine să mai recunoşti şi melodia“.

În momentul în care mi s-a părut că nu mai pot face nimic şi am cedat propriei mele oboseli de a căuta şi raţionaliza experienţa muzicală, emisiunile mele de la radio s-au transformat şi s-a întîmplat un fenomen asemănător celui petrecut la Budapesta: am găsit o limbă comună cu publicul. Am acceptat înăuntrul acestui limbaj fiecare cîntec, fiecare voce care se lipise de auzul meu, fără să mai fac diferenţieri între artişti, fără să-i mai valorizez în funcţie de anul în care trăiseră sau casa de discuri unde semnaseră. Abia în acel moment a apărut senzaţia că rezonăm cu toţii, nedefinibil, cu aceleaşi stări emoţionale. Din nou, muzica era liantul dintre noi, într-un mod mult mai subtil şi, întrucîtva, misterios.

Muzica îşi face efectul pe îndelete, pe tăcute, aş putea spune, iar noi nu mai apucăm să descoperim, să ne însuşim această experienţă. Uneori, viaţa însăşi te-a absorbit atît de tare încît ai uitat cum e să petreci cîteva ore ascultînd, pur şi simplu, fără nimic altceva de făcut. Chiar şi dorinţa de a relaţiona onest cu arta aceasta are limitele sale… poţi deveni ori prea snob, ori prea singur. Dar, da, dincolo de comunităţi, topuri, mode şi PR stă această stare de comunicare posibilă doar prin intermediul ascultării atente, conştiente a muzicii. Nu critici, nu valorizezi, nu cauţi să fii prea stimulat, doar asculţi. Şi cred că emoţia reală în spaţiul acesta se naşte.

Caut acum momentele rare în care se poate petrece schimbul acesta. Nu ştiu dacă ce ascult are o importanţă atît de mare, dacă mi-e cunoscută muzica sau nu. Ca şi la Waters, ca şi la radio, cel mai mult contează disponibilitatea mea de a renunţa la ceva, aparent dinainte ştiut, simţit, întîmplat. Pare simplu… 

Maria Balabaş realizează emisiunea  Dimineaţa crossover la Radio România Cultural şi va publica Whole Lotta Love la Casa de pariuri literare.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.