Un lucru mai degrabă misterios

Publicat în Dilema Veche nr. 610 din 22-28 octombrie 2015
Un lucru mai degrabă misterios jpeg

4 martie 2002 a căzut într-o zi de luni. Era pe vremea cînd nu doar că Facebook-ul nu se născuse, dar nici măcar accesul la Internet nu era o treaba uşoară. Şi totuşi, cumva, am aflat că în seara acelei zile, la sala Teatrului „Bulandra“ care îi poartă numele, Toma Caragiu urma să fie comemorat. Se împlineau 25 de ani de la marele cutremur. 

Am ajuns la teatru aproape de ora anunţată, trecînd prin parcul Grădina Icoanei, cel în care se spune că, odată, o ţigancă i-ar fi ghicit în palmă lui Toma: „Vei muri într-o prăbuşire!“. De atunci, actorul a evitat zborul cu avionul. Am trecut de uşile deschise ale clădirii, intrarea era liberă, am depăşit holul aproape pustiu şi am urcat în sală. Semiobscuritate, murmure răzleţe, o stare de linişte şi aşteptare. Cînd privirea mi s-a obişnuit cu nivelul coborît de lumină, mi-am înăbuşit cu greu un strigăt de surpriză: sala era arhiplină! Cu mare noroc, mi-am găsit un loc pe un ultim scaun rămas cine ştie cum liber. Curînd s-au ocupat şi scările de acces. Aşa aflux de public nu mai văzusem de la premierele marilor spectacole ale „Bulandrei“ din anii ’90. 

Întîmplarea a curs lin şi cumva previzibil. Au fost proiectate fragmente din interviuri, cîteva scheciuri din arhiva TVR, au fost cîteva vorbiri live, cineva a recitat versuri (Caragiu a scris poeme atît în română, cît şi în aromână), poate că a fost şi ceva muzică. Navigînd printre propriile amintiri şi emoţiile stîrnite de cele ce se întîmplau pe scenă, am avut totuşi vreme să privesc publicul. Şi să constat un lucru care m-a tulburat atunci şi mă tulbură şi acum, la atîţia ani distanţă: media de vîrstă a celor ce se aflau în sală nu trecea de 25 de ani. Eu însumi trăgeam în jos chiar şi această neaşteptat de fragedă medie. Cu alte cuvinte, cei mai mulţi dintre spectatori se născuseră

dispariţia lui Toma. De ce, cum, în ce fel ajunseseră ei la „parastasul“ unui om pe care nu îl zăriseră niciodată în carne şi oase, cu care nu fuseseră nici măcar o zi contemporani? 

Ce-a rămas, de fapt, după cutremurul din ’77, din cel pe care colegii şi criticii n-au contenit a-l numi unul dintre cei mai actori români din istorie? Ar fi 15-20 de scenete de televiziune (grupate de TVR într-un DVD cu vînzări impresionante), o mînă de filme

cele trei

-uri şi alte cîteva titluri puţin difuzate), cîteva înregistrări de teatru radiofonic, vreo două cărţi de amintiri, unele interviuri şi poemele. Înregistrarea nici unuia dintre faimoasele spectacole de teatru pe care Toma le-a jucat pe scena teatrului din Ploieşti sau a „Bulandrei“ nu s-a păstrat în versiune integrală. Ici-colo cîte un fragment, difuzat cînd şi cînd, în emisiuni omagiale. Tot ce putem privi azi sînt roluri de comedie, abordate pe alocuri manierist, pe librete care variază de la genialitatea cîtorva dintre scheciuri la stupizenia conformist-propagandistă a celor mai multe dintre scenariile cinematografice. 

S-ar cuveni poate amintite şi cele cîteva legende urbane care îl au prim-plan, printre care cea cu premoniţia ţigăncii din parc şi cele legate de ultimele minute de dinaintea cutremurului fatal. Telefonul aşteptat din partea soţiei care l-a obligat să rămînă acasă în singura seară liberă a unei săptămîni înţesate de spectacole şi alte angajamente, paharele de vin rămase intacte pe masa sufrageriei abandonate în chip fatal de cuplul Caragiu – Alexandru Bocăneţ ce avea să îşi găsească sfîrşitul pe scările imobilului în prăbuşire, Ion Caramitru aşteptînd zeci de ore în picioare, nemişcat, printre ruine şi salvatori, o minune ce nu avea să se întîmple. Cam asta ar fi tot. Atît de puţin şi, totuşi, suficient pentru a naşte un idol post-mortem recunoscut ca atare de generaţii dintre cele mai diverse! 

Născut în ’79 şi crescut într-o casă în care cele două casete audio cu Toma se ascultau pînă ce ţîncul care eram a ajuns să le recite pe post de poezii de sfîrşit de an, trebuie să mărturisesc că am animat cîteva petreceri şi am emoţionat oarece frumoase domniţe cu fraze şi intonaţii din repertoriul Caragiului. Nu cred să fi petrecut seri în grupuri de români din aceeaşi generaţie cu mine, fie ele amplasate în spaţiul mioritic ori aiurea prin lumea întreagă, în care oamenii să nu reacţioneze cu entuziasm cînd venea vorba de Mephisto, Telefonul discret sau tovarăşu’ căpitan Panait. În ce priveşte generaţiile ceva mai venerabile, lucrurile sînt încă mai nete. La oarece concurenţă, dar şi distanţă de Piersicul senior şi de Gheorghe Dinică (pe secţiunea actor de cinema), de Amza Pellea şi Dem Rădulescu (nişa comediei), Toma domină topul popularităţii. Iar dacă vorbim de tinerii născuţi după Revoluţie, greu găsim oameni care să nu reacţioneze la replici din

-urile difuzate la foc automat de toate televiziunile şi reluate în felurite clipuri ce împînzesc YouTube-ul. 

Există oare o explicaţie raţională pentru acest imens şi neaşteptat succes? Poate vreodată raţiunea să explice cu adevărat fascinaţia pe care o personalitate, fie ea artistică, sportivă, politică, o exercită asupra maselor? S-ar cuveni ca o astfel de demonstraţie să lămurească nu doar priza la public a unora (puţini), dar şi uitarea care se aşterne peste biografia altora (cei mai mulţi). Sau rămîne totul un lucru mai degrabă misterios, amalgam de charismă, talent, noroc, muncă şi cine ştie cîte alte ingrediente ale căror doze potrivite nu le vom cunoaşte vreodată?

În seara aceea de 2002, am ieşit din teatru muşcînd din bucata de cozonac pe care o luasem de pe una din mesele aşezate în foaier. Păşeam rar şi încercam să răspund la cîteva dintre întrebările de mai sus. Eram emoţionat şi înţelegeam mai bine ca niciodată cît de aproape îmi era omul acela şi ce mult contribuise la dragostea mea pentru teatru, film şi poantă. Departe de a-mi reduce orizontul la un trecut idilizat, iubirea pentru Toma m-a făcut şi mă face să vreau să descopăr scena, ecranul şi bancurile prezentului. Pînă la urmă, omagiul pe care înţeleg să îl aduc celor care sînt cu mine fără a (mai) fi lîngă mine este de a le duce mai departe bucuriile.  

„Aţi rîs. Vă mulţumesc! E bine că aţi rîs. De prostie, de minciună, de ridicolul sălbăticiei. E bine, dragii mei, e bine să rîdeţi şi după ce eu nu voi mai fi să vă fac să rîdeţi. E bine. E bine!“ 

Mihai Brezeanu scrie despre teatru şi film pe unbtc.ro şi liternet.ro

Foto: arhivele Teatrului „Toma Caragiu“ din Ploieşti şi Teatrului „L.S. Bulandra“ din Bucureşti

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.