Un mediu de afaceri neprietenos

H.R. PATAPIEVICI
Publicat în Dilema Veche nr. 137 din 8 Sep 2006
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

Dezbaterea noastră porneşte de la un chestionar pe care Fundaţia "Concept" l-a adresat unui număr de 86 de companii, dintre care numai 15 au răspuns, astfel încît nu avem un studiu sociologic, ci mai degrabă o analiză a acestor răspunsuri. Am să prezint, pe scurt, care este pulsul mediului de afaceri de la noi în chestiunea responsabilităţii sociale. Timpurile noi în care trăim - timpurile acelea din filmul în care Charlie Chaplin nu mai reuşea să asambleze piesele pe banda de montaj - au debutat printr-o succesiune de rupturi. Noi sîntem în continuare consecinţele acestor rupturi. Modernitatea a luat ca model politic revoluţiile şi nu mai scăpăm din resorturile lor; şi-a luat ca model teologic secularizarea şi trăim cu toţii - fie că sîntem religioşi, fie că nu - consecinţele acestui fapt; în fine, există şi un model sociologico-artistic al modernităţii, care constă în diabolizarea burghezului. Am evocat aceste trei rupturi pentru a plasa dezbaterea noastră în această lungă tradiţie europeană a diabolizării burghezului, care are drept premisă - sau drept consecinţă, nu-mi dau bine seama - desconsiderarea unei discipline filozofice foarte interesante care este economia. Ţin minte că în urma revoltei studenţeşti care a avut loc în Franţa în martie 2006, pentru că Guvernul condus de Dominique de Villepin lansase proiectul unei legi foarte impopulare, un profesor de la Oxford comenta la BBC că acesta este un exemplu de incultură economică endemică, tipică universităţilor franceze. Economia, după ce a fost decăzută din rangul ei de artă liberală, a fost lăsată pe mîna specialiştilor, iar noi funcţionăm într-un soi de incultură economică axată pe diabolizarea burghezului, a omului de afaceri, a mediului care produce, în fond, prosperitatea şi stabilitatea societăţii în care trăim. Una dintre dilemele de la care putem porni este: "responsabilitate socială şi răspundere legală", pentru a identifica în primul rînd ce aşteaptă societatea de la mediul de afaceri. Societatea aşteaptă ca actorul economic să-şi plătească impozitele, să acţioneze non-distructiv asupra mediului, asupra ţesutului social şi asupra relaţiilor comunitare şi să producă bogăţie, permiţînd astfel şi altora să trăiască de pe urma acestui proces. Toate acestea ţin de firescul prezenţei sociale a actorului economic: dacă i se cere mai puţin înseamnă a tolera ilegalitatea; dacă i se cere mai mult înseamnă a pretinde un privilegiu. Răspunderea legală este ceva care stă sau cade împreună cu statul de drept. Dar societatea aşteaptă de la corporaţii şi de la antreprenori ceva mai mult: responsabilitate socială. Această cerinţă a apărut în momentul cînd, în anii ’80, guvernele ţărilor democratice au început să colaboreze sau să aibă un dialog mai intens cu forurile de organizare ale societăţii civile. Pasul următor a fost că actorii economici înşişi au acceptat să aibă un dialog cu aceste forme organizate ale societăţii. Cînd o afacere devine foarte prosperă şi atinge cifre care depăşesc bugetul unei ţări mici sau medii, cînd depăşeşte graniţele unei singure ţări, nu mai e vorba doar de un actor economic, ci şi de un potenţial actor politic. Acţiunea multinaţionalelor devine astfel o afacere a întregii lumi, ceea ce a născut dezbaterea despre responsabilitatea socială. Nimeni nu mai pune astăzi în discuţie responsabilitatea socială - toată lumea este de acord că ea trebuie asumată de către actorii economici. Problema este dacă responsabilitatea socială trebuie reglementată juridic sau trebuie lăsată la latitudinea membrilor mediului de afaceri. În funcţie de orientarea etică sau filozofică a celor ce discută această temă, există două opţiuni: fie adoptarea unei legislaţii internaţionale - care să includă, desigur, şi elemente ale legislaţiilor naţionale; fie lăsarea acestor lucruri la liberul arbitru al fiecărei companii sau al fiecărui antreprenor. Argumentele celor care susţin, în dezbaterea internaţională, că responsabilitatea socială trebuie reglementată sînt, pe scurt, următoarele: drepturile omului şi mediul înconjurător trebuie apărate prin lege, ele nu pot fi lăsate la liberul arbitru al companiilor; activitatea multinaţionalelor trebuie să se supună unei legislaţii internaţionale, întrucît reglementările naţionale nu sînt suficiente; afacerile trebuie să-şi definească exact cîmpul de bătaie; riscul de a fi date în judecată va obliga companiile să respecte legea; multinaţionalele au puteri mult prea mari, care trebuie limitate. La noi, percepţia asupra responsabilităţii sociale - aşa cum rezultă din răspunsurile la chestionar primite de la 15 companii din cele 86 chestionate - este întrucîtva diferită şi am să comentez pe scurt cîteva. Problema cea mai importantă este corupţia. O alta este funcţionarea defectuoasă a administraţiei centrale şi locale, accentul căzînd pe incapacitatea legislaţiei de a funcţiona de la sine; altfel spus, legislaţia, chiar cînd este remarcabilă pe hîrtie, depinde de cel care este chemat să o aplice sau să observe buna ei funcţionare. În plus, nu există un concept unitar al legislaţiei. Atunci cînd vrei să-ţi croieşti un drum, eşti ca în junglă, înarmat cu o machetă cam ciuntită, iar piedicile vin din toate direcţiile pentru că în junglă copacii nu cresc ordonat, ca într-o grădină franţuzească: aşa e şi legislaţia noastră. Legile depind de capacitatea ori de bunăvoinţa celor chemaţi să le aplice. Ceea ce creează următoarea atitudine: eşti dispus să încalci legea, numai să fii lăsat în pace. Există o carte a lui Fernando de Soto care îşi pune întrebarea de ce capitalismul funcţionează în ţările occidentale, dar nu funcţionează în alte ţări. Răspunsul autorului este net: pentru că statutul juridic al proprietăţii este întotdeauna clar în ţările occidentale şi întotdeauna neclar în ţările unde nu funcţionează capitalismul şi pentru că, dacă vrei să deschizi o afacere în ţările occidentale, ai nevoie de n zile, iar în alte ţări ai nevoie de n + m, unde m poate fi de ordinul anilor. În România, mediul de afaceri nu este prietenos. Faţă de ţările occidentale, unde mediul este prietenos, iar legislaţia îi încurajează pe cei care vor să-şi asume responsabilitatea socială, la noi sînt două impedimente majore în calea celor care vor să se implice social: dificultatea de a-ţi asuma simpla răspundere legală (din cauza hăţişului legislativ) şi piedicile care apar atunci cînd vrei să faci ceva anume şi te trezeşti că instanţa administrativă îţi creează atîtea probleme, încît tragi concluzia că e mai bine să nu faci nimic. (cuvînt introductiv la Forumul Volvo-Dilema veche, 12 iulie 2006)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.