Ce înseamnă pentru un scenarist un serial la care scrie de atîta timp? De la ce ați pornit și cum a crescut pe parcurs?

În cazul meu, o cursă contracronometru. Cu un rucsac în spate. Rucsac care devine tot mai greu, de la un sezon la altul. Pentru că, vrînd-nevrînd, începi să bați drumuri știute. Mai schimbi perspectiva, punctul de vedere. Apoi le mai schimbi o dată și tot așa. E ca un training în trupele speciale. Sezon de sezon îți testezi limitele. Toată paleta, de la impresia că ești foarte important pînă la atacuri de panică. Am pornit de la o mare nevoie de bani și nu știu unde am ajuns, dar merg înainte. Deocamdată.

Familiaritatea cu personajele poveștii e un element important pentru longevitatea și, implicit, succesul unei astfel de „saga“. Dacă ar fi să descrieți relațiile pe care le-ați construit în acești ani cu ele, ce ați spune? Îi simțiți ca pe niște cunoscuți, niște rude, niște vecini prea gălăgioși?

Aș spune că îi cunosc foarte bine, cel mai bine. Pe toți. Îi înțeleg și, atît cît se poate, le țin și partea.

Dacă ar fi să vă gîndiți la un serial ca la un fel de mîncare, ce n-ar trebui să-i lipsească?

Intenția clară. De la început trebuie să știi ce fel de mîncare vrei să gătești.

Concurența e mare pe piață în materie de seriale. Se consumă din ce în ce mai multe și peste tot. Simțiți vreo presiune din acest motiv?

Nu. Îmi pare bine că există oferte multe și variate. Spectatorii pot să aleagă.

V-au interesat vreodată sfaturile de genul „Cum să scrii un serial de succes“ sau a fost suficient să cunoașteți lumea despre care scrieți? Ce n-ar trebui să facă niciodată un scenarist?

Nu cred că există sfaturi pe care, dacă le urmezi, vei scrie un serial de succes. Nu cred că dacă respecți niște reguli care au funcționat la alții, gata, treaba e făcută. Scrisul e o întreprindere personală, sinceră și care te cam prezintă în chiloți în fața lumii. Ori o faci ca tine, ori n-o mai faci deloc. Sigur, sînt multe lucruri de învățat în călătoria asta. Dar nu toate sînt de urmat pentru tine. Și n-ar trebui să-și piardă încrederea.

Vă uitați la seriale? La ce?

În ultima vreme mă pasionează genul thriller.

Există un serial pentru ai cărui sce-nariști aveți o mare admirație?

Mai multe.

Cît de greu e să ții povestea „funcțională“ pe o durată atît de lungă? Cum o dozezi?

Fiecare sezon nou e ca o nouă vizită în lumea aia, după o anumită perioadă de timp. Fiecare vizită îmi dezvăluie lucruri noi. Și personajele trăiesc, înaintează în vîrstă. Eu doar povestesc ce mai fac ele, ce-au mai pățit. Fiecare episod e, dacă vreți, un răspuns la întrebarea „Și ce-ați mai făcut voi?“ sau, în limbajul serialului, „Care mai e viața voastră?“.

Există vreo întîmplare legată de Las Fierbinți care să vă fi făcut să spuneți că filmul bate viața?

Niciodată filmul nu bate viața. Pentru că în film acțiunile trebuie justificate, altfel scîrțîie povestea și te judecă lumea. Te judecă și-n viață, dar măcar în viață poți să faci ce vrei.

Mimi Brănescu este scenarist al serialului Las Fierbinți.

a consemnat Ana Maria SANDU