Un transcendental fericit

Elena ŞTEFOI
Publicat în Dilema Veche nr. 663 din 3-9 noiembrie 2016
Un transcendental fericit jpeg

În deceniul care a precedat căderea Ceaușeștilor, Domnul Șora era întotdeauna – la întîlniri scriitoricești ori la agape – o prezență frumoasă, atentă și caldă. Știa ce-au scris și ce-au publicat prin revistele literare cei din preajma lui, chiar dacă era vorba de nume care nu debutaseră încă în volum. Înțelegător, binedispus și senin, ne deschidea ușa sau ne trecea pragul ca și cum am fi fost de aceeași înălțime cu dînsul. Lua adesea prînzul la Casa Scriitorilor, așezîndu se mai ales la mesele generației ’80 și ținîndu-se cuviincios la distanță de zona scorțoșilor nomenclaturiști. Vorbea mult mai puțin decît alții, dar nu ezita să ia apărarea vreunui comesean care se în­tîmpla să fie agresat în dialogul adesea înfierbîntat dintre mai tinerii săi prieteni.

Nu l-am văzut niciodată pe Mihai Șora nervos, obosit, supărat pe viață. Nu l-am auzit niciodată bodogănindu-și confrații, nici măcar pe cei care știau să spună bancuri doar alunecînd în trivialități. Eu și prietena mea Carmen-Francesca Banciu, două provinciale oarecum greu adaptabile, am fost norocoase să găsim în Domnul Șora un discret punct de sprijin exact cînd aveam mai mare nevoie de el. Odată, cînd mă mutam, dintr-o mansardă mică de pe Nuferilor, într-o mansardă mai mare de pe Jean Texier, m-a întrebat dacă nu îmi face trebuință un birou. M-am trezit spre seară cu Domnul Șora la poartă, însoțit de Eugen Suciu, coborînd dintr-o mașină promisa piesă de mobilier. Au urcat-o amîndoi pe îngusta scară de serviciu care ducea în pod, pînă în noua mea cameră cu chirie, și au dispărut în pas alergător. Nu i-am mulțumit niciodată îndeajuns, deși de acel birou de lemn cu două sertare mi-a fost foarte greu să mă despart. I-am găsit un loc în apartamentul în care peste cîțiva ani aveam să mă simt la mine acasă și cred că îi datorez inspirația cîtorva volume de versuri.

Am fost cu Domnul Șora la revelioane, aniversări și onomastici, la cules de vii și la parastase, la nunți și la tot felul de petreceri improvizate. Juca mima sau exquisite corpse cînd Nina Cassian sau altcineva avea chef de joacă, dansa atunci cînd lumea se punea pe dans, bea cu măsură, mînca fără farafastîcuri (și ceapă, și cîrnați, și sarmale, și mămăligă, fasole sau ce mai era pe masă!), rămînea de multe ori pînă la final, străbătea adesea în zorii zilei Bucureștiul pe jos înapoi spre Jules Michelet.

Dintre toate amintirile pe care le aș putea scoate la suprafață ca să-mi mărturisesc admirația și recunoștința pentru Domnul Șora, am să aleg una singură. În primăvara lui 1982, în ziua în care a izbucnit public scandalul așa-numitei Meditații Transcedentale, eram, ca de obicei în acele vremuri, la Casa Scriitorilor, cu cîțiva dintre obișnuiții localului. Vestea măsurilor drastice pe care conducerea de partid și de stat găsise de cuviință să le ia împotriva membrilor ciudatei mișcări ne-a strîns în jurul lui Nichita Stănescu. Acesta, preocupat de soarta unora dintre prietenii săi, ne-a rugat să mergem la el, fiindcă nu voia să fie singur. Imediat ce ne-am așezat în jurul mesei rotunde din Piața Amzei, a apărut pictorul Sorin Dumitrescu. Aproape plîngea, avea o expoziție cu care urma să se deplaseze la Paris și care tocmai fusese anulată. L-a implorat pe Nichita să facă ceva să-l scoată din încurcătură. Telefonul a început să sune și suna fără încetare ori de cîte ori Nichita lăsa receptorul în furcă. Tot felul de nume, care mai de care mai celebre, îi cereau ajutorul. Unii fuseseră dați afară din slujbe, altora li se blocaseră cărțile la edituri sau alte proiecte culturale. Nu era vorba doar despre autori sau artiști, ci și despre neveste, cunoscuți, victime anonime. Atunci l-am auzit prima dată pe Nichita adre­sîndu-se, persuasiv, unui personaj de la capătul firului, cu apelativul „tovarășe general“. Așa aveam să aflu că Uniunea Scriitorilor, cu problemele ei de tot felul, se afla în grija unui general de Securitate pe care îl chema Achim. Din șirul convorbirilor și din vîrtejul vizitelor care s au succedat în acea după-amiază în apartamentul lui Nichita, am înțeles că era vorba de un fel de catastrofă, de rupturi de destine și de consecințe dramatice pe termen lung.

După apusul soarelui, am plecat bolnavă, chiar dacă eu, personal, n-aveam nimic de-a face cu lumea transcendentalilor. Ajunsă la capătul străzii Take Ionescu, l-am zărit, pe trotuarul de vizavi al Bulevardului Magheru, pe Domnul Șora. Știam deja că fusese unul dintre participanții la „odioasele“ ședințe de meditație despre care vuia România. Nichita îi telefonase și lui, să-l întrebe dacă are nevoie de vreo intervenție la vreun for sau altul, dar nu-l găsise acasă. M-a frapat, de la distanță, aerul său vesel și ștrengăresc, fiindcă mi-a făcut cu mîna, săltîndu-se cumva pe un picior, ca un copil cînd joacă șotron. Eram sub impresia agitației disperate la care asistasem cîteva ceasuri bune și credeam că Filozoful ar fi trebuit să fie afectat. El a traversat însă strada în pas de dans, cu brațele desfăcute larg, iar eu i am așteptat îmbrățișarea fără să părăsesc trotuarul pe care mă aflam. „M au dat afară din partid, m-au dat afară din partid!“, striga el, țopăind fericit, în văzul lumii și fără sfială. Era peste poate de entuziasmat, așa cum nu l văzusem de fapt niciodată. Mi-a spus că așteaptă de ani mulți clipa asta.

Cînd ne-am despărțit, îmi dispăruseră durerea de cap și spaima de viitor. 

Elena Ștefoi este publicistă, poetă şi lucrează în diplomaţie.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.