Util, echilibrat, eclectic...

Ştefan BORBÉLY
Publicat în Dilema Veche nr. 90 din 6 Oct 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

DGLR îmi pare a fi util, echilibrat şi eclectic, mai puţin analitic decît Dicţionarul Scriitorilor Români, la a cărui redactare am participat, dar bine lucrat în domenii pe care DSR-ul nu le-a cuprins: publicaţii, instituţii şi organizaţii literare, cafenele ("Capşa", "Fialkowski", "Corona"). Agreabilă e partea iconografică: fotografii clasice, neinsidioase, caricaturi cuminţi, dar şi multe piese din panoplia personală a lui Eugen Simion, prezentat din toate unghiurile, inclusiv cu papa Ioan Paul al II-lea. Coordonatorul volumelor a întreprins o muncă sisifică armonizînd voinţa şi idiosincraziile a peste 150 de colaboratori, de a căror îndărătnicie se plînge vindicativ în prefaţă, ca şi cum s-ar fi aşteptat să fie altfel. Dificultăţile erau inerente, cu atît mai mult cu cît numeroase texte s-au născut din norme bugetate pe la institutele literare ale Academiei, unde lucrează mulţi oameni pentru care actul critic reprezintă un gest ierarhic de prudenţă, foarte uman, de altminteri. Repartiţia corvezii a fost şi ea - din cîte ştiu - aleatorie, dar se simt totuşi, în volumele de pînă acum ale DGLR, cîteva afinităţi folositoare: Dan C. Mihăilescu redactează remarcabil majoritatea medalioanelor despre optzecişti, iar personalitatea Monicăi Spiridon se simte şi ea acut în toate textele, ca de pildă în cel despre foarte sapienţialul Vasile Andru, la care autoarea acuză "glisajele ghidate, adeseori obositoare, către cosmic şi arhetipal, ca şi substanţa pur nominală şi inconsistenţa halucinantă a aşa-numitor personaje". O partitură dificilă are Roxana Sorescu, pusă în faţa unor autori care s-au distins prin colaboraţionism ideologic şi politic în anii '50. Aici, tendinţa aproape generală a DGLR este aceea de a trece culpabil peste majoritatea atrocităţilor de atunci, surmontînd vina protagoniştilor prin elegante surdinizări estetice. A-i acuza pe coordonatori de edulcorare ar fi însă o greşeală, fiindcă Eugen Simion scrie foarte critic despre derapajele lui Petru Dumitriu, aşa cum nici Nicolae Mecu nu îl iartă pe Dan Deşliu. Pe ansamblu însă, ceilalţi autori par să lase impresia că nu sînt pregătiţi de confruntarea critică obiectivă cu trecutul: Roxana Sorescu îl scoate basma curată pe Ov.S. Crohmălniceanu (deşi, în rest, articolul e chiar foarte bun), ea şi-o asociază pe Tania Radu pentru a o lustra pe Maria Banuş ("a fost una dintre reprezentantele de seamă ale realismului socialist" - e tot ce se spune, pentru a se trece ulterior la elegii), Nicolae Bîrna se poartă tandru, paternalist cu Marcel Breslaşu ("în noua ipostază, conjuncturală, deşi adoptată din convingere, talentul, cultura şi inteligenţa l-au salvat pe poet de la un eşec total"), în vreme ce capodopera escamotării e produsă tot de către Roxana Sorescu, pentru care Mihai Beniuc este aşa de curat (în ciuda retoricii penibile, aproape senile din ultimele volume), încît e aproape înduioşător să mai formulezi şi obiecţii. Generoasă, autoarea nici nu pune accentele care se impun: cititorul ingenuu va găsi în Beniuc un elegiac clamoros, "unul dintre marii poeţi ai instantaneului" pe care i-a avut, presupun, literatura universală, dar nimic despre delaţiunile celebre din anii '50, nimic despre agresiunea dictatorială din fruntea Uniunii Scriitorilor şi absolut nimic despre atacul împotriva lui Blaga, din Pe muche de cuţit. Surdinizarea vinei din anii '50, intră, se pare, în subconştientul mai multor autori, deşi, repet, edulcorarea nu i se poate reproşa coordonatorului. Insist pe eufemizare, fiindcă DGLR apare totuşi într-un moment în care adevărurile pot fi spuse răspicat şi nu doar sugerate sau drapate în aluzii, aşa cum am fost noi obligaţi să procedăm în DSR, a cărui limită metodologică ne obliga să lucrăm, chiar şi după Revoluţie, ca şi cum am fi gîndit înainte de ea. De pildă, tot Roxana Sorescu o mîngîie tandru pe Nina Cassian, creditînd-o integral cu prezumţia de mimetism atunci cînd a spus - după Revoluţie, fireşte - că "se străduia, precum alţi confraţi, să scrie tot atît de prost", minimalizare aflată oarecum în discordanţă cu afirmaţia, de data aceasta lucidă, din acelaşi medalion, potrivit căreia poeta a fost "una dintre cele mai obediente reprezentante ale proletcultismului". În acelaşi perimetru tematic, Al. Săndulescu menţionează "Cronicile optimistului" ale lui G. Călinescu, dar nu discută nici contextul, nici conversiile morale ale protagonistului, chiar dacă au fost diabolic-histrionice. Nicolae Mecu trece elegant, cu fină pudoare, peste cele 7-8 volume purpurii ale lui Ion Brad: e drept, discută pasager şi reconversia cosmopolită de mai tîrziu, consumată sub soarele Eladei, ceea ce face ca lucrurile să se echilibreze, oarecum. Marcel Duţă scrie un text obosit despre Geo Bogza, neieşind din torpoare nici atunci cînd "cauza" (Cartea Oltului şi reportajele) o cere. Mai aproape de noi în timp, sagacele Adrian Dinu Rachieru menţionează plagiatul lui Eugen Barbu, soldat cu o anchetă publică la Uniunea Scriitorilor, scrie - corect! - că multe dintre "războaiele culturale" declanşate de către autor au fost "pilotate politic", dar trece sub tăcere grozăviile de la Săptămîna sau traficul de influenţă din cabinetele 1 şi 2, ale căror efecte, prin Corneliu Vadim Tudor, le resimţim şi astăzi. Medalionul e totuşi curajos în ansamblu şi obiectiv, deşi bulimia vanitoasă din Caietele Princepelui e pasată cu eleganţă. Prin comparaţie, Ion Dodu Bălan, raşchetat de către Teodor Vîrgolici, e un monument de inocenţă. Iertată să-mi fie însă o întrebare insidioasă: de ce nu şi un articol despre Nicolae Ceauşescu sau unul despre Iosif Chişinevschi, ale căror "indicaţii preţioase" au stîrnit atîta fervoare adaptativă în lumea noastră literară? Ne place, nu ne place, sînt triste capitole de istorie literară. Retardarea metodologică a multor medalioane se explică, în principal, prin reticenţa autorilor de a situa fenomenul literar în context politic sau ideologic. Legionarismul multor scriitori e tratat distant, cu discreţie; apartenenţa unora la francmasonerie, de asemenea. Sînt detalii care acum pot fi date, nu ca atunci cînd noi am lucrat DSR-ul cu Securitatea în spate. Elvira Sorohan o şi face la Cantemir, deşi apartenenţa e sugerată ca ipoteză, într-unul dintre cele mai substanţiale medalioane din DGLR, pe care l-aş considera, de altfel, un etalon de calitate pentru întreaga lucrare, alături, de pildă, de textul lui Eugen Simion despre Cioran. Printre alte reuşite, aş menţiona, de asemenea, detaşarea cu care Monica Spiridon scrie despre scriitori aflaţi încă în viaţă, într-un climat literar ritualizat cu circumspecţie, unde omul de lîngă tine e menajat pînă la moarte. Nu e singurul exemplu de luciditate reconfortantă, aflată oarecum în răspăr cu "tradiţia" encomiastică a baterii colegiale pe umăr: Laurenţiu Hanganu şi Marcel Duţă scriu despre "stilul oral prolix, retorica tumultuoasă şi convenţională" a imnelor lui Ioan Alexandru, N. Bîrna (care nu are afinităţi cu Sergiu Al-George) scrie subtil despre Livius Ciocârlie şi critic despre derapajele protocroniste ale lui Paul Anghel, în vreme ce expresivitatea involuntară a unor reevaluări stîrneşte zîmbete, ca atunci cînd Stan Velea menţionează că Al. Balaci, lăudat la vremea lui pentru italienismul erudit, "foloseşte predilect demersul impresionist (!!) şi pe cel al criticii istoriste". Sînt însă şi săriri sprinţare peste cal, ca atunci cînd Gheorghe Hrimiuc-Toporaş consideră - se pune totuşi în surdină... - că poeziile lui Matei Alexandrescu din Jocul cuvintelor "întîlnesc concurenţa prestigioasă a lui Tudor Arghezi şi Ion Barbu". Prin contrast, foarte lucid şi ponderat este Florin Faifer, în tot ce face. Iată-l, într-o situaţie care poate fi tipică, prin analogie, şi pentru timpurile pe care le trăim acum, la Alecsandri: "În 1878, juriul felibrilor de la Montpellier îi decernează, la propunerea poetului Frédéric Mistral, un premiu pentru Cîntecul gintei latine. Versurile, modeste, sînt traduse în numeroase limbi, dar ecoul lor, pe plan european, va fi destul de slab. Acasă, în schimb, evenimentul declanşează un mare entuziasm, A. fiind copleşit de onoruri, ceea ce provoacă, fireşte, invidii şi cîrteli". Cîteva alte detalii le remarc doar expeditiv, din cauza lipsei de spaţiu: cărţile populare au parte de medalioane neconcludente - de altfel, cartea Ioanei Drăgan, dedicată subiectului, nu e menţionată de nimeni; Aurel P. Bănuţ (Gabriela Drăgoi), un "Caragiale ale Ardealului" stîrneşte interes, ca de altfel şi exilatul Silviu Crăciunaş (pentru memoriile antitotalitare din The Last Footsteps, 1961), introdus în DGLR de către Nicolae Florescu, care îl supralicitează însă pe Leontin Jean Constantinescu, jurist european notoriu, dar altminteri un tribun destul de prăfuit; ca întotdeauna, Iordan Chimet cîştigă la o evaluare critică de ansamblu - de recitit!; nimic despre dandysm la Mateiu I. Caragiale (!!!), deşi bibliografia medalionului, datorat lui T. Vîrgolici, e adusă la zi, pînă la cărţile lui Matei Călinescu şi Ion Vartic; Caietele Echinox lipsesc, cum lipseşte, nemeritat, şi Sanda Cordoş; bibliografia lui Mihai Coman se opreşte la anul 1999; să nu fi ştiut L. Herdan că Lidia Bote a fost soţia lui Adrian Marino?; dramaturgia pariziană a lui Aristide Blanc, recuperată de către F. Faifer, indică un caz interesant; romanele cosmopolite ale lui Vintilă Corbul, analizate, deloc peiorativ, de către Constantin Teodorovici ca "operă-kitsch", primesc în acest fel o stilistică aparte; numele de familie al lui Bözödi György e Jakab, nu Jakob. În final, o nemulţumire colegială: contribuţiile din DSR sînt menţionate fără nume în secţiunea referinţelor critice, ca şi cum ar fi vorba de o operă anonimă. La fel se întîmplă şi cu Dicţionarul Analitic al Operelor Literare Româneşti. E vorba de o intenţie de minimalizare sau de o simplă ineleganţă?

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.