Violenţa 2014 - consideraţii de cabinet

Publicat în Dilema Veche nr. 520 din 30 ianuarie - 5 februarie 2014
Violenţa 2014   consideraţii de cabinet jpeg

Nu ies din cabinet!

Cel mai simplu lucru pentru mine, ca reprezentant al speciei homo cabinetus, este ca pur şi simplu să frunzăresc printre clienţii mei şi să vă prezint unul în prim-plan. Un puşti de 17 ani, adus de o mamă disperată şi pe buza neputinţei, pentru „probleme la şcoală şi poate ia şi droguri, domnu’ doctor“. O şapcă de rapper îi stă transvers pe craniu, o figură greoaie şi masivă îmi umple cabinetul, inspirînd un soi de apăsare care conferă masă, şi aerului dintre noi. Zîmbeşte politicos şi aproape bonom, fără să-mi dau seama dacă inspiră bunătate sau, pur şi simplu, dacă şi-a tras o mască de protecţie generică, pentru că vorbeşte cu un adult.

Încep să-l trag de limbă. Să creez raport, cum se spune în jargonul nostru. Iar în momentul în care se simte în largul lui, aproape că îşi ia avînt, aşa greoi cum e, iar eu încep să mă îngrijorez de inerţia pe care ar putea-o angrena, începînd să-mi deşarte sacul cu poveşti. Se mîndreşte cu faptul că ştie arte marţiale. Bun, n-am nici o treabă cu asta. Începe să detalieze felul în care el ştie să se bată pentru a supravieţui. Bun, hai să zicem, trăim într-o lume rea – îmi vine să-i zic, dar mă abţin să proferez platitudini. Aflu că nu este chiar la cel mai rău famat liceu din vecinătate şi că nu trăieşte printr-un colţ de cartier periculos al Bucureştiului.

Şi apoi, sînt copleşit de detalii. Are limbariţă şi mi-e teamă să opresc cumva această hemoragie, jumătate oripilat şi jumătate curios. Îmi povesteşte cu siguranţa inconştienţei că el ştie cum să bată pe cineva în aşa fel încît să nu îl omoare. Pînă la limită. Se îmbată cu descrierile propriilor fapte, cu amănunte despre unde să dai pumnul acela eficient, care îţi opreşte respiraţia, care dinţi sînt OK pentru a fi sparţi fără urmări, cînd să te opreşti la datu’ de picioare în burtă, cum doare plexul şi de ce e bine să dai pumni în gît... şi multe altele, fără număr, fapte de vitejie ale lui şi ale tovarăşilor, printre care el este un star strălucitor, precum Thor, care îşi agită ciocanul în ceruri (ultima imagine îmi aparţine, ca şi cum referinţa mitologică mi-ar mai îndulci puţin gura strepezită).

Îmi explică faptul că el nu are nici o problemă. Că el se pregăteşte pentru viaţă, că maică-sa şi bunică-sa nu au cum să-l apere de răutate, că totul stă în puterea pumnului, şi în control, şi în exercitarea puterii. Că el asta vede, asta învaţă, asta face. În acel moment, încerc să fac o excursie cu un sfert de veac în urmă, cînd eu aveam vîrsta lui. Cînd maximum de violenţă la care m-am expus au fost două-trei scatoalce de la golanii cartierului. Cînd acceptam, în teorie, că e bine să ştii să te baţi, dar cînd doar cîţiva dintre cei din jur o făcuseră cu adevărat. Şi mi se strepezeşte inima. Pentru că ceva este schimbat, nu cu puştiul din faţa mea, ci cu un întreg context, care te invită la violenţă, la pumnul distrugător şi la justificarea actelor, cu o nonşalanţă alunecoasă.

Fac exerciţii de lectură!

În acest moment al călătoriei noastre, îmi pun întrebări legitime. Chiar dacă retorice. Este adolescentul din faţa mea un accident, sau expresia unei reguli? Am ceva de învăţat despre evul în care trăiesc, din întîlnirea aceasta, în care reguli ale interacţiunii mă împiedică să îmi exprim o poziţie tranşantă? În realitate, îl chestionez, apoi, despre norme, despre conştientizarea consecinţelor actelor lui. El pare că le cunoaşte, dar se poate dispensa de ele cînd circumstanţele i-o cer. Şi, dezarmat, încerc să mă înarmez. Ca orice pui de cărturar, citind ce se întîmplă şi filtrînd apoi realitatea prin lentila cărţii.

Şi bat la porţile cunoaşterii, deschizînd-o cu cheia OMS (atotcunoscător oracol, Organizaţia aceasta Mondială a Sănătăţii). Şi aflu. Că violenţa, în definiţia OMS, presupune „utilizarea intenţională a forţei fizice sau a unei forme de putere, prin ameninţare sau prin punere în act, împotriva propriei persoane, împotriva unei alte persoane sau împotriva unui grup sau comunităţi, care are ca rezultat real sau posibil rănirea, moartea, vătămarea psihologică, o dezvoltare deficitară sau deprivarea.“ Sec, nu ce te îndeamnă să o pui în joc, ci care sînt comportamentele şi faţetele ei.

Ceea ce îmi atrage însă atenţia este o tipologizare care poate, indirect, să aducă cîteva răspunsuri la retoricele mele întrebări – în perspectiva aceasta de sănătate publică propusă de prietenii de la OMS, violenţa poate fi publică sau privată, reactivă (ca răspuns la un eveniment prealabil sau la o provocare) sau proactivă (instrumentală pentru agentul violenţei sau în anticiparea unor deznodăminte favorabile). Dintre formele de violenţă, distingem trei categorii largi – violenţa autoprovocată (acte suicidare, automutilare, autovătămare); violenţa interpersonală (intrafamiliară, domestică şi intracomunitară) şi violenţa colectivă (violenţă socială, politică şi economică).

Se admite că populaţia tinerilor depozitează cel mai mare procent de victime şi agresori dintre toate grupele de vîrstă. Statisticile atenţionează că mai mult de un milion de oameni îşi pierd viaţa anual ca rezultat direct al acţiunilor violente (autoprovocate, interpersonale sau colective), iar violenţa este o cauză majoră provocatoare de moarte, în grupa de vîrstă 15-44.

Înapoi la protecţia divanului

Dacă aveţi impresia că potenţialul de violenţă al spaţiului românesc este crescut, probabil nu vă înşelaţi. Nu se pot înşela nici Vlad Mixich, nici Andrei Pleşu, nici Vintilă Mihăilescu – ca să-i citez pe cei care au adus recent în discuţie această stare de fapt, sau cel puţin îmi sînt în memoria imediată. Din cabinet, eu îl văd pe tînărul meu mare şi furibund, dispus să împartă pumni pentru că el este terroir-ul unde s-au concentrat influenţele externe şi de unde recoltăm distilate de agresivitate. Pentru domnişorul din faţa mea, violenţa nu este o moştenire ereditară decît într-o mică măsură. Potenţialul nostru agresiv este educabil şi influenţabil. Periculosul meu interlocutor e mai degrabă un produs complex al procesului de polivictimizare, pe care experţii în comportamente agresive îl citează ca precursor, cînd calitatea ta de martor la infracţiuni, violenţă familială şi stradală, hărţuire de tip bullying îţi modelează instinctele agresive şi te aduc în punctul în care alfabetul tău de supravieţuire este constituit din pumni şi injurii. Şi, de la protecţia crenelurilor cabinetului meu, îmi vine să urlu (înainte de a-l trimite acasă cu recomandări paleative) că responsabilitatea acestui destin o poartă o societate incontinentă în ceea ce priveşte violenţa. Le avem pe toate – am devenit tensionaţi, certăreţi şi iritabili, pentru că viaţa nu ne-a fost prietenoasă iar formele supraadăugate de violenţă colectivă (vezi învăţămintele bravei OMS) sînt constanta noastră de zi cu zi. Avem violenţă socială – grupuri minoritare respinse, incriminate, marginalizate? Avem. Există violenţă politică – puterea care îl batjocoreşte pe cetăţean, care îţi scuipă în gură OUG-uri sau proiecte legislative ticăloase? Există. Avem violenţă economică, disparităţi, furturi şi corupţie care te urzică, chiar dacă buzunarul tău nu este golit direct? Avem şi de-astea.

Deci, oracolul OMS îmi explică faptul că un tînăr din cabinetul meu nu este accidental violent – dacă ar fi numai el, l-aş numi o excepţie. Dar premisele pentru ca o generaţie să se configureze aşa sînt numeroase, iar statisticile nu mint. În rapoartele internaţionale eram consideraţi, acum un deceniu, o ţară cu risc moderat de violenţă în rîndul tinerilor. Între timp, însă, statutul nostru de moderaţie pare să decadă, iar acestă ţară pregăteşte o generaţie care nu-şi ia numai cu greutate bacul, dar o şi coace de-o bumbăceală. Că altcumva nu ştie să-şi exprime speranţa şi disperarea, care par totuna, din perspectiva lor.

Violenţa tinerilor este o problemă de sănătate publică, în prezent. Păcat că Oprescu nu e medic cu specialitatea în sănătate publică, precum primarul din Cali, Columbia – Roberto Guerrero, care a comparat violenţa cu tuberculoza şi şi-a propus s-o îndepărteze aşa cum îndepărtezi o boală. Dacă n-o abordezi ştiinţific, violenţa sporeşte. Eu îl trimit pe tînărul meu înfoiat acasă şi sper să revină. Îl ajut, cît pot, să nu se julească prea tare, tăvălit prin acest amestec toxic numit realitatea românească. Nu pot însă să rezolv problemele sociale care menţin focul agresivităţii. Şi nici nu vreau să schimb ţara. Aşa că sper ca un Oprescu, odată, să ia în considerare, serios, instrumentele de sănătate publică. Pentru că avem de-a face cu o boală, şi ea se răspîndeşte repede.

Mugur Ciumăgeanu este psihoterapeut.

Foto: adevarul.ro

Dosar sprijinit de AVON

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.