Viralitatea unui protest legendar

Publicat în Dilema Veche nr. 745 din 31 mai - 6 iunie 2018
Viralitatea unui protest legendar jpeg

Am crescut cu mitul lui Mai ’68: stare de revoltă pură şi model exemplar de solidarizare. Drumul care unea Parisul lui ’68 cu Piaţa Universităţii ’90, trecînd prin Tienanmen ’89, era bine bătătorit în imaginarul colectiv postdecembrist. Cu vremea, nimbul ce învăluia evenimentele declanşate la Paris în acea primăvară a cutremurelor simultane – proteste explodînd ca lava prin caldarîm în toate colţurile planetei, antitotalitare, pacifiste, ecologiste, pentru drepturile civile – a devenit, mai degrabă, un halo de ambiguitate, de ambivalenţă morală. Doar am învăţat că puritatea nu e niciodată chiar aşa de pură, pune-ţi ochelarii şi o să vezi crăpăturile în albul imaculat... Doar am învăţat, bătrîne conştiinţe istorice cum ne credem, că sublimul estetic e fie lipsit de urmări semnificative în planul praxis-ului, fie generator de efecte nefaste, perverse. Ceea ce a angajat Mai ’68 e ceea ce Deleuze numea, fără o trimitere directă, „o devenire-revoluţionară care nu e cîtuşi de puţin totuna cu viitorul revoluţiei“. Sau ceea ce Foucault va califica mai tîrziu, cu trimitere la funcţia comunitară a filosofilor cinici din Antichitate, drept teatralizare (stradală) a unui adevăr înţeles ca scandal şi provocare, mai degrabă decît coerenţă sau oglindire fidelă a faptelor. „Fiţi realişti: cereţi imposibilul!“

Mă interesează „imaginarul“ Mai ’68, sau Mai ’68 ca hîrtie de turnesol, test de expunere a prejudecăţilor, fobiilor şi aversiunilor noastre de azi. Consemnez în grabă, dicteu cvasi-automat, o sumedenie de efecte, receptări parţiale, distorsionări, deturnări şi polarizări ale agendei Mai ’68. Cum devin toate aceste „intensităţi“ (din nou, vorba lui Deleuze) nişte voci ale minţii, creînd aglomeraţie pe dinăuntru, debordare, anticor şi probă a ciocnirii unor matrice morale divergente. Mă interesează, pe scurt, viralitatea unui protest legendar şi memele pe care le-a putut genera.

Ce revoltă?!  –  mormăie cinicul –, în fond, totul a pornit de la o ceată de studenţi zurbagii care nu mai aveau chef de şcoală odată cu venirea cocorilor: li s-a pus pata cînd li s-a restricţionat accesul în căminul de fete de la Nanterre... Vocea „statului paralel“ preia legătura: sigur şi-a băgat KGB-ul coada în deranjul acesta... Disidentul anticomunist nu poate, apoi, rata să atragă atenţia asupra acelor intelectuali de stînga implicaţi în proteste, care îmbrăţişau, iresponsabil şi în necunoştinţă de cauză, criminala „Revoluţie Culturală“ maoistă... Vocea progresistă e tranşantă: mai lăsaţi-ne cu gauche caviar, mergeţi mai bine să vedeţi memorabilul film al lui Hazanavicius Le Redoutable, avînd în centru figura unui Godard „radicalizat“, înotînd stîngaci şi miop în „spuma zilelor“ lui mai ’68... Nici marxistul-ortodox nu e mai prietenos: protestele generale din 1968 au avut un efect devastator pentru stînga politică, determinînd migrarea spre politici identitare şi îndepărtarea de la agenda iniţială a combaterii sărăciei şi injustiţiei sociale.

Confruntaţi cu acest cor hipercritic, cum se face că sîntem încă fascinaţi de Mai ’68? Enunţ, pe fugă, trei „raţiuni“: 1) Protestele nu au fost (doar) despre un refuz adolescentin al autorităţii, ci au constituit o extraordinară emulaţie colectivă, o activare a ceea ce psihologii morali numesc „instinctul de roi“, adică a sentimentului apartenenţei la o mare comunitate umană, înfrăţind (pentru scurtă vreme) pe intelectualii fini cu muncitorii necalificaţi – iar aceasta, fără a acţiona „comutatorul“ religiei. 2) Mai ’68 a reprezentat şi o extraordinară emulaţie creatore, de ordin poetic: a dat naştere celor mai ingenioase sloganuri, bannere şi mesaje pe pereţi din istoria protestelor omeneşti, sursă încă vie de inspiraţie pentru copywriter-ii şi art director-ii lumii, deci şi o probă a extraordinarei puteri metabolice a capitalismului. 3) Orice s-ar spune, fenomenul a produs descentralizare administrativă, reformarea unui sistem universitar francez retrograd şi autoritarist, precum şi salutare politici sociale egalitariste.

Cristian Iftode este conferenţiar la Facultatea de Filozofie, Universitatea din București.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.