Vise cu aeroporturi

Ana-Maria CAIA
Publicat în Dilema Veche nr. 484 din 23-29 mai 2013
Vise cu aeroporturi jpeg

Aeroporturile povestesc cel mai bine despre visele unei ţări. Ele nu sînt despre trecut sau despre prezent, aşa cum sînt, de pildă, liniile aeriene naţionale, care pot povesti exact despre beteşugurile şi calităţile unui popor. Primele sînt opera unor decizii de stat şi sînt despre viitor. Celelalte sînt, vrînd-nevrînd, conduse mai mult de interese de moment.

Visul luminos

De după rîndurile de floarea-soarelui, un uriaş avion Airbus s-a ridicat înspre cer. E aproape de asfinţit, pielea îmi este umedă de la căldura sufocantă din Singapore. Sînt în aeroportul Changi, pe o terasă, tolănită într-un fotoliu, lîngă un lan de floarea-soarelui. Înăuntru, dacă vreau, mă pot odihni într-o grădină cu palmieri de zeci de metri înălţime, într-una de cactuşi ori într-alta de orhidee. Preferata mea, însă, e oaza cu fluturi tropicali, unde creaturi colorate ireal ţi se opresc pe braţe şi ţi se lipesc pe spate şi pe tot corpul, fără ruşine şi fără frică. Îmi pierd noaptea aici, pînă la următorul meu zbor, plimbîndu-mă prin cinematografe şi săli de jocuri, mîncînd raţă prăjită în stil cantonez, făcînd baie în piscină şi cumpărături. Ştiu că în momentul în care oboseala va deveni copleşitoare, o să mă pot duce la spa sau la jacuzzi, sau o să-mi plătesc un pat într-unul dintre hotelurile aeroportului. Totul strigă aici: „Sîntem buricul universului, sîntem lumea ta de vis, paradisul; înfrîngem în tine, călătorule, stresul de aeroport şi frica de zbor, de la noi pleci pus pe picioare şi mirat. Altă ţară ca a noastră, pe lumea asta nu mai poate fi.“ Şi aşa este acest Singapore, statul liliputan din sud-estul Asiei, care investeşte în biotehnologie şi e obsedat de ordine, curăţenie, prosperitate.

Visul bunei-cuviinţe

Plouă mărunt la Tokyo şi traficul a devenit, dintr-un coşmar mic, un coşmar mare. Blocată în taxi, cu luminile oraşului în ochi, flash după flash, aproape cît să faci o criză de epilepsie, îmi imaginez cum avionul meu spre Europa va zbura fără mine. Narita e un aeroport mare. Mai mare decît orăşelul din Moldova în care m-am născut. Am ajuns la o oră la care nici speranţă nu mai trebuia să am. Am alergat înspre ghişeul de check-in, pe podelele perfecte, lucioase, curate-farmacie. Aveam de gînd să mă milogesc, să încerc să aranjez ceva. N-a fost nevoie. Domnişoara mi-a înşfăcat paşaportul, bagajul, a făcut ca un roboţel superrapid documentele, apoi a început să alerge prin aeroport în faţa mea, strigînd de semnalizare şi agitîndu-şi mîinile. Tot aeroportul participa la această importantă operaţiune de ajutorare a unor ameţiţi de întîrziaţi, pe la securitate şi paşapoarte. Cînd ne lăsase suflul pe amîndouă, a dat peste o maşinuţă (dintr-acelea care transportă pasageri cu mobilitate redusă) în care ne-am aruncat şi, cu viteză sporită, am mers înspre îmbarcare. Cînd am ajuns la poartă, s-a plecat în faţa mea şi mi-a zîmbit. Lăsam în urmă o ţară în care iubirea de semeni şi alte megavirtuţi nu înseamnă nimic. O ţară în care pe oameni îi interesează doar să fie muncitori şi cuviincioşi cu ceilalţi. Acum şi de-a pururi.

Vise de nisip

Dubaiul e al arabilor ălora care promit lux pînă îţi iese pe nas şi pe urechi. Şi ţi-l dau, numai că drumul tău înspre poşeta de 3000 de euro, toată aur şi fireturi, din Mall of Emirates, trece prin aeroport. Unde, pentru că eşti femeie, vei fi separată de bărbaţi şi dusă într-un subsol destul de insalubru, să-ţi fie verificat paşaportul. Nu-i vorbă, în subsolul ăla mai sînt bărbaţi, dar nu de-ai tăi, ci unii din Bangladesh sau Pakistan, care au venit să-şi sfărîme oasele pe şantierele dubaiote, pentru cîţiva dolari pe zi.

Cîteva dune mai încolo – ori cîteva hoteluri de lux mai încolo – se află micul şi prosperul stat Qatar, care are, în momentul de faţă, cea mai dinamică linie aeriană din lume, din punct de vedere comercial. Reclama – bine plătită, pe tot mapamondul – anunţă noua senzaţie în aviaţie. În avioane, sticlele de vin franţuzesc şi chilian îi ţin pe pasageri zîmbitori pînă la Doha. Acolo, aterizezi într-o atmosferă de autogară românească, cu lumini slabe, toalete neigienice, cozi dezorganizate, personal mohorît spre nepoliticos. E o impresie de aeroport din capătul lumii, construit întocmai ca o burtă de balenă întunecoasă, în care, odată intrat, nu mai contează dacă ieşi, iar dacă scapi şi nu te mai întorci, de asemenea, nu contează. Pentru că virtutea lui cea mai mare e că se află aici, unde e, pe marile rute comerciale ale Orientului. Ei îţi vor banii, nu admiraţia.

Visul de aur al omenirii

Pe 12 aprilie 1961, Iuri Gagarin a zburat spre spaţiul cosmic. Fix 19 ani mai tîrziu, m-am născut eu – care, în secret, la fiecare tort aniversar, pînă pe la căderea Uniunii, i-am închinat un gînd bun acestui erou sovietic.

Am fost un copil cu speranţa cuceririi spaţiului cosmic în inimă, gata oricînd să mă maschez în cosmonaut (deşi asta presupunea îmbrăcarea unui costum de ski foarte gros şi incomod), veşnic în căutare de OZN-uri pe cerul întunecat al serilor de vară (deşi activitatea asta îmi provoca deopotrivă frică şi plăcere), mare amatoare de zboruri, fie ele şi mai modeste, cu avionul, pe rutele Iaşi – Constanţa, Bacău – Bucureşti ori Bucureşti – Moscova. De-a binelea nu m-am dezmeticit nici astăzi din visul vechi despre stele, la sute de zboruri după – unele lungi şi chinuitoare, altele scurte şi plăcute; nici unul, pînă acum, prea aproape de cosmos. Am mers de curînd, urmîndu-mi vechea fantezie, pînă în Kiruna, un oraş din Laponia suedeză, de vreo 20.000 de locuitori, cei mai mulţi mineri în subteran, la o exploatare uriaşă de fier. Actualul aeroport din Kiruna e o cameră primitoare, cu o parcare unde maşinile de închiriat stau în priză, ca să nu îngheţe. Dar viitorul, în orăşelul ăsta friguros, stă pitit în pădure, într-o clădire toată numai sticlă, unde o mînă de oameni de ştiinţă se chinuie să pună la punct primele zboruri spaţiale pentru turişti fraieri, ca mine şi ca tine, cititorule. Sigur, ruşii scot deja bogătani în spaţiul extraterestru, numai că aceste călătorii sînt poreclite „zboruri-vomă“, de la activitatea pe care o au pasagerii în vreme ce gravitaţia scade. Varianta suedeză va fi mai puţin traumatizantă. Aeroportul lapon nu va avea Duty Free, ci centru de educaţie pentru copii. Şi n-o să vă ţină la cozi la paşapoarte, ci în săli unde să învăţaţi despre praful de stele.

Ana-Maria Caia deţine Indie Studio (o companie de producţie TV) şi colaborează la diferite reviste. O găsiţi online pe www.caia.ro.

Foto: L. Muntean

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.