Visează androizii garduri electrice?

Publicat în Dilema Veche nr. 536 din 22-28 mai 2014
Visează androizii garduri electrice? jpeg

Tehnologiile au fost la început ficţiune, iar roboţii nu fac excepţie. De la filmul-cult Metropolis, trecînd prin romanele lui Isaac Asimov şi Philip K. Dick şi ajungînd la roboţii omnipotenţi şi atotcunoscători Data (din Start Trek) şi Marvin (robotul hiperinteligent, drept urmare tot timpul deprimat, din Ghidul autostopistului galactic), am trăit un secol plin de pasiune. O pasiune umanistă, oricît de paradoxal ar părea. Roboţii ficţionali nu numai că sînt mai inteligenţi decît oamenii, dar deţin capacităţi de analiză morală superioare, au simţul datoriei şi al sacrificiului, au umor şi nu obosesc niciodată. Aceşti roboţi sînt împlinirea unui vis filozofic al îmbunătăţirii şi perfecţionării umane: prin ei umanitatea îşi atinge ultimul său stadiu. Unii, deloc convinşi de faptul că cogniţia ar fi totuna cu computaţia, l-ar numi coşmarul automatizării care duce la dispariţia autenticităţii; alţii, pentru care orice simulare e realizare a unei stări mentale, ar vedea în roboţi şansa noastră de progres ştiinţific şi moral. Roboţii, între timp, sînt aici, în scenarii mai puţin elaborate decît cele ficţionale, cu funcţii şi roluri specifice, dar încă departe de ceea ce numim inteligenţă artificială.

Dacă aceste creaturi l-ar enerva pe Descartes şi i-ar surîde tandru lui Alan Turing, nu am avea de ce să ne mirăm. Pe cît de mare este rezistenţa la înţelegerea automatelor ca entităţi autonome, echivalente agenţilor umani, pe atît de puternică este dorinţa de a utiliza, în folosul propriu, puterile lor. Să ne închipuim o lume populată cu roboţii zilei de azi: maşini care se conduc singure (dezvoltate de Google), roboţi-companioni atît pentru copii (cum e francezul Nao, prezent deja în sălile de clasă din lumea largă), cît şi pentru seniori, roboţi sexuali, roboţi medicali (uneori sub forma unor sisteme-expert), roboţi spaţiali (precum Kirobo, companionul comandantului Staţiei Spaţiale Internaţionale) etc. Alături de aceştia, umanoizi în înfăţişare, lumea e plină de roboţi industriali, de elemente robotice componente ale unor tehnologii utilizate pe scară largă, de chatterbots (care te pot păcăli adesea că sînt psihologi pe Internet) şi de drone care distrug, cu aceeaşi precizie, celule teroriste şi şcoli în Orientul Mijlociu. Această lume nu mai e deloc ficţională, ci pune o serie întreagă de probleme morale care se cer rezolvate cît mai curînd. Un scenariu este adesea vehiculat: în viitorul deloc îndepărtat (în jur de 2045), Inteligenţa Artificială va fi deplină, iar noi, oamenii, vom pierde supremaţia pe Planetă. Ce e de făcut? Să oprim acum expansiunea tehnologică şi cercetarea? Să ne unim într-o nouă specie cu aceste entităţi, spre a crea cyborgul? Sau să ne acceptăm destinul de a deveni sclavii sclavilor noştri de acum? Sînt roboţii ultimul proletariat şi vor definitiva ei revoluţia ştiinţifico-industrială?

Riscul existenţial

Mulţi refuză acest scenariu, şi au motive foarte întemeiate. Argumentele lor gravitează în jurul unor poziţii de genul: roboţii nu vor avea conştiinţă sau intenţionalitate, roboţii nu vor putea să-şi dea singuri regulile morale, roboţii nu pot duplica şi nu se pot adapta complexităţii vieţii, atît în sens biologic, cît şi social. Dar respingerea scenariului nu elimină deloc riscul existenţial. Pentru că, deja prezenţi, roboţii alterează atît interacţiunea dintre oameni, cît şi înţelegerea umanităţii din noi. Copiii actuali sînt mai apropiaţi de asemenea entităţi, ajungînd la o empatie deplină, decît sînt de alţi copii din jurul lor sau de alte forme de viaţă. Seniorii sînt daţi în grija roboţilor şi acest lucru este privit cu suspiciune, dar acceptat, pentru că e mult mai eficient economic. Medicii, dar şi profesorii sau judecătorii, cer sfatul şi ajutorul acestor automate în decizii de o importanţă majoră. Şi zi de zi milioane de oameni tranzitează oraşe, ţări şi întreaga Planetă, purtaţi în mîinile dibace ale unor roboţi (invizibili nouă) instalaţi în trenuri, metrouri şi avioane. Cît de curînd o vor face în maşini automate. În această artificializare şi automatizare complexe, cine va mai fi responsabil, în caz de eroare şi accident? Pe lîngă problema clasică a responsabilităţii, se nasc întrebări legate de preferinţe şi prioritizare, dar şi de discriminare.

Ce ştim pînă acum nu ne va ajuta foarte mult în evaluarea morală a roboţilor. Asumăm de la început (aşa cum am făcut-o şi eu aici) o viziune antropocentrică. Dar dacă aceşti roboţi, încă primitivi, vor deveni cu adevărat mai inteligenţi decît noi, putem să mai susţinem poziţia actuală? Chiar şi astăzi, a trata un robot precum un frigider, o Dacie sau un vibrator, adică drept instrumente pure, pare imoral. De ce imoral? Răspunsul la această întrebare, diferit de la caz la caz, spune ceva mult mai important despre noi şi umanitatea noastră decît despre roboţi.

Constantin Vică este asistent universitar la Facultatea de Filozofie şi cercetător la Centrul de Cercetare în Etică Aplicată, Universitatea Bucureşti.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Goana după adeverințele pentru bani în plus la pensie. Ce sume se iau în calcul pe noua lege a pensiilor
Bombardați cu informații despre recalcularea pensiilor și acordarea drepturilor bănești conform legii pensiilor care intră în vigoare la 1 septembrie 2024, pensionarii au luat cu asalt casele de pensii. O parte dintre documentele cu care se prezintă sunt deja în dosar.
image
Cum sunt săpate tunelurile din vestul României. Trenurile vor circula cu 160 km/h prin munte VIDEO
Lucrările de construcție a tunelurilor de pe noua magistrală feroviară din vestul României au acumulat întârzieri, care duc la prelungirea termenului de finalizare a investiției.
image

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.