Visul american

Publicat în Dilema Veche nr. 547 din 7-13 august 2014
Visul american jpeg

Prin Europolis, Jean Bart a acaparat simbolic Sulina, cam în felul în care, să zicem, un alt prozator, Fănuş Neagu, a luat în posesie Brăila, sau, mai aproape de noi, un poet, Emil Brumaru, s-a înstăpînit asupra Dolhascăi. Nu vreau să spun că aceste preeminenţe reprezintă neapărat nişte monopoluri. Vor fi venind din urmă scriitori dispuşi ca, la un moment dat, să ofere necesare rebranding-uri literare. (Dovadă, chiar Dosarul acesta.) Modelul Bucureştilor ne îndreptăţeşte să fim optimişti, de vreme ce „imaginea standard“ a Capitalei îngăduie o întreagă succesiune de vîrste: oraşul Misterelor unor Bujoreanu sau Baronzi lasă locul metropolei vesele caragialeşti, apoi, prin filiaţie, tainelor vieţii de noapte şi de taifas din Craii... lui Mateiu Caragiale şi tot aşa pînă la Mircea Cărtărescu. Sigur că, prin comparaţie, Sulina nu are (şi n-are cum să aibă) aceeaşi portanţă. Un subiect prin forţa lucrurilor limitat nu poate beneficia de resuscitări infinite. Amatorii de „geografii literare“ ştiu bine la ce mă refer. Dar, chiar şi aşa, faptul îl avantajează pe Jean Bart.

Încerc să-mi explic, prin astfel de consideraţii conjuncturale, relativa uitare care s-a aşternut asupra romanului. Relativă, pentru că, totuşi, critica literară (mai veche sau mai recentă) l-a comentat aproape fără excepţie favorabil. Călinescu a prefaţat primele două ediţii, Cioculescu şi Pompiliu Constantinescu l-au recenzat (în Adevărul şi în Vremea), capriciosul Negoiţescu a scris cu simpatie despre el în Istoria... sa. Mai aproape de noi, Ion Bogdan Lefter şi Paul Cernat i-au dedicat studii introductive foarte echilibrate. Şi totuşi, Europolis n-a urcat pe primul raft al prozei româneşti. Fiecare relectură pare să stea sub semnul unei aşteptări contrazise: romanul e realmente bun!

De vină pentru aceste păreri preconcepute ar putea fi excesul unei calităţi: inventivitatea epică. Se petrec atîtea (şi în atît de puţin timp) în micul port cosmopolit de la gurile Dunării, încît, de la un moment încolo, aglomeraţia aceasta se precipită spre melodramă. Ca nisipurile care, în finalul cărţii, ajung să sufoce navigaţia, întîmplările cu iz fatal sufocă independenţa acţiunii. Printr-un făcut, toate personajele care se aliniază la start sfîrşesc cum nu se poate mai prost, contrariant, prin raport cu premisele, şi previzibil, prin raport cu clişeele. Fratele căpitanului Stamati Marulis, aşteptat ca un Mesia economic, îi va dezamăgi crunt pe localnici şi va muri la capătul unor încercări disperate de a-şi asigura pîinea zilnică. Fiica acestuia, Evantia, la început o nimfetă inocentă şi exotică (inclusiv prin culoarea pielii, care o singularizează în proza românească), ajunge dansatoare într-un local de şantanuri, aflat la limita de sus a prostituţiei. De aici pînă la tuberculoză (aidoma Margueritei Gautier, în Dama cu camelii) nu mai e decît un pas. Femei de bună condiţie se sinucid din amor, seducătorii fără scrupule se mulţumesc să-şi trăiască singurătatea consolaţi doar de amintiri, cei lezaţi în nobleţea sentimentelor pleacă pentru totdeauna spre alte orizonturi, pentru a-şi ascunde rănile încă deschise. Această degradare „în bloc“ e, s-o recunoaştem, destul de stereotipă.

Dacă însă, pe filonul principal, Europolis e amendabil, destule secvenţe subsidiare se dovedesc excelente. Fără a poetiza (din acest punct de vedere, Bart se desparte categoric de Hogaş, cu care a fost asociat), prozatorul reuşeşte totuşi să dea un mare poem al Sulinei. E de-ajuns să punem în balanţă secvenţele care se petrec altundeva, ca să sesizăm diferenţele de ton. Nici Parisul, în care medicul Tomiţă descinde ritualic o dată la doi ani, nici Guyana Franceză, în care rătăceşte evadatul Nicola, nu întrunesc tandreţea regională pe care, încă din primele paragrafe ale romanului, o degajă aşezarea aceasta dunăreană. Forfota etnică, multiculturală, decelabilă şi în amalgamul lingvistic greco-româno-ruso-franco-anglo-italian (şi, cu puţin efort, lista ar putea continua) e imposibil de rezumat. Avem chiar, ca supliment, şi un misterios personaj poreclit în comunitate Ahile Harapul, deşi originile îi sînt eline. Avem şi o sumedenie de locante, unele mai stricte, altele destinate explicit perdiţiei. Cîteva din acestea se legitimează prin cîte un mit fondator, cum se întîmplă cu taverna Peter the Grics, rezultat al unei întîmplări tenebroase care îmbină pirateria cu crima şi adopţia cu contrabanda. Altele sînt scene ale unor orgii marinăreşti presărate cu calambururi de gust îndoielnic (dar tocmai de aceea plauzibile) şi urmate de scandaluri şi deambulări profanatoare. Pe acest fond, nici entuziasmele, nici suferinţele (care, aproape fără excepţie, se resimt mai întîi în genunchi), nici comoţiile (fie ele emoţionale sau cerebrale) nu mai apar ca exagerate. Sulina din Europolis e un loc al tuturor speranţelor şi al prea puţinelor posibilităţi.  Şi nu e întîmplător că romanul debutează cu o halucinaţie colectivă pricinuită de visul american.

Cosmin Ciotloş este critic literar.

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.