Ştef e cumnată-miu şi, mai ales, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei. L-am cunoscut cînd eram destul de mare ca să nu mai rîd de numele lui, dar, cînd ne-am strîns mîinile pentru prima dată, un zîmbet în colţul gurii tot am avut. Apoi mi s-a părut aşa, natural, să te cheme Morcov.

 

Domnule Morcov, dat fiind numele tău de familie, te-ai rezolvat repede cu problema poreclei în copilărie, nu? 

Bineînţeles. Eram mic, slab şi pistruiat, iar Morcoveaţă a venit de la sine, ca o completare a numelui din certificatul de naştere. Dar nu a durat mult, pentru că s-a aflat că mai am un frate mai mare care învăţa în aceeaşi şcoală cu mine şi...  îi auzeam pe colegi cum îmi spuneau pe nume printre dinţi. Cei care au fraţi mai mari ştiu ce impact are asta asupra colegilor: toţi te privesc cu invidie, uită de porecle, te cheamă să joci fotbal cu ei, te invită la. Doar să nu ai ghinion de un coleg cu un frate mai mare ca al tău. 

Mă roagă un prieten să te-ntreb: ai avut cumva vreun coleg de şcoală Iepure? 

Eleva Iepure era visul băieţilor din şcoală. Al meu nu. Era mai mare ca mine. Însă am avut ocazia să stau cu ea în aceeaşi bancă în clasa a V-a sau a VI-a, la ora de istorie. Cred că eram destul de mari şi nimeni dintre colegi nu a făcut başcă pe această temă. Asta nu înseamnă că nu s-a făcut. Am fost distracţia profesorului de istorie. A rîs toată ora de noi făcînd poante de genul: „Să răspundă Morcov. Mai bine nu, că te aude Iepure şi o să te mănînce“. Dar am avut alţi colegi cu nume interesante (sper să nu uit pe cineva): Bere, Butoi, Lopată, Leuştean, Budacă, Prepeliţă, Prună şi Ameţitu (era fată). 

Ce poantă legată de numele tău te-a ofticat cel mai mult? 

Eram la liceu, în clasa a IX-a, şi profesorul de matematică se uită în catalog şi spune: „Da, să iasă la tablă... Pintrinjăl“. Apoi îşi dă seama ce a spus, izbucneşte în rîs, după el se ia toată clasa, că doar profesorul a dat tonul, şi a urmat ceva başcă cît timp eu am fost la tablă. 

Care-au fost avantajele de-a te numi Morcov? 

Cît timp am fost la şcoala generală nu au existat avantaje: toată şcoala ştia cum mă cheamă (inclusiv profesorii cu care nu am avut niciodată ore), e un nume ciudat şi uşor de ţinut minte, aşa că atunci cînd nu aveau pe cine să scoată la tablă, eu eram acela, dacă chiuleam de la o oră mă ţinea profesorul minte tot anul. În acelaşi timp, se poate să fi fost şi avantaje, dar să-mi fi scăpat mie. 

În altă ordine de idei, ai vreo emoţie cu apariţia ta în Dilema veche, în general, cu „datul la ziar“? 

Dacă discutăm doar de Dilema veche, nu am nici o emoţie, mai ales că am văzut şi aici nume neobişnuite. Pleşu, de exemplu. Dacă vorbim de „datul la ziar“, cu referire la anumite ziare de scandal, atunci am o teamă de a nu tîrî numele Morcov în noroi. Morcov, pe lîngă faptul că este un nume serios, este şi sănătos.

a consemnat Florin LĂZĂRESCU