- interviu cu Margareta MATACHE, director executiv Romani Criss -

Cum comentaţi Decretul preşedintelui francez prin care romii români şi bulgari au fost „repatriaţi“

Pentru că Franţa poartă brandul drepturilor omului, mi se pare ipocrit şi revoltător că oficialii francezi ignoră arogant faptul că sancţiunile colective, incluzînd expulzările şi amprentările, încalcă atît legislaţia franceză cît şi legislaţia UE. În ţara drepturilor omului nu au contat nici criticile CE din 2008 asupra transpunerii directivei în legislaţia franceză, mai explicit aspectele legate de circumstanţele individuale (durata şederii acestora în ţara gazdă, de vîrstă, starea de sănătate, situaţie familială şi economică, legătura cu ţara de origine etc.). În Franţa secolului XXI, libertatea, fraternitatea şi egalitatea se traduc pentru romi, incluzînd copii, prin introducerea bazei de date biometrice Oscar. Alte vremuri, aceleaşi metode, instrumente moderne: amprente. 

Întrebarea se pune în ce termeni privesc oficialii români, opinia publică românească şi reprezentanţii romilor aceste acţiuni? 

Indiferenţa oficialilor români e demonstrată de neprotejarea cetăţenilor români împotriva cărora se comit abuzuri colective. Ba mai mult, trimitem poliţişti români să sprijine repatrierile, pentru că aceste măsuri s-au dovedit, din perspectiva statului român, eficiente în relaţia cu Italia. Oportunismul politic a dat roade rapid, unii politicieni înţelegînd că e momentul prielnic să mute problematica romilor din România la nivel european, ignorînd responsabilitatea statului faţă de propriii cetăţeni. La concurenţă cu statul, se află incoerenţa discursului şi a acţiunilor reprezentanţilor romi din diverse instituţii. Organizaţia reprezentată în Parlament, aflată actualmente în coaliţia guvernamentală, nu negociază cu colegii de guvernare punctul de vedere al României pe tema amprentărilor sau pe măsurile de incluziune care se impun, ci acţionează ONG-ristic, trimiţînd scrisori deschise şi protestînd în faţa Ambasadei Franţei. 

Agenţia Naţională pentru Romi a găsit o soluţie simplistă şi neprofesionistă, inclusiv prin maniera în care o explică, pentru romii repatriaţi: dacă vor, pot deveni beneficiarii proiectelor Agenţiei, vor fi introduşi în baza de date, eventual vor fi calificaţi pentru diverse meserii. Ce şanse au să fie angajaţi ulterior? Cîteva dintre organizaţiile nonguvernamentale ale romilor fie îşi boicotează reciproc petiţiile şi protestele, fie rămîn în inerţie, fie pun ştampila de infractori şi traficanţi romilor din taberele ilegale, fie cred că sînt toţi victime, nereuşind să-şi asculte punctele de vedere şi uitînd elementele principale ale acestor dezbateri şi interese: demnitatea romilor şi drepturile fundamentale. 

Există şi opinii conform cărora ar trebui să-i mulţumim lui Sarkozy pentru că face presiuni asupra României, să implementeze programele destinate romilor. Parţial sînt de acord şi mă refer strict la responsabilitatea majoră a României vizavi de romi, cetăţeni români şi cred cu tărie că e nevoie de presiuni din multe direcţii, incluzînd instituţiile UE, pentru ca statul român să mişte ceva în această direcţie. Opinia Romani CRISS e că responsabilităţile ţării de origine nu ar trebui să se confunde cu cele ale ţării gazdă sau cu cele ale instituţiilor europene. Sigur că principala cauză a prezenţei romilor în Franţa se află în România, respectiv în lipsa implementării politicilor pentru romi; dar asta nu absolvă Franţa de nerespectarea directivelor europene, de expulzările colective şi de amprentarea romilor. 

Credeţi că este vorba de o măsură rasistă sau electorală? 

Din punctul nostru de vedere e o măsură ilegală, încălcînd directiva privind libera circulaţie, conform căreia statele membre UE au obligaţia să expulzeze cetăţeni ai Uniunii numai pe baza conduitei individuale, în nici un caz pe criterii de apartenenţă etnică, rasă sau convingeri religioase, respectînd principiul proporţionalităţii, ţinînd cont de vîrsta, starea de sănătate, situaţia economică. Este şi o măsură rasistă îndreptată împotriva unui anumit grup etnic, urmînd precedentul setat de Italia în politicile faţă de cetăţenii români de etnie romă, respectiv amprentarea şi condamnarea lor colectivă la stigma de infractori, cerşetori, omiţînd că responsabilitatea infractorului e strict individuală, şi nu ar trebui să afecteze comunitatea, familii, copii. Nu în ultimul rînd, este o măsură electorală, urmînd iar modelul italian, dar fiind oarecum şi în aceeaşi linie cu un discurs politic rasist prezent în România şi Bulgaria sau cu acţiuni extremiste concretizate în uciderea unor romi în Ungaria. Poate ar fi mai corect să explicăm că aşa-numitele repatrieri voluntare au loc în Franţa încă din 2002, doar că nu au fost niciodată atît de zgomotoase, şi nici nu au vizat amprentări. Este un moment politic ales cu grijă pentru a pune în discuţia publică acest subiect, francezii trecînd şi ei printr-o criză financiară care a produs nesiguranţă şi implicit intoleranţă faţă de ceilalţi, exploatată la maximum de către politicieni. 

De ce sînt consideraţi romii a fi o „problemă“ socială? 

Depinde din ce unghi îi privim pe romi. Franţa şi Italia au preferat să pună romii la categoria pericol pentru siguranţa publică. În cazul Guvernului României, e destul de greu de definit cum e văzută problema şi depinde de contextul politic şi social, interese etc. Înainte de 2007, cumva impulsionaţi de UE, oficialii români puneau problema în termeni de respectare a drepturilor omului şi de politici de integrare, transpuse în legislaţie antidiscriminare şi în strategia pentru romi – strategie rămasă doar la stadiul de document –, mai puţin în acţiuni implementate local. După 2007, incompetenţa şi lipsa de informare sau de prezenţă în comunităţile de romi a transferat problema către părinţii romi care nu vor să-şi trimită copiii la şcoală sau către romi în general, aceştia nedorind să muncească, către ONG-urile rome care trebuie să se ocupe de romii lor. Elementul comun al discursului actual este că atît oficialii acestor state cît şi opinia publică îi consideră pe romi infractori şi persoane care nu vor/nu pot să se integreze. Paradoxal, societatea românească, prin formatorii de opinie, dar şi prin vocea cetăţenilor activi pe forumurile publicaţiilor româneşti, susţin, la nivel declarativ, integrarea romilor, dar cînd vine vorba de a accepta vecini romi, colegi de muncă sau colegi de şcoală romi sau membri ai familiei de etnie romă, cifrele spun altceva. Astfel, conform sondajului CNCD din 2009, 72,4% dintre cetăţenii români consideră că romii încalcă legile, 56% nu s-ar simţi confortabil în preajma romilor. Nivelul de respingere e foarte mare, 53,3% nu ar fi de acord ca ei sau cineva din familie să se căsătorească cu un rom şi 38% nu ar fi de acord să aibă un prieten apropiat rom. La populaţia de 1,5-2 milioane de romi în România, e mai simplu să gîndim în extreme, majoritarii observînd doar romii vizibili, reprezentanţii romilor – doar victimele. Realitatea este că există copii care cerşesc în Franţa, aşa cum există părinţi responsabili care îşi trimit copiii la şcoală, există copii cu rezultate bune, există copii cărora nu li se acordă şansa să demonstreze performanţă, fiind segregaţi, marginalizaţi, există romi care au plecat în Franţa la cerşit şi furat, există şi romi care se luptă cu sistemul în România să-şi găsească un loc de muncă. 

Motivarea cu bani, cei 300 de euro, înseamnă expulzare sau plecare de bună voie? 

Suma de 300 de euro oferită la cerere, sau prin presiuni, unui cetăţean al Uniunii nu poate limita dreptul la libera circulaţie. Scopul final al măsurii luate de guvernul francez este acela de a limita accesul romilor pe teritoriul francez – şi, pentru că aceste măsuri nu au fost eficiente în anii precedenţi, vor fi îmbunătăţite prin colectarea amprentelor, alături de numele persoanelor şi blocarea intrării în UE a cetăţenilor Uniunii care au fost de acord/au fost împinşi să accepte ajutorul umanitar de 300 de euro. În esenţă, nu se poate ca cineva să-mi dea bani pentru ca eu să renunţ la un drept al meu. Normal că nu e vorba de un program de ajutor umanitar, ci de unul de expulzare mascată, de blocare a libertăţii de circulaţie. 

Romii mai pot fi consideraţi a fi popor nomad? Integrarea ar putea afecta această identitate? 

După 500 de ani de robie şi după o politică susţinută de asimilare şi de sedentarizare forţată, e utopic să vorbeşti despre nomadismul romilor din România. Sigur că există şi opinii mai boeme explicînd migraţia romilor prin istoria marcată de nomadismul acestora. 

Romii din România sînt în marea lor majoritate sedentari. Cauzele mobilităţii romilor sînt descrise de către Agenţia pentru Drepturi Fundamentale a EC, într-o cercetare din 2009, organism care a identificat două categorii de factori care determină mobilitatea romilor, „push and pull factors“ – mai simplu, pe unii îi împinge sărăcia, marginalizarea, iar pe alţii îi atrage dorinţa de-a avea un trai mai bun. Oamenii pleacă din diferite motive; unii sînt împinşi de sărăcie, alţii pentru că vor să scape de discriminare şi umilire, unii pentru salarii mai bune şi o viaţă mai bună, alţii pentru activităţi ilicite, iar alţii pur şi simplu îşi urmează membrii familiei. Ideea conform căreia romii nu vor sau nu pot să se integreze nu poate fi probată la acest stadiu, politicile adresate acestora nefiind implementate, accesul la servicii fiind blocat în multe cazuri; numai după ce România sau alte state membre vor oferi un tratament egal romilor, vor implementa politicile fluturate în faţa instituţiilor internaţionale, vom putea analiza dacă romii vor sau nu să se integreze. 

În Uniunea Europeană există ONG-uri care se ocupă de problemele minoritarilor? Credeţi că ar trebui să se implice în această acţiune a guvernului francez? 

Există două organizaţii internaţionale ale romilor – European Roma Forum şi International Roma Union, prima avînd girul Consiliului Europei. Pînă în prezent, nu am văzut acţiuni în stradă, demonstraţii, organizarea unor întîlniri la nivel înalt, girate de aceste organisme. 

Spre ruşinea noastră, a romilor, am primit lecţii de democraţie şi civism în apărarea drepturilor romilor din partea organizaţiilor internaţionale. Organizaţiile de drepturile omului din Franţa au protestat în masă, European Network Against Racism a organizat proteste în mai multe capitale europene, multe organizaţii şi instituţii (guvernul suedez, guvernul ceh, Vaticanul, Consiliul Europei, lideri politici, Naţiunile Unite) au criticat aspru aceste acţiuni anti europene. 

Totuşi, unde este implicarea autorităţilor locale din România în implementarea acestor programe economice? Cum au colaborat cele două state – Franţa şi România? 

La nivel de soluţii, este imperativ în opinia Romani CRISS ca statul român să ofere asistenţă juridică cetăţenilor români de etnie romă care locuiesc legal pe teritoriul francez şi care sînt expulzaţi împreună cu cei care locuiesc ilegal. Pe termen lung, e nevoie să oferim şi educaţie de calitate generaţiei următoare de copii romi, astfel încît să nu menţinem în continuare romii într-un cerc vicios al sărăciei, al discriminării, al marginalizării; există o nevoie acută ca guvernele să se concentreze pe soluţii pe termen mediu şi lung, nu pe negarea problemelor şi pe pedepse.

a consemnat Stela GIURGEANU