Cam tot atît cît succesul oricui în viaţă se datorează şcolii. Din ceea ce vedem astăzi în jurul nostru, nu neapărat foarte mult. Clubul este extrem de important în faza de formare, apoi supercampionii sporturilor individuale devin instituţii în sine, care îşi organizează propria structură de performanţă.

În România trebuie să fii foarte, foarte bun ca să nu mai stai, de exemplu, să pîndeşti robinetul care umple apa în bazin. Gabi Szabó sau Camelia Potec au avut prea puţină nevoie de cluburi, mai degrabă a fost invers. Dar pînă acolo este ca şi cum ai înota în acid sulfuric. Scapă cine poate, şi nu scapă mulţi. Clubul trebuie să susţină carierele care ajung în punctul de ruptură, să-şi însoţească toţi oamenii pînă cînd şansa reuşitei este maximă. Nefăcînd-o, urmează matricea învăţămîntului tembel care antrenează numai vîrfurile şi organizează un pustiu în jurul lor. Lucian Bute şi Constantina Diţă sînt campioni români. Dar cît sînt ei ai României?  Radu Naum