Încălzirea globală încă n-a ajuns în România

Publicat în Dilema Veche nr. 814 din 26 septembrie – 2 octombrie 2019
Nu eşti de acord? Eşti prost  Sau primitiv jpeg

Pedalează, mută de uimire, sleită de puteri, pierdută în hățișul infrastructurii noastre rutiere. Sau a luat trenul Timișoara-Iași. Ori Constanța-Satu Mare. Ca-n variantele alea, groaznic de autodepreciative la adresa nației, ale bancurilor cu criza mondială sau cu sfîrșitul planetei. Catastrofa n ajunge la noi, pentru că sîntem în urmă cu cîteva zeci de ani. Unii spun bancurile astea cu o plăcere erotică. Nu-și dau seama cît de toxic și de eroziv lucrează în adîncul minților noastre. Pare doar o formă de autoironie sau de cinism. De fapt, poate fi mult mai mult. Erotismul automutilării e gata oricînd să pară eroism al eternei suferințe. Uneori se amestecă atît de mult, încît nu mai știi care-i care. Ca n monstruoasele lupte de cîini, în care se vede doar o învălmășeală scăldată-n icnete, sînge și praf. Cînd zici bancuri de astea, mai poate fi prin preajmă și o cumplită amărăciune. O depunere definitivă a armelor oricărei speranțe. Un fel de toast, plin de entuziasm rătăcit și bolnav, în cinstea nemărginirii eșecului. Ce s-alegi din tabloul ăsta atît de descurajant?

În Mersul trenurilor, din septembrie 2019, pe ruta Constanța-Satu Mare, găsești șase variante de călătorie, cu următoarele durate: 19 ore și 37 de minute, 18 ore și 17 minute, 21 de ore și 11 minute, 19 ore și 14 minute, 23 de ore, 24 de ore și 28 de minute. Cum să-ți mai pese de încălziri globale, cînd tu călătorești o zi întreagă, cu trenul, de la un capăt la altul al țării? În timpul ăsta, dacă trenurile ar merge și aici cum merg pe la alții, ai ajunge în Franța. Iar situația nu e deloc mai simpatică în eventualitatea în care te-ai apuca să faci drumul cu mașina. Dimpotrivă. Și-n varianta asta te lovește junghiul teribil al descumpănirii. Te simți neputincios, iar soluția cea mai la îndemînă pare eternul „Dă-i, bă, dracu’! Noi să fim sănătoși…“. Asezonezi starea asta cu un banc plin de aromele renunțării la orice și pe urmă dai toată trebușoara la cuptorul mărețelor noastre înjurături. Mai băgăm și-o filozofie, așa, ca floricică stilistică. O de-aia care zice că așa sîntem noi, paradoxali și unici, ne răcorim doar cu fierbințeli. Și cînd te ia valul ornării discursului, chiar dacă dai în delir, durerea devine mai ușoară. Suferi crunt, sigur că da. Dar o faci cu stil. Și tot așa, la nesfîrșit, prin răgăliile tuturor cuvintelor, pînă la căderea în transă. Cînd singurul alean, pentru unii, e să bată cîmpii. Iar pentru alții să-și ia lumea-n cap.

Pare că toate poveștile astea cu încălzirea globală și cantitățile incomensurabile de plastic aruncat în ocean și peste tot în natură, tăierea dementă a pădurilor și secarea sălbatică a oricărei urme de resursă vie sînt niște capricii ale unora care o duc boierește și se plictisesc. În tristețea noastră de oameni care se simt umiliți și batjocoriți de unii de-ai noștri, care ne conduc și-și văd de prosperitatea lor, nu de a celor pe care i reprezintă, problemele altora ni se par complet ridicole. Și enervante. Și sîcîitoare. De-a dreptul jignitoare. Tot resentimentul adunat în epoci istorice se revarsă pe felul ăsta de probleme, care par la mare distanță de noi. Analiza mecanismelor prin care se construiește „șmecherul“ care „te face“ e mult mai tentantă decît orice altceva. E și treabă moștenită, e și chestie de stil, poate fi și amuzantă, dă loc unor stări și reacții foarte diferite. Conține un mare potențial de divertisment. Chestiile astea cu natura n-au nimic atractiv. Nu sînt spectacol, nu dau emoții, nu creează stări. Natura nu ne-a umilit și nu ne-a jucat în picioare. E o noțiune vagă. O abureală cu care „ăia de dincolo“ îi manipulează „pe proștii lor“.

Nu ne dăm seama că șmecherul pe care-l analizăm și-l ridiculizăm în același timp, ăla pe care îl respectăm sau îl admirăm fără să știm sau fără să recunoaștem, ăla care ne ocupă tot orizontul preocupărilor, tartorul se tăvălește de rîs pe seama felului ăstuia de frămîntări. E modelul universal al tuturor tartorilor. Cu cît pun presiune de stăpîni pe lumea care cască ochii la ei, cu atît sînt mai „interesanți“. Și confiscă tot spectacolul. Iau toată scena. Nu mai ai ochi și urechi pentru altceva. Și le faci jocul. Te uiți doar la ei. Te gîndești doar la ei. Și ai senzația că modelul lor e etern. Implacabil. Mai puternic decît orice forță din universul ăsta. Îi ajuți enorm să acumuleze energie și teren. Îi alimentezi. Nu-ți dai seama că tensiunea asta continuă creează cohorte de „dujmani“ imaginari cu care te-apuci să lupți absolut în zadar. Îi ajuți să-ți picure în suflet că trebuie să fii „supraviețuitor“ în „jungla vieții“. Și-ncepi să trăiești, fără să știi, cu obsesia de a supraviețui, nu cu dorința de a trăi. Nu mai contează ce e în jur. Tu și-ai tăi să fiți, măcar cumva, „în siguranță“. Cine mai stă să definească „siguranța“ asta?

Și totul devine o retragere din fața pîrjolului. O strategie de a te strecura prin talazurile de mulțime, care ezită și nu știe încotro s-o apuce. Dar, dacă te uiți cu un pic de atenție în jur, dacă dai volumul un pic mai jos sau, mai bine, dacă scoți măcar pentru cîteva minute toate ștecherele din prize, peisajul va arăta altfel. Se va vedea și se va auzi complet altceva. Nici măcar nu trebuie să te uiți în alte direcții. Ci tot la tine însuți. S-ar putea să fie o mare surpriză. Dacă motorul autobatjocoririi ia o pauză, fie ea și foarte scurtă, se pot în­tîmpla lucruri mari. Se poate vedea o lume unde un gest de demnitate îl alimentează pe celălalt. Se poate vedea că a renunța să arunci pe jos un muc de țigară poate însemna enorm de mult. Mult mai mult decît ne-am închipuit. Iar de-aici pot pleca alte și alte minunății, deși chestia cu mucul de țigară poate fi doar o metaforă. Pentru că, în rest, după cum se știe, gusturi pentru chestii stilistice avem din belșug.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Calculele Coaliției. Independentul Cătălin Cîrstoiu la Capitală, împărțire politică la sectoare
Lunga căutare a Coaliției pentru un candidat care să-l învingă pe Nicușor Dan a luat sfârșit. Iar până la urmă, PSD și PNL par să se fi oprit la un independent, medicul Cătălin Cîrstoiu, favorit în rândul Puterii pentru intrarea în cursa pentru Capitală.
image
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
O veste-șoc a lovit-o pe jucătoarea din Belarus, chiar înainte de debutul în turneul de la Miami.
image
Româncă obligată de justiție să își trimită copiii în plasament în Marea Britanie
Curtea de Apel București a hotărât ca o mamă din județul Vaslui să-și trimită copiii în plasament în Marea Britanie. Femeia este acuzată de răpire internațională de minori de către serviciile sociale din Newham, Londra, care au sesizat autoritățile române.

HIstoria.ro

image
Cât de bogat a fost Nababul?
Gheorghe Grigore Cantacuzino s-a fălit cu bogăția acumulată de-a lungul întregii sale vieți şi ne-am aștepta ca testamentul său să reprezinte o confirmare a acestui fapt.
image
Politica văzută ca obligaţie în lumea bună
E greu de crezut, dar a existat și așa ceva. În epoca pașoptistă au fost revoluţionari care și-au pus averea și propria viaţă în joc pentru a-și promova idealurile politice.