Instanţa sforăia

Publicat în Dilema Veche nr. 450 din 27 septembrie - 3 octombrie 2012
Marea de altădată jpeg

Astăzi, Curtea Constituţională se află în luminile rampei. Deciziile ei sînt întoarse pe toate feţele şi comentate, la fel ca şi biografiile sau opiniile celor nouă judecători ai săi. Ba, chiar, aceştia au început să facă „dezvăluiri“ în presă, din culisele instituţiei. Fac parte dintre cei care cred că există instituţii pe care un jurnalist nu trebuie să le defăimeze în principiu. Există instituţii indispensabile statului de drept, democraţiei şi, în general, unei societăţii civilizate. Bunăoară, Parlamentul sau, de ce nu, Biserica. Unul îi reprezintă pe cetăţeni şi e instituţia centrală a unei democraţii, din cealaltă fac parte toţi cei „îmbisericiţi“, adică botezaţi. E dreptul, dacă nu chiar obligaţia, unui jurnalist să-i critice pe parlamentarii sau chiar pe preoţii care nu-şi fac datoria aşa cum se cuvine. Se poate pune în discuţie chiar reformarea unor asemenea instituţii. Însă pentru că o eventuală desfiinţare e de neconceput (ar fi un dezastru inimaginabil), cred că nimeni nu ar trebui să „lucreze“ împotriva lor, ca instituţii, nici măcar dacă la un moment dat are dovezi că toţi oamenii care, temporar, le servesc ar fi infractori. Nefiind poate chiar la fel de importantă ca Parlamentul, ca să nu mai vorbim de Biserică, Curtea Constituţională face parte dintre instituţiile fără de care un stat de drept nu prea poate funcţiona. Deci, nici ea nu ar trebui subminată în principiu, ca instituţie. Acestea fiind zise, am să relatez totuşi o întîmplare de la Curtea Constituţională, fără să vreau să o defăimez ca instituţie sau să interferez cumva cu discuţiile politice actuale din jurul ei.

Era prin iarnă, acum mai bine de zece ani. Asociaţia Naţională a Investitorilor FNI (mai pe scurt – păgubiţii FNI) se afla în plină luptă pentru recuperarea banilor dispăruţi în mecanismul conceput de SOV. Lupta se dădea prin mitinguri şi procese iar, la un moment dat, procesele ajunseseră şi la Curtea Constituţională. Avocaţii păgubiţilor ridicaseră cîteva aşa-numite excepţii de neconstituţionalitate, care trebuiau judecate de această curte. În sala de judecată, în aripa dinspre sud a Casei Poporului, au intrat vreo 40 de reprezentanţi ai păgubiţilor, însoţiţi de cîţiva ziarişti şi cameramani. Acestora li s-a atras atenţia că n-au voie să filmeze sau să fotografieze în timpul procesului. Cînd au apărut magistraţii, în complet de şapte plus procurorul de şedinţă şi un magistrat asistent, toţi în robe roşii cu lavaliere albe, lumea s-a ridicat în picioare. Judecătorii şi-au luat locurile pe jilţurile din lemn sculptat tapiţate cu pluş grena, formînd un prezidiu solemn. Nu mai asistasem la un proces aşa impunător. După cîteva formalităţi de început, avocata păgubiţilor, Ana Diculescu Şova, distinsa mamă (vitregă) a actualului parlamentar PSD Dan Şova, a mers la bară, în faţa judecătorilor, şi şi-a început pledoaria. Din cîte îmi aduc aminte, a bătut monedă pe faptul că CEC-ul, instituţie de stat, garantase prin contract depunerile la FNI, iar după falimentul FNI, păgubiţii nu primiseră nimic înapoi de la CEC. Pe măsură ce se desfăşura în faţa celor şapte judecători, discursul ei devenea tot mai aprins, tot mai plin de patos, tot mai convingător. Clienţii ei din sală, păgubiţii, păreau din ce în ce mai impresionaţi. Nu la fel se arătau însă şi judecătorii. Unul dintre ei, cu păr alb şi o guşă groasă care-i unea pe dedesubt fălcile rotunde, a prins a moţăi cu bărbia în piept, în ciuda electrizantei pledoarii care se desfăşura la nici trei metri în faţa lui. Era un moment uşor kafkian. Doar că profesia de avocat îşi dezvăluia unul dintre cele mai ingrate şi umilitoare aspecte. Apărătoarea păgubiţilor trebuia să-şi continue pledoaria, chiar dacă o făcea în pustiu. Ba, parcă şi mai ambiţionată, ea a început a-şi pigmenta oratoria cu mişcări ample ale mîinilor şi cu înclinări ale corpului dintr-o parte în alta, asemeni unei cîntăreţe de operă. Guşile şi fălcile celui adormit păreau să-i răspundă prin tremurul produs de un uşor sforăit.

Un cameraman de lîngă mine a început să-l filmeze discret, de la şold, ferindu-se de privirile vigilente ale poliţistului din sală, ca Michael Douglas în Sindromul chinezesc. Nu ştiu de la ce televiziune era şi n-am văzut vreodată scena pe vreun post. Mi-amintesc însă că, după ce magistratul s-a trezit brusc, cu o emisie sonoră specifică celor speriaţi de propriul sforăit, vreo două scaune mai încolo a adormit un altul. Somnul dulce şi, în acest caz, nezgomotos, îi era mîngîiat de razele călduţe ale soarelui, care pătrundeau prin geamurile înalte, făcînd să sclipească firişoarele de praf din aer. La sfîrşitul şedinţei, un FNI-ist avea să cadă în genunchi în faţa instanţei, implorînd să se facă dreptate. De-o parte se manifesta (sau se mima) disperarea, de cealaltă parte se dezvăluia o somnolenţă justiţiară suverană. Se zvonea că oricum decizia era clară dinainte. Şi, într-adevăr, Curtea a respins excepţiile de neconstituţionalitate. FNI-ştii şi-au continuat procesul pe la alte tribunale. Iar judecătorii CCR or fi continuat să sforăie pe la alte procese. Nici unul dintre ei nu mai e în prezent la Curtea Constituţională şi poate că astăzi nu mai e posibil ce era în urmă cu zece ani.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.