Pe Marea Nordului, niște pescari pe o navă își așază liniștiți năvoadele. Sau nu.

În contextul Brexit-ului, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord a anunțat, prin vocea ministrului Mediului Michael Grove, că plănuiește un exit și din Convenția de la Londra din 1964, act care permite anumitor țări accesul la pescuit în apele britanice. Cu alte cuvinte, pescarii străini nu își vor mai putea arunca năvoadele în apele teritoriale ale englezilor. Printre aceștia, și belgienii.

Motiv pentru care autoritățile din regiunea Flandra din Belgia au făcut apel imediat la istorie. Una cam îndepărtată, ce-i drept, dar, teoretic, valabilă. Astfel, prim-ministrul Flandrei, Geert Bour­geois, a scos la iveală, chiar la un post de televiziune din Belgia, un document găsit în anul 1963 în arhivele din Bruges, semnat de regele Carol al II-lea al Angliei (Charles al II-lea, pe atunci suveran al Scoției, Angliei și Irlandei). Decretul regal datează din 2 octombrie 1666 și garantează unui număr de 50 de pescari din localitatea Bruges accesul la apele britanice; nu oricum, ci pentru totdeauna! Fishing forever, cum ar spune englezul, nu-i așa?

Regele Carol al II-lea le-a oferit acest privilegiu etern belgienilor în semn de mulțumire pentru ospitalitatea de care au dat dovadă după Războiul Civil englez, cînd l-au găzduit în Bruges timp de trei ani.

Firește, iese la suprafață o întrebare alunecoasă: mai este valabil în prezent un document de acum 351 de ani? Lă­sînd la o parte faptul că Belgia și Regatul Unit au devenit statele pe care le știm astăzi ulterior emiterii decretului regelui Carol al II-lea, specialiștii istorici cred că, de principiu, documentul ar trebui să fie aplicabil; cel puțin în teorie, conform căreia asemenea privilegii nu pot fi anulate decît de Parlament, în mod explicit. Cum o asemenea măsură nu a fost luată, 50 de pescari norocoși din Bruges ar trebui să poată dormi fără prea mari griji. Oricum, deocamdată, răspunsul rămîne în coadă de pește.

Iar istoria continuă.

Foto: wikimedia commons