Merge și așa sau mai bine altfel?

Publicat în Dilema Veche nr. 764 din 11-17 octombrie 2018
Comunismul se aplică din nou jpeg

Totdeauna am avut impresia că occidentalii sînt mai adaptabili decît ai noștri. Printre occidentali îi includ și pe românii plecați de mai multă vreme. De multe ori am avut ocazia să remarc o bună receptivitate a acestora, în general, la nou (de fapt, noutățile apar cu precădere în Occident), la evoluțiile tehnologice, la schimbări ale locului de muncă, ale mediului în care trăiesc, o mai mare mobilitate etc. Românii și, probabil, est-europenii și cei din spațiul fost sovietic au un grad mai mare de conservatorism sau de inerție, mai bine zis. Aș pune lucrul ăsta pe seama faptului că mulți dintre cei care au apucat vremurile comuniste s-au deprins de atunci cu un soi de stagnare pe toate planurile. Era o perioadă cînd nu se schimba mai nimic sau cînd schimbările erau cel mult în rău. Tehnologia nu prea mai evolua, iar noutățile ajungeau cu mare întîrziere dincoace de Cortina de Fier, locul de muncă al oamenilor se schimba arareori (profesia aproape niciodată) și erau destui care ieșeau la pensie din aceeași întreprindere (un cuvînt care nu se mai folosește cu sensul de atunci) în care se angajaseră prima oară. Era o societate aproape imobilă. Cineva o compara chiar cu un mort care, deși îi mai creșteau unghiile și părul, nu mai era de fapt în viață. Mi-amintesc că am auzit la Radio Europa Liberă formula „coma ceaușistă“. Ei bine, cei care am ieșit din acea stare de „comă“ socială, economică și politică, oricît ne-am fi străduit, nu aveam cum să deprindem prea repede și prea bine mișcările și permanenta evoluție a unei vieți de tip occidental. Am preluat noi un fel de agitație, dar fără a-i percepe pe deplin și sensul. Ne-am prins ca într-o horă, fără să-i știm rostul.

În fine, la „adăpostul“ stagnării comuniste, mulți s-au obișnuit să trăiască fără nevoia și fără capacitatea de a face față schimbărilor. Era un efort mai puțin, elementul convenabil care de cele mai multe ori se găsește și în împrejurări nefavorabile. Eram totuși inventivi în a găsi soluții de supraviețuire, abilitate care astăzi a devenit mai degrabă contraproductivă.

Puțini se mai străduiau să învețe prea multe după ce terminau școala, și o viață întreagă aplicau aproximativ aceleași cunoștințe pe care și le însușiseră pe băncile școlii și ale facultății. Iar programele școlare se modificau foarte rar și foarte puțin (astăzi sistemul de învățămînt se schimbă mereu, dar numai formal).

Legat de orele de lucru, care pe atunci era doar la stat, circula vorba „Timpul trece, leafa merge“, ceea ce denota starea generală de inerție caracteristică perioadei. Cum bine știm, nu exista activism civic, nu era vreun fel de grijă pentru spațiul public, pentru mediul înconjurător, pentru oamenii cu diverse probleme. Sistemul nu lăsa loc pentru empatie. Sînt lucruri care încă se fac simțite. Mă tem, de exemplu, că mulți au absentat la recentul referendum nu atît dintr o opțiune conștientă, civică sau politică, ci dintr-o totală indiferență. Cu alte cuvinte, tradiția inerției a bătut chiar și ideea de familie tradițională.

În părți mai dezvoltate ale lumii, tradiția schimbărilor pare să fi devenit, însă, foarte puternică. Am aflat că în școli și licee de limbă franceză, fie ele din Franța, România sau Canada, se aplică un sistem care de aici, din estul Europei, pare cam năucitor. La începutul unui nou an școlar, toți elevii sînt mutați la alte clase. Iar în fiecare an școlar, au alt învățător sau alți profesori la fiecare disciplină. Ideea ar fi, probabil, ca omul să învețe de timpuriu să se adapteze în medii noi, să fie obligat să socializeze mai intens, să se înțeleagă cu cîți mai mulți colegi de toate felurile, să cunoască mai mulți profesori, să perceapă într-un mod organic diversitatea personalităților umane, a stilurilor și a opiniilor. Indivizii se obișnuiesc de mici cu schimbările. Cît mai puține lucruri trebuie să-i ia prin surprindere. Mi-aduc aminte răspunsul de acum vreo zece ani al unui fotbalist argentinian foarte în vîrstă care participase la prima finală a Cupei Mondiale din Uruguay din 1930 (cred că Francesco Varello), care a fost întrebat despre diferențele dintre fotbalul care se juca în acele vremuri și cel din zilele noastre. El spunea că, atunci cînd juca el, echipele erau foarte stabile și că de-a lungul unei întregi cariere aveai cam aceiași coechipieri, cu care, eventual, copilăriseși în cartier. Știai foarte bine ce putea fiecare, cum alerga, cum dribla, cum șuta, cum pasa și cum îi convenea să primească mingea. În zilele noastre, observa el, jucătorii și antrenorii trebuie să se adapteze la echipe aflate într-o permanentă schimbare. Coechipierii nu rămîn aceiași nici măcar pe parcursul unui sezon. Fotbalul e doar un exemplu. Oamenii se obișnuiesc mereu cu tot felul de instrumente și gadget-uri noi, își schimbă mult mai des serviciile, orașele de reședință, țările, loialitățile, partidul, partenerii, familia, ba chiar și sexul. Și în direcția asta există probabil o extremă. Căci viața poate deveni o permanentă alergătură, o schimbare și o readaptare perpetuă în urma căreia, la un moment dat, bietul om să nu prea mai știe cu ce a rămas.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Nu suntem egali în fața bolilor: care sunt românii care nu vor plăti suprataxă pe concediu medical
Politicienii și-au făcut calculele și au decis că nu suntem egali în fața bolilor. Mai exact, PSD și PNL lucrează la o ordonanță de urgență prin care încearcă să elimine supraimpozitarea concediilor medicale doar în cazul anumitor pacienți
image
„Lâna de aur”, cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca aurul
Firul de Vicuña, recoltat o dată la doi sau trei ani în cantități limitate, se distinge ca fiind cel mai rar și scump fir din lume. Cu o grosime de 12 microni, comparabilă cu cea a aurului, este comercializat la gramaj, se vinde la prețuri exorbitante și presupune un proces de producție meticulos.
image
Decizie radicală pentru „Tesla de Cluj”. „Dacă ziceam că e produsă în Elveția, clienții ar fi sărit s-o cumpere cu 450.000 de euro”
Echipa proiectului a luat o decizie importantă: va regândi „Tesla de Cluj” într-o variantă mult mai ieftină. „Probabil că dacă ziceam că mașina este produsă în Elveția, clienții ar fi sărit să o cumpere cu 450.000 de euro”, susține Florin Dehelean, unul dintre investitori

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.