Muzeul sinelui

Publicat în Dilema Veche nr. 386 din 7 - 13 iulie 2011
Branduirea optimismului jpeg

Nu, n-a fost un examen obişnuit. De fapt, nici nu ştiu ce a fost în capul meu cînd le-am cerut masteranzilor în antropologie să-şi imagineze, pe post de examen la cursul de identităţi colective, un „muzeu al sinelui“. Orice muzeu este, într-un fel, un muzeu de sine, o „self-collection“, cum spune un antropolog american, o selecţie de obiecte şi instanţe care pun în scenă, susţin – şi, la limită, produc – o identitate colectivă, fie ea naţională, locală, profesională sau de alt fel. Pe de altă parte, de la „camera bună“ a ţăranului la vitrina cu argintărie sau bibelouri a burghezului, cu toţii ne expunem, într-un fel, în micul muzeu al spaţiului domestic. Dar un „muzeu al minelui“ (cum avea să se exprime, ironic, o masterandă), obiectualizînd şi obiectivizînd propria persoană, ei bine, asta chiar că a fost o provocare. Una care începea cu explicitarea şi soluţionarea, fie ea şi retorică, a acelei întrebări subterane care însoţeşte orice viaţă şi pe care mai nimeni nu este dispus să o facă publică: de fapt, cine sînt Eu? Nu e de mirare astfel că mi-am atras mai multe înjurături decît de obicei... Ceea ce a fost însă minunat este faptul că, pînă la urmă, toţi s-au prins în joc – or, cu asta începe totul, nu-i aşa? 

Ar fi într-adevăr indiscret să fac publice unele sau altele dintre aceste „creaţii“ intime, multe dintre ele de o creativitate debordantă. Dar ansamblul lor, ceea ce mai toate au dovedit a avea în comun, este de-a dreptul fascinant şi ne priveşte, într-un fel, pe toţi, este o expresie culturală, nu doar psihologică. Cu atît mai mult cu cît doi ani la rînd am ţinut un curs de muzeografie la o şcoală doctorală din Italia, unde le-am cerut cursanţilor exact acelaşi lucru, aşa că puteam să compar muzeele noastre cu muzeele lor. Ceea ce constituie o abordare antropologică cît se poate de legitimă. 

Ei bine, această comparaţie m-a surprins şi m-a fascinat şi pe mine însumi şi am aflat din ea mai multe despre „cultura română“ decît dintr-o droaie de sondaje de opinie sau de eseuri sofisticate. Drept care, noaptea tîrziu, le-am trimis tuturor următoarea scrisoare, un fel de examen al meu în faţa lor: 

„Ansamblul lucrărilor voastre, mai ales comparat cu ansamblul lucrărilor pe aceeaşi temă pe care le-am avut la şcoala internaţională de muzeografie din Italia, scot în evidenţă cîteva trăsături culturale (nu individuale!) extraordinare, interesante pentru voi/noi toţi. Majoritatea a preluat formatul filmuleţului lui Paolo Sachetti, designerul italian, pe care l-am vizionat împreună. Ceea ce era fascinant în acest eseu era materialitatea caldă a obiectelor care se înşirau, sacadat, pe ecran, figurînd în trei minute viaţa cotidiană şi reprezentativă a unei persoane pe care nu o vedem nici o clipă. Dar amprenta ei este prezentă în toate aceste obiecte anodine şi mai ales în modul în care acestea sînt privite de subiectul invizibil. Cei care aţi preluat această soluţie grafică, acest format, aţi schimbat însă total perspectiva – şi a fost la toţi aceeaşi. Dacă Paolo se prezintă prin obiectele cotidiene ale unei zile, temporalitatea fiind aceea a unui prezent continuu, voi v-aţi etalat obiectele istoriei personale, începînd inevitabil cu copilăria. În nici unul din eseurile italiene nu apare (ca atare) copilăria! Complementar, indiferent de format, marea majoritate a «muzeelor» voastre, începînd cu copilăria şi/sau ancorîndu-se în devenirea personală, se plasează în familie, se raportează la ea într-un mod care apare de la sine înţeles (chiar dacă uneori cu mici revolte adolescentine, ironii sau tandre detaşări). În (aproape) nici unul dintre eseurile italiene nu apare familia! În sfîrşit, practic toţi vorbiţi despre propria persoană. Veţi spune că asta era tema şi că eu v-am obligat. Da şi nu... Unii dintre voi au temperat puţin, dar mai ales teoretic, acest ego-centrism cu idei despre construcţia socială a identităţii/sinelui etc. Doar V. a răsturnat explicit perspectiva, vorbind de la început despre muzeul sinelui nostru! Aproape nici unul dintre eseurile italiene nu pune însă în scenă (exclusiv) propria personalitate/individualitate! Eu ca tînără a secolului XXI, eu ca italian tipic, eu ca toscan, eu ca membră a unei comunităţi de viticultori, eu ca muzician etc. – spun ei; nu eu ca eu! Prin ei înşişi, colegii voştri italieni pun în scenă mai degrabă o colectivitate electivă, cu care se identifică însă şi pe care consideră că o exprimă sui generis. Sînt mai degrabă membri decît indivizi – dar sînt membri pentru că au ales acest lucru ca indivizi! Aici e marele secret. Poveştile voastre – care sînt, în mare, poveştile noastre, ale tuturor românilor – orchestrează diferit istoria modernităţii noastre neterminate şi repetitive, care este, esenţial, o istorie a ieşirii noastre niciodată depline din familie şi trecut comunitar/familial, o eternă revoltă ombilicală. Italienii au un cult al mamei, ce-i drept, noi avem însă o cultură a părinţilor, biologici şi/sau spirituali (care include şi repetitivele noastre paricide...) (A se corela toate acestea cu rezultatele tuturor sondajelor, valabile pentru toate vîrstele şi nivelele de educaţie, care arată că familia rămîne neclintită pe primul loc al «lucrurilor importante în viaţă».) Omul se trage din maimuţă, românul se trage din familie – şi nu s-a tras încă de tot! Noi doar ne visăm indivizi, dar rămînem mioritic legaţi de neam: asta e, rudele ţi le dă Dumnezeu!... Şi rămînem astfel ambivalenţi faţă de orice formă de autoritate (generic «parentală»): avem nevoie de ea, dar o negăm permanent în pusee de independenţă, o respingem cu înverşunare, dar, la o adică, ne întoarcem, nostalgici, la căldura ei protectoare. Încă nu ştim prea bine dacă sîntem noi sau eu...“

Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată: Sfîrşitul jocului. România celor 20 de ani, Editura Curtea Veche, 2010.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.