Poetica drobului de sare

Publicat în Dilema Veche nr. 539 din 12-18 iunie 2014
Alte confuzii jpeg

Am trăit zilele trecute o situaţie demnă de cel mai autentic suprarealism. Ea mi s-a părut revelatoare, cu atît mai mult cu cît abia publicasem aici articolul „Scuza formelor fără fond“, unde mă ocupam de anumite ipostaze al prostraţiei româneşti. Iată faptele. Primesc la facultate o donaţie de cărţi (noi) din partea unei importante instituţii străine. Mă grăbesc să retransmit volumele către filiala de specialitate a bibliotecii universitare. Surpriză! „Aveţi inventar pe ele?“ mă întreabă o doamnă funcţionară din circuit. „N-avem! Au fost donate…“ „Vai, faceţi neapărat inventar, pentru că nu sînt ale noastre, sînt ale dumneavoastră. Noi cred că putem să vi le luăm în custodie doar.“ „Bine, şi dacă vi le donez la rîndul meu printr-o nouă scrisoare de cedare (cedez, carevasăzică, cedarea cedantului)?“ „Vai, nu merge, mă tem că trebuie luate în inventar cu valoare de piaţă stabilită, altfel nu au cum să fie înregistrate.“ „Adică“, mă arăt eu tulburat, „nu numai că le inventariem noi în prealabil, ci le stabilim şi preţ de piaţă?“ „Exact!“ „Păi, le-am primit gratis…“ „Nu contează, mi-e frică, domnule profesor, că, în inventar, trebuie musai ca donaţia să aibă o valoare în bani.“ În sfîrşit, unde-i lege, nu-i tocmeală. Chem administratori, gestionari, economişti şi le cer o inventariere rapidă – cu preţ de piaţă inclus – a cărţilor. „Vai, nu se poate“, sînt avertizat din start. „De ce?“ întreb, în prag de colaps nervos. „De înregistrat pe o listă le putem înregistra, însă ne temem că valoarea lor nu poate fi stabilită decît de o comisie de audit. Comisia de audit se solicită printr-un memoriu argumentat către conducerea universităţii. Odată aprobată cererea, în termen de 60 de zile, comisia are obligaţia de a se întruni. Ulterior, probabil tot în 60 de zile, vor transmite rezultatul evaluării. Nu e exclus, vai, ca şi biblioteca să-şi convoace propria comisie de audit, la primirea volumelor. Dacă cele două rezultate financiare nu coincid, se reclamă intervenţia unei a treia comisii, de mediere. Cam în doi-trei ani, toate cărţile vor ajunge şi la raft…“ În transă, îmi scot celularul şi sun o veche prietenă care lucrează la „Împrumut“, la BCU. O întreb dacă nu vrea să-i trimit nişte volume donate, pentru înregistrat. „Cum să nu?“ îmi răspunde. „Le dau cote chiar astăzi, iar mîine vor fi la raft. De poimîine, vor fi vizibile şi pe site. În plus, scriu şi o misivă protocolară, de mulţumire, către donator.“

Am căzut, de atunci, într-un fel de compulsie. Spun tuturor cunoscuţilor că textul cel mai profund, din întreaga cultură română, e snoava „Prostia omenească“, în special în punctul în care creionează mica parabolă a drobului de sare. Imaginarul – nu neg, supradezvoltat, al românilor – a creat, în timp, o istorie virtuală, unde totul, toţi şi toate sînt colorate apocaliptic. Nu lenea, nu indolenţa, nu irepresibilul avînt poetic, nu conservatorismul şi nici vita contemplativa în exces reprezintă adevăraţii duşmani ai progresului autohton, ci fantezia noastră practic nemărginită. Nu reuşim să facem doi paşi înainte, fără să ne imaginăm sute de scenarii catastrofice, mii de consecinţe cataclismice, care pot decurge de aici. Prin urmare, din instinct de conservare, executăm imediat patru paşi înapoi. Ne aflăm într-o perpetuă contemplare încordată şi semiisterică a drobului de sare, situat deasupra capului copilului. La cea mai mică mişcare a cuiva, la cea mai neînsemnată iniţiativă, la cel mai benign gest de acţiune, cerem, disperaţi, starea de împietrire, exsanguinaţi de groaza vreunei minime adieri de vînt, ce ar putea produce dezastrul. În ciuda permanentei senzaţii de agitaţie transmise la suprafaţă, societatea românească, de fapt, constituie, în dimensiunea sa adînc-istorică, un tablou din Pădurea Adormită. Gestica actanţilor pare aici îngheţată chiar în mijlocul derulării faptelor, existenţa are ceva suspendat în nemişcarea ei. Procesele par să se fi oprit, după toate aparenţele, paradoxal, într-o clipă de maxim efort, de opintire convulsivă. Comunitatea a paralizat subit în reprezentarea unui impuls de acţiune absolută. Spaima drobului de sare determină un somn al raţiunii, din care, fără îndoială, nu se pot naşte altceva decît monştri. Monştrii imposibilităţii noastre de asumare (la vreme) a istoriei, monştrii incorigibilului nostru retard civilizator, în sfîrşit, monştrii delăsării mioritice, ai plîngerii metafizice, ai exasperării poetice şi ai revoltei filozofice. Energia românească, deşi intensă şi adesea copleşitoare, se consumă inutil, în proiecţii imaginare (încărcate de orori), statice şi fără miză istorică, pliabile mai curînd pe atemporalitatea doinelor şi a baladelor, decît pe dinamica vieţii.

Privesc, pe birou, oferta unei importante companii de calculatoare americane de a organiza un workshop în facultate, pentru promovarea activităţii sale în România. Scopul: recrutarea unui număr de studenţi foarte buni cunoscători de engleză şi germană, în vederea angajării. Vorbim de joburi remunerate cu două-trei mii de euro pe lună. Mai întîi, mă bucur prosteşte că se mişcă lucrurile spre bine, apoi devin sobru şi intru în panică. Vai, dacă e o capcană pentru videochat-uri, dacă sînt căutaţi mici sclavi pentru prosperitatea postindustrialităţii? Vai, dacă vine un cutremur în timpul workshop-ului sau dacă se prăbuşeşte cursa TAROM Bucureşti – Iaşi fix peste aripa din universitate unde se va desfăşura întîlnirea? Vai, dar dacă Putin declanşează al Treilea Război Mondial? Ori, vai, dacă pînă atunci vine peste noi ciuma bubonică?  

Codrin Liviu Cuţitaru este prof. dr. la Facultatea de Litere a Universităţii din Iaşi (Catedra de Engleză). Cea mai recentă carte publicată: Istoreme, Editura Institutul European, 2009.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Germania a arestat doi cetăţeni ruşi care ar fi conspirat să atace o bază militară americană
Doi cetățeni ruși au fost arestați în sudul Germaniei, fiind suspectați că au plănuit atacuri de sabotaj împotriva unor instalații militare americane, au anunțat joi procurorii germani.
image
O româncă se judecă de zece ani cu Elon Musk. Inițialele numelui său sunt pe acumulatorii mașinilor Tesla Model S
Brașoveanca Cristina Bălan a fost un inginer de mare viitor la Tesla, dar a fost concediată pentru că a atras atenția asupra unor defecte de fabricație. După zece ani încă se judecă cu Elon Musk
image
Cum arată interiorul „celei mai scumpe case” din lume, cu 100 de camere. Pentru ce sumă fabuloasă este scoasă la vânzare VIDEO
Castelul vast Chateau d'Armainvilliers din Seine-et-Marne, Franța, considerat a fi cea mai scumpă casă din lume, este scos la vânzare pentru 363 de milioane de lire sterline, potrivit Express.co.uk.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.