Scame
Dicţionarele noastre generale nu înregistrează numeroasele sensuri metaforice colocvial-argotice ale cuvîntului scamă – actualizate mai ales atunci cînd acesta apare în forma sa de plural, scame. Cele mai multe dintre aceste sensuri sînt însă destul de uşor de înţeles, pornind de la contextele şi scenariile tipice în care este folosit cuvîntul. Prototipic, scama e un lucru mărunt, neînsemnat şi nefolositor, ba chiar trezind senzaţii neplăcute, pentru că e rezultatul destrămării unei ţesături şi al agăţării nedorite de haine sau de alte obiecte. În secolele trecute, scamele aveau şi utilizări benefice – uitate azi, dar ilustrate, de exemplu, de una dintre explicaţiile istorice din DEX: „fire destrămate dintr-o pînză uzată, scămoșate și folosite la pansamente, în loc de vată sau de tifon“.
Metaforic, cuvîntul denumeşte adesea o senzaţie neplăcută, o alterare a văzului, o dificultate la înghiţit etc. Expresia familiar-argotică bine fixată – a avea scame în sînge – desemnează o deteriorare a sănătăţii sau a stării de spirit, manifestată fie într-un mod mai precis şi mai grav (în Dicţionarul de argou al lui G. Volceanov, din 2007 – „a suferi de o boală venerică“), fie într-unul mai vag şi mai puţin serios, echivalent cu starea de agitaţie şi nervozitate, ca în exemplul „Florica nu avea astîmpăr, avea bîzdici şi scame n sînge, se tot foia pe scaun“ (Sorin Preda, Plus-minus o zi, 1988, p. 42). Cît de instabil este sensul expresiei o dovedeşte şi explicaţia din „dicţionarul urban“ (123urban
.ro) – „a avea scame în sînge – a inventa o scuză pentru ceva; a se da rănit, a nu participa, a evita să se implice sau să facă pe placul găştii, grupului din care face parte; a face notă discordantă cu cineva. Exemple: Ce-ai, mă, de ce n-ai venit ieri acolo? Ai avut scame în sînge?; Ce are, mă, ăla, de nu poate să ridice roata aia? Are scame-n sînge?“ Cît se poate de vag este defectul scamelor şi într-un alt exemplu: „Evident, în primul moment orgoliul ne loveşte în plin: «Cum adică? Da’ noi, moldovenii/oltenii ce-avem? Scame-n sînge?»“. Prezenţa mai mult sau mai puțin neplăcută a scamei se poate manifesta şi în alte zone anatomice: a avea o scamă pe creier = „a fi zăpăcit, distrat“ (Mioriţa Baciu, „Metafora argotică“, în Cercetări de lingvistică, nr. 1, 1985). Scama este un lucru extrem de mărunt şi aparent insignifiant, dar în sediul echilibrului psihic chiar şi cea mai mică alterare devine semnificativă… Expresia circulă în prezent şi cu sensul metaforic mai transparent de „idee fixă, obsesie“: „Dar tot i-a rămas o scamă pe creier“ (comentarii, amosnews.ro); „sintagmele «oligarh» şi «oligarhie» ne stau de ceva vreme ca o scamă pe creier“ (europalibera.org); „în zona aceea exista un traseu care îmi stătea ca o scamă pe creier“ (sivique.ro) etc. Varianta expresiei în care substantivul este folosit la plural are un sens depreciativ agravat: „Un popor cu scame pe creier, idiotizat de foame şi promisiuni“ (comentariu, adevarul.ro).
În dicţionarele de argou, scame apare şi cu sensul de „bani“ (Volceanov, 2007), ceea ce nu este tocmai surprinzător: există o întreagă serie argotică în care banii sînt metaforizaţi ironic şi depreciativ, prin elemente lipsite de importanţă şi valoare (de exemplu, prin echivalenţa cu păduchii).
Ca element depreciat, scama poate deveni uşor şi un termen în lunga serie de desemnări peiorative ale femeilor (alături de cîrpă, zdreanţă, boarfă etc.): „Nu zic că nu erau şi la alte licee femei adevărate, dar noi preferam scamele, fiindcă erau mai aşa, pe măsura noastră, nu nişte tocilare cu capul pătrat şi ochelari“ (Dan Lungu, În iad toate becurile sînt arse, 2016).
În afara sensurilor metaforice, scama apare şi ca element emblematic într-un scenariu al servilismului, în care „perietorii de scame“ (tolo.ro) sînt linguşitorii, evocaţi şi de un banc cunoscut, fixat într-o formulă caricaturizantă („Şefu’, era să aveţi o scamă!“, rumaniamilitary.ro).
Mărunta scamă pare să aibă, oricum, destul succes în limbajul colocvial-argotic contemporan.
Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).
