Şi totuşi...se mişcă

Publicat în Dilema Veche nr. 468 din 31 ianuarie - 6 februarie 2013
Şi totuşi   se mişcă jpeg

Bucureşti. Teatrul Odeon. Spectacol pe text de Bertold Brecht – Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită. Formulă spectaculară grea. Foarte grea. Muzică multă, extrem de obositoare pentru unii. Cabaret cu chip expresionist, „teatralizare“ cu miză de sport extrem, estetică deloc simplă. Fără prieteşuguri ieftine cu sala, fără cerşiri de simpatie. Dimpotrivă. La un moment dat, de pe scenă, un fund gol a determinat două doamne din sală să pufnească a deranj. Momente lungi, care pierd ritmul, dar recuperează spectaculos, dacă nu te duci cu cronometrul la tine şi cu aerul că eşti în inspecţie la un spectacol de teatru. Sau poate că, pentru unii, nu recuperează nimic. E absolut normal. Nu mergem în sala de spectacol să vînăm unanimitatea. Mergem acolo din motive foarte diferite. Cu tot zaţul zilei, cu de-ale fiecăruia dintre noi, cu indispoziţii mărturisite sau ascunse, cu energie de suporter, cu antipatii, cu ciufuţenii, cu fiţe, cu idei fixe, cu aparate critice mai prăfuite sau mai contemporane, cu partizanate declarate sau cu mari pretenţii de imparţialitate. Spectacolul de teatru, în general, nu ne prea poate găsi într-o stare ideală – dacă o fi existînd aşa ceva. Dar poate, uneori, să ofere, să genereze ceva ce seamănă cu starea ideală. Sau poate chiar aia o fi. Dar la întîlnirea cu ea – vorba poetului – acum, c-o văd venind… aş voi să mi se pară. Aşa că fiecare dintre noi îşi poate rata spectacolul pe care îl vede, din motive absolut personale, fără nici o legătură cu ceea ce se întîmplă pe scenă.

Există un tip de spectacol plasat, de la bun început, pe cea mai ascuţită muchie de cuţit. Spectacolul care îşi asumă riscuri mari, în deplină cunoştinţă de cauză. Felul de a face teatru privind direct în hău şi dansînd pe marginea prăpastiei fără coarda de siguranţă a ironiei sau a autoironiei; gîndul, tactica şi strategia regizorului şi a trupei de actori care îşi asumă împreună pornirea pe acest drum. E caz rar pe la noi, pe aici. Dar asta nu înseamnă că lipseşte cu desăvîrşire. Iar regizorul Dragoş Galgoţiu şi povestea lungii sale experienţe cu trupa de la Odeon pot fi oricînd motive de a vorbi despre felul acesta de a face teatru. O altfel de estetică, o explorare a mizelor mari, o încăpăţînare şi o formă de consecvenţă care pot garanta orice, mai puţin succesul zgomotos, triumful limpede, cîştigarea unui capital de simpatie. E drept, trebuie recunoscut lucrul ăsta; în timp, se acumulează un soi de harţă rece între consecvenţa estetică şi observatorii fenomenului, care pot avea dreptate, uneori, în oboseala lor de a digera acest fel de încăpăţînare. Iar cînd se lipeşte eticheta, slabe şanse de reparare a situaţiei. E profund nedrept, dar aşa stau lucrurile – la fel de bine cum se poate înghiţi cu entuziasm o prostie făcută de un autor adulat, în aceeaşi măsură se poate pune la colţ o izbîndă a unuia antipatizat. Dar de cînd sînt observatorii fenomenului vreun capăt de lume? După cum, evident, nici rîndurile de faţă nu sînt.

Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită e un spectacol săpat adînc în inima teatrului – cu toate bolile şi virtuţile pe care le implică acest fapt, cu preţul pe care îl plătim toţi în treaba asta, actori, regizori, scenografi, coregrafi, critici, public. Sau, poate, cel mai corect, cu vorba unui regizor care a contribuit enorm la chipul actual al Teatrului Odeon – teatrul ca supremă formă de îndrăcire a umanului. Spectacolul lui Dragoş Galgoţiu e o formulă teatrală care expune enorm şi se expune în aceeaşi măsură, cu orice risc. Nu cred că epicul brechtian şi distanţarea trebuie căutate aici cu lumînarea criticului. Mi se pare ridicol de simplist, de rudimentar. De la bun început, totul pleacă în tuşe groase care ajung la paroxism, pluteşte peste tot o „obscenitate“ venită din dorinţa vizibilului de a fi supervizibil. E un cabaret la frontiera dintre expresionism şi horror, o colecţie fascinantă de citate vizuale, unele foarte subtile, altele cît se poate de accentuate. Într-un mod profund tulburător, spectacolul conţine un ceva foarte sigur, care nu se pierde pe parcursul celor două ore, indiferent de accelerările sau de obosirile ritmului. Iar necesitatea acestui ritm parcă dispare la un moment dat, fiind înlocuită de transformarea comediei negre în gravitate pură, în arătarea sinistrei goliciuni a întîlnirii cu răul şi cu monstruozitatea complicităţii generale la săvîrşirea răului.

Iar trupa de actori de la Odeon are un farmec şi o prezenţă extrem de personale în acest spectacol. Cu toţi anii trecuţi peste unii dintre actori, cu toate acumulările de succese şi de eşecuri, cu toate experienţele mai mult sau mai puţin fericite pe care le-au traversat, actorii şi regizorul acestui spectacol reuşesc ceva foarte greu de spus în cuvinte. Există momente în care tensiunea devine atît de vie, încît ai senzaţia că eşti în cu totul alt timp. Eşti în faţa unei trupe de cabaret pe care se poate vedea umbra precarităţii condiţiei din afara scenei, dar care spune, cu disperare, cele mai crunte adevăruri. Imaginea aceea idealizată, a trupei de actori, cu tristeţea condiţiei şi fericirea meseriei, clişeul de care te loveşti des, dar care, în cazul de faţă, se transformă în ceva incredibil de viu. Locul şi timpul de aici şi de acum se şterg. Sau, dimpotrivă, devin mai prezente ca niciodată. Se întîmplă ceva extrem de rar şi de magic. Iar despre Ionel Mihăilescu, interpretul lui Arturo Ui – din respect pentru excepţionala performanţă pe care o face, din bucuria de a-i contempla sublima efemeritate a reuşitei – nu am să spun nimic. Aşa ceva trebuie văzut. Indiferent de rîndurile de faţă, sau de alte rînduri. Indiferent de opiniile oricăror observatori ai fenomenului. Fie ei mai culţi, fie mai desculţi.

Cătălin Ştefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Un gigant italian deschide o nouă fabrică în România și angajează 800 de oameni
România pare extrem de atractivă pentru investitorii străini dat fiind că în ultima perioadă tot mai multe companii aleg să construiască noi fabrici în țara noastră.
image
Prețul uriaș cerut pentru un apartament din București. „Se vinde și strada? În Berlin e mai ieftin!”
Prețurile proprietăților imobiliare cresc de la o zi la alta în marile orașe, iar Bucureștiul e printre cele mai scumpe. Chiar dacă nu a ajuns încă la nivelul Clujului, Capitala e plină de oferte inaccesibile românilor de rând.
image
Cum să-i facem pe aliații NATO să ne sprijine ca pe baltici și polonezi. Un expert român pune degetul pe rană
NATO și SUA sunt mult mai puțin prezente în partea de sud a flancului estic decât în zona de nord, ceea ce creează un dezechilibru. Chiar dacă, anul trecut, Congresul SUA a votat ca regiunea Mării Negre să devină zonă de interes major pentru americani, lucrurile se mișcă încet.

HIstoria.ro

image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.
image
Măcelul din Lupeni. Cea mai sângeroasă grevă a minerilor din Valea Jiului
Greva minerilor din 1929 a rămas în istoria României ca unul dintre cele mai sângeroase conflicte de muncă din ultimul secol. Peste 20 de oameni au murit răpuşi de gloanţele militarilor chemaţi să îi împrăştie pe protestatari, iar alte peste 150 de persoane au fost rănite în confruntări.
image
Cuceritorii din Normandia
Normandia – locul în care în iunie acum 80 de ani, în așa-numita D-Day, aproximativ 160.000 de Aliați au deschis drumul spre Paris și, implicit, spre distrugerea Germaniei naziste.