Istoria poate zugrăvi unele clădiri în cele mai aprinse culori ale mîndriei naționale, accentuate cu tușe puternice de simbol politic sau cultural.

Accentul a căzut de această dată, săptămîna trecută, pe Panthéon-ul din Paris, unde, în cadrul unei ceremonii solemne, a fost depus corpul doamnei Simone Veil, una dintre cele mai apreciate personalități ale Franței, supraviețuit oare a Holocaustului, politician de succes (printre altele, i se datorează legalizarea avortului din 1974) și o luptătoare consacrată pentru drepturile omului și pentru reconcilierea și construcția europeană. Iar din iulie 2017 și a cincea femeie care se va odihni veșnic în Panthéon.

Clădirea Panthéon-ului din Paris, situată în celebrul Cartier Latin, datează din vremurile lui Ludovic al XV-lea, care în jurul anului 1750 a ordonat construirea unei biserici mărețe în cinstea Sfintei Genoveva (Sainte Geneviève), ocrotitoarea Parisului. Munca arhitectului Jacques-Germain Soufflot, finalizată de studentul său Jean-Baptiste Rondelet, a putut fi admirată începînd cu anul 1789. În scurt timp a izbucnit Revoluția Franceză, iar autoritățile revoluționare au decis ca Biserica „Sfînta Genoveva“ să fie transformată într-un mausoleu în care să fie îmormîntați cei mai iluștri francezi.

Voltaire, Jean-Jacques Rousseau, Émile Zola, Victor Hugo, Alexandre Dumas, Louis Braille, Pierre Curie sînt cîțiva dintre marii oameni ai Franței aflați în Panthéon. Între aceștia, doar patru personalități feminine, printre care și Marie Curie.

Istoria ultimelor zile și decizia președintelui Macron au schimbat evidența numerică, Simone Veil devenind a cincea femeie înmormîntată în Panthéon. Nu doar registrul numeric a fost actualizat, ci și cel simbolico-istoric, care face apel la puterea valorilor europene și ale unității europene, a căror apărătoare convinsă a fost doamna Veil (între 1979-1982 a ocupat și funcția de președinte al Parlamentului European) și pe care președintele Emmanuel Macron le susține puternic.

O scenă mai veche de la Panthéon-ul din Paris își face loc printre simboluri: în ziua inaugurării în funcția de președinte, pe 21 mai 1981, pe la ora 18, după ceremoniile oficiale, François Mitterrand s-a îndreptat spre clădirea mausoleu din Cartierul Latin. A coborît din mașină la capătul străzii și a început să meargă pe jos spre monument, unde a ajuns urmărit de luminile reflectoarelor și acompaniat de aclamațiile mulțimii și de sunetele lui Beethoven din „Oda Bucuriei“, imnul Europei.

Ceva sună cunoscut, nu-i așa?