Demiterea dnei Andreea Moldovan din funcția de secretar de stat la Ministerul Sănătății a dat un nou impuls dezbaterii nesfîrșite referitoare la specialiștii din administrația publică. În ceea ce-l privește pe dl Vlad Voiculescu, chestiunea nu se pune. Rămîne în continuare incertă expertiza fostului ministru; din ce văd eu, se remarcă doar voința dînsului, deopotrivă obstinată și lăudabilă, de a se lupta cu „mafia“, ceea ce mă face să mă întreb de ce nu s-o fi făcut procuror sau polițist, căci lupta cu mafia e mai degrabă în fișa acestor posturi decît în aceea de ministru al Sănătății. Însă, cu dna Moldovan e altceva. Dînsa are un parcurs profesional consistent în epidemiologie. Nu mă îndoiesc nici o clipă că știe cum e cu SARS-CoV-2 mai mult decît tot Guvernul la un loc. Sînt convins că poate asigura cu bune rezultate conducerea medicală a unei secții sau a unui spital sau poate chiar a unei echipe de cercetare în domeniu. De altfel, cei care o apără exact în acești termeni au vorbit despre demiterea dînsei: „Ziceți că vreți specialiști, ați avut unul și pe ăla îl dați afară“.

Evident, avem în această afirmație provocatoare o trișerie retorică des practicată în disputa politică: dna Moldovan nu a fost dată afară din Guvern pentru că este un specialist. Corect este să ne întrebăm de ce faptul că este un specialist nu a putut cauționa, acoperi și, în final, scuza prostia administrativă pe care a comis-o (cea cu Ordinul!). Pentru un observator atent, incompatibilitatea dnei Moldovan cu dl Cîțu se simțea de mult. Pe cînd dna Moldovan era sumbră și prevestea apocaliptica prăbușire a țării sub COVID, dl Cîțu era optimist și încrezător. Dna Moldovan vedea ca unică soluție de supraviețuire un nou lockdown, dl Cîțu punea deja la cale „revenirea la normal“. Dacă ne uităm la realitatea ultimelor zile, se vede clar că previziunile teribile ale dnei Moldovan erau eronate. Nu ar fi fost, deci, o greșeală să mergem toți în lockdown-ul „făcător de minuni“? Ar cam fi fost...

O să-mi spuneți că e mai bine să-ți spună cineva (un specialist) adevărul decît să te ducă de nas un politician avid de cîștig electoral. Trecînd peste faptul că dna Moldovan, chiar dacă specialist, era în Guvern ca om politic, pusă acolo de un partid din care face parte, ar fi ceva de spus cu privire la verdictele specialiștilor, în cazul nostru, ale medicilor.

Permiteți-mi să evoc două experiențe din preajma mea. O fac convins că oricare dintre dumneavoastră poate cita rapid altele similare, de care știe în mod direct. Tatăl meu a făcut un infarct acum vreo 20 de ani. A ajuns la o mare clinică cardiologică a țării. Acolo, a intrat pe mîna unui profesor renumit care, însă, nu avea timp prea mult pentru pacienți. Profesorul vizita, evalua, dădea direcțiile tratamentului și pleca la multele alte treburi pe care le avea. Bolnavul și familia relaționau, însă, permanent cu o doctoriță tînără, capabilă profesional neîndoielnic, parte a echipei profesorului. Precizez că această doctoriță depășise rezidențiatul și avea o anume experiență profesională. După investigațiile de rigoare și evoluția pacientului în primele zile de la internare, mama a întrebat-o ce-i cu tatăl meu. După cîteva fraze descriptive, doctorița i-a spus franc mamei mele: „O să moară curînd“. Prăbușită aproape, mama l-a căutat pe profesor. Omul, ocupat, a putut vorbi cu mama doar după vreo trei zile. Plîngînd, mama i-a spus că doctorița i-a spus că tata moare. Așa e? Profesorul a făcut ochii mari și a înțepenit: „Cum să vă spună, doamnă, așa ceva?“. Și a liniștit-o spunîndu-i că recuperarea după infarct merge bine, că el e încrezător. „Îl reparăm, doamnă, stați liniștită“. Profesorul nu a avut timp să stea cu mama prea mult la taclale, dar verdictul său a fost clar. La fel de clar ca al doctoriței, doar că opus. Au urmat zile, săptămîni în care mama pendula între sentința doctoriței, care-i fusese pe larg explicată, și cea a profesorului, care-i fusese lapidar livrată. Au trecut 20 de ani. Tatăl meu, octogenar acum, e într-o formă fizică pe care eu, cu 30 de ani mai tînăr, nu o am, muncește grădina, conduce automobilul și dă mese prietenilor în curtea casei lui.

A doua întîmplare. Nu demult, un foarte drag prieten trecea prin simptome cumplite, greu de explicat. Nu putea dormi, pulsul urca la cer, febră, neplăceri digestive majore, „îmi arde tot corpul ca și cum sînt prăjit în ulei“. A început ample investigații. Din medic în medic a ajuns la un specialist renumit, care l-a consultat și i-a spus că, aproape sigur, are un anume gen de cancer care-l omoară repede. Prietenul meu, om tînăr, cu o familie splendidă și un copil adorabil, a intrat în panică. Firesc, cînd îți spune doctorul așa ceva. Căutînd soluții, împins de toți cei din jur, a ajuns pe la alți doctori. Pînă la urmă, nici vorbă de cancer – o ciudată carență de vitamine cuplată cu o gastrită.

Înainte de a trece mai departe, sublinez că atît pe tatăl meu, cît și pe prietenul meu i-au făcut bine tot doctorii. Tot specialiștii. Doar că alți specialiști.

Ce vreau să spun: există doctori care sînt atît de panicați și de speriați de ceea ce văd zilnic, încît aruncă imediat diagnostice terminale. Nu înseamnă că sînt nepricepuți. Înseamnă doar că sînt speriați și transmit sperietura lor pacienților. Eu înclin să cred că, paradoxal, asta este o formă bizară de empatie cu pacientul. Doctorul nu e „cobe“, căci în aceste cazuri lucrează alt gen de superstiție: „Dacă zic, nu se-mplinește“. Poate că lucrează și un mecanism psihologic perfect omenesc: dacă se întîmplă ceva rău, să fiu „acoperit“, eu am zis; dacă nu se întîmplă, cu atît mai bine. Nu judec! E omenește să gîndești așa, e omenește să nu-ți stăpînești frica propriei evaluări catastrofale și să o arunci imediat spre ceilalți într-un cunoscut mecanism compensator. Mulți dintre noi facem la fel în felurite împrejurări ale vieții. Medicii sînt, sufletește, mental și psihologic, exact ca noi. În plus, spre deosebire de noi, ei chiar văd zilnic nenorocirile pe care le diagnostichează, uneori incorect.

De cînd cu pandemia de COVID-19, ecranele noastre sînt asaltate de medici care adoră camera TV cel puțin la fel de mult pe cît își adoră meseria. Acești doctori cu os de vedete sînt, în general, de două feluri. Unii prevestesc nenorociri, apocalipse, prăbușiri și, întotdeauna, se tem. În general, ei susțin soluții radicale de genul lockdown-ului imediat, că altfel pierim. Alții, dimpotrivă, zburdă într-un fel de veselie stupefiantă: nu e mare lucru, e o răceală, tratamentul e simplu, vaccinarea în masă e dubioasă, trece cu paracetamol, masca mai rău face etc. Las la o parte ignoranții, căci ei pot spune ce vor după nepriceperea lor. Vorbesc acum doar despre medici. Aceste două poziții care se opun pînă la confruntare sînt exprimate de medici! Cum lupta cu COVID-ul s-a ideologizat, fiecare tabără promovează medicii „ei“. Forțele progresiste tind să promoveze doctorii înnegurați, forțele antiprogresiste răspund cu doctorii veseli.

Nu spun nici o secundă că dna Moldovan nu crede, onest, în ce spune. Ce face domnia-sa ca medic e perfect legitim. Așa cum diagnosticul doctoriței tatălui meu și al doctorului prietenului meu erau, în termenii cunoașterii lor, legitime. Nu asta este de discutat. Asta este doar de observat: se confirmă sau nu. După cum vedem, prognozele dnei Moldovan, cea care vedea lockdown-ul ca soluție potrivită, nu se confirmă. Omul, chiar și specialist, poate greși.

Ce a făcut ca secretar de stat, însă, nu prea mai e legitim. Dna Moldovan a produs un document „tehnic“ de natură să ducă spre o decizie de largă carantinare severă, pentru că dînsa crede în această soluție. Cu alte cuvinte, a decis o anume grilă de interpretare a unor date, altfel obiective (în fine, cît de obiective pot fi statisticile), într-un fel care să ducă, tot „obiectiv“, la soluția în care dînsa crede. Mai precis, a decis prin ucaz un anume – și nu altul! – mod de lectură a unor date, astfel încît soluția lockdown să se impună „de la sine“, cu forța legii. Or, asta nu mai e treabă de medic. E treabă de politician. Și dna Moldovan, ca politician, a greșit. De aceea, nimănui nu-i dă prin cap să o penalizeze profesional. Sancțiunea pe care a primit-o este politică. Ceea ce mie mi se pare absolut în regulă.