Supraviețuitor pe două roți

Publicat în Dilema Veche nr. 391 din 11-17 august 2011
Adevăratul rost al lucrurilor jpeg

În prima porţiune, pe alee, între blocuri, să mă feresc de cîini. E mai ales ăla negru care dă de fiecare dată alarma şi apoi sar toţi. Primele dăţi, mă opream şi le ziceam marş, acum am observat că, dacă trec în viteză, îi iau prin surprindere şi nu se pot ţine după mine. Aleargă cîteva zeci de metri lipăind şi plescăind mîrîit (nu pot să latre cînd aleargă), după care se lasă păgubaşi. E periculos însă dacă ajungi cu viteză în intersecţie, atent la ei, şi apare vreo maşină... 

Stop. Bordură înaltă. Ajung între benzile galbene de pe trotuarul bulevardului. E destul de lat, e mai bine. Atenţie, crengi joase. Din nou, ceva probleme cu niscai femei în vîrstă. Unele se deplasează foarte încet, altele chiar adastă imobile pe banda care ar trebui să fie a mea. Nu aud claxonul şi nici nu prea pare să le intereseze ce e în jurul lor. Altceva e cu femeile mai tinere, ştiu şi asta: fac mişcări bruşte şi imprevizibile. Să le claxonezi? Le sperii şi situaţia se poate agrava. Un taximetrist face manevre şi-mi taie calea chiar pe trotuar. Mă întreb cum m-aş putea răzbuna cu doar cele două roţi ale mele. Ajung la intersecţie. Iar bordura. Vine porţiunea pe carosabil. Din viteazul vînător de pietoance speriate, mă transform într-un biet iepuraş fugărit de maşini. Să-i dau tare că acum s-oprite la stopul dinainte, poate scap de ele pînă la intersecţia următoare. Nu scap, viiine fluxul din spate, vîj, vîj. Mai în dreapta, mai lîngă bordură că nu-i de glumă. Uite duba ce aproape trece. Următorul stop e verde şi trebuie să merg înainte. Atenţie la nebunia cu şoferii care fac dreapta şi nu văd bicicletele. S-o iau pe trecere? Ca să fiu corect ar trebui să mă dau jos de pe bicicletă. Mai bine nu... Iar vine fluxul. Maşină parcată cu colţul scos în stradă. Dilemă: îl ocolesc sau opresc, îl ocolesc sau nu. Ce vine din spate? Stau. Trece tot şirul şi pornesc din nou. Maşini la stop. Încap printre cele două oglinzi? Trec, dar mă dezechilibrez uşor. Intru pe străduţe. E linişte. Pe Caloian Judeţul (ce mai nume!) îi văd iarăşi pe pensionarii care joacă rummy în faţa garajului. Şi-au instalat măsuţa pe trotuar şi-au pus pe ea o pătură portocalie. Exact ca ieri. Cum or juca rummy în doi? 

Cîine sare de sub maşina parcată. Se repede. Schimb şase, schimb şapte, clanc-clanc. Apăs tare şi-i simt răsuflarea în urma pedalei: rauuu, tîl, tîl, mîrrr, hrr, hraaa ta, ta, ta... Nu mă prinde. Intru iar în bulevardul mare. Piaţa Alba Iulia. Pistă. Trec cu bine de stîlpişorul culcat. Iam, iam, miros de şaorma de la Spring Time. Mă intersectez cu alt biciclist. Ne adulmecăm, curioşi, din mers, precum cîinii scoşi la plimbare. Iarăşi trec pe lîngă afişele decolorate cu Salvatore Adamo şi Demis Roussos. Un alt tip cu chelie pedalează în paralel pe carosabil. De ce nu foloseşte banda de pe trotuar? E mai curajos ca mine? E mai deştept? E mai experimentat? Să-l ia naiba. Bandă îngustată. BMW care dă cu spatele din parcare. Aoleu! Pizda mă-tii! 

Ce să mai zici. (Şoferul de BMW – mi-a spus un prieten – e singur pe lume şi cu puţa mică.) Bătrînel cu şoricar în lesă. Ca de fiecare dată: omul pe partea lui de trotuar, căţelul în iarba de pe margine, lesa de-a latul benzii pe care trebuie să trec eu. Acelaşi gînd: dacă mă fac că nu văd lesa şi intru cu viteză în ea, spînzur căţelul? Rămîne doar gînd. Bordură. Intersecţie. Gata cu banda. Marea încercare din centru. Primul la stop. Atenţie la începătorul din stînga. Frînăăă, c-o ia la dreapta şi nu vede. Dă-i, dă-i tare, schimbă a şaptea să prinzi verdele. Stop, Salvarea. Sireeena. Urechile. Prag în asfalt. Sus de pe şa că-ţi rupe fundul. Muc aprins de ţigară zboară prin faţă, de la pasagerul din Logan. Iar trotuar cu bandă. Atenţie la mama cu gemeni! Muncitori în salopete stropite. Unul gras mănîncă o chiflă. Foarte periculoşi. Ca pe tarlaua lor, numai ei între ei, nu le pasă de nimic, nu se tem de nimic, nu ştiu la ce folosesc dungile galbene. E plin Bucureştiul de ăştia. Hai c-am ajuns. Intru pe trotuar fără bandă. Priviri admirativ compătimitoare de corporatişti ieşiţi la fumat. O strîng ca s-o bag în lift. Na, c-am scăpat şi de data asta. Nu recomand nimănui aşa o tîmpenie.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.
image
Căderea lui Cuza și „monstruoasa coaliţie”
„Monstruoasa coaliţie“, așa cum a rămas în istorie, l-a detronat pe Alexandru Ioan Cuza prin lovitura de palat din 11 februarie.