Conștiința umană are propria barieră imunitară. Celulele ei albe, „soldații de pază”, sînt gînduri organizate în moduri și tipare de a gîndi. Toate sînt aranjate, aliniate după „instrucția” pe care ființa umană o primește în familie, în societate, în cultura în care se naște. Unii spun chiar că anumite secțiuni din această barieră imunitară a minții vin și la pachet cu ființa însăși, evoluînd și făcînd parte din natura ei umană. Ca anticorpii din organism. Dar exact așa cum se întîmplă cu cea biologică, uneori și imunitatea conștiinței scade sau se prăbușește. Pînă la momentul la care poate fi înfrîntă, așa cum face și organismul, conștiința se luptă. Trimite la război, la confruntare directă cu „gîndurile microbiene”, toate resursele de apărare de care dispune. Și tot aidoma organismului, mintea umană „se încinge”, își ridică „temperatura” atunci cînd lupta cu gîndurile nedorite e în toi. Iar despre marile armonii sau, dimpotrivă, despre marile gîlcevi pe care mintea le poate purta cu trupul, noi, oamenii, discutăm aproape de cînd ne știm pe lume. E drept, încă n-am aflat – acceptabil științific pentru toată lumea – ce-i cu sufletul și cu mintea, cît de separat sau împreună viețuiesc, dar asta e cu totul altă poveste.

Virusul care bîntuie la ora asta e unul mai complicat decît cele care ne-au dat de furcă pînă acum. Pentru că, uneori, doboară ambele bariere imunitare. Și pe cea a organismului, și pe cea a minții. Iar driblingurile și mutațiile cu care ne-a surprins îl arată mult mai agresiv și pus pe rele decît înaintașii lui recenți. Și adevărul e că ne-a cam prins cu ambele imunități destul de scăzute. Cea a organismului e zgîlțîită de poluare, de drogurile contemporane (mai ușoare sau mai grele), de alimentele pe care le băgăm în noi, care mai de care mai modificate genetic și construite din chimicale, de industria colosală a „experților” în nutriționism (școliți mai mult pe la cursuri de „iluminare spirituală” decît pe la facultăți de medicină), de sedentarism și de milioanele de suplimente alimentare de toate felurile pe care le înghițim zilnic. Iar imunitatea minții e făcută franjuri de poluarea colosală pe care o produce dezinformarea, de succesul nebun al teoriilor conspirației, de lipsa de educație, de lăcomia consumerismului patologic, de frustrările crunte, produse de sărăcie și de inegalitățile strigătoare la cer, de cruzimea care-și ascute ghearele la umbra munților de resentimente, de industria „de distracție”, al cărei spectacol a depășit de multă vreme dimensiunile grotescului, și de universul terminalelor inteligente care preiau toate „poverile” pe care ar trebui să le ducem noi.

Noul virus vine și ne face praf din toate direcțiile. Iar imunitatea minții se dovedește mult mai afectată și mai zdrențuită decît cea a corpului. A apărut (sau a ieșit din nou la suprafață) un resentiment mai vechi. O „nouă” categorie umană pe care să ne descărcăm ura. Bătrînii. „Tu nu vezi ce tîmpenii spun ăștia peste tot? Că cică virusu’ lu’ pește... Aiurea! E o gripă banală. Îi chilărește pe bătrîni. Și pe cîțiva fraieri slabi. Lasă, frate! Să mai facă curat. Să mai moară din ăștia. N-o să-i ținem în spate o veșnicie. N-o să-i ducem în cîrcă pînă crăpăm noi. Plus că au adunat la ciorap. Ce să mai facă cu tot bănetu’ ăla? Nu-i vezi?! Toți boșorogii, toți terminații umplu vapoarele alea de croazieră. Și unii tineri n-au ieșit din cartieru’ sau din satu’ lor pîn-acu’. Lasă, să mai vină și vremea altora. Tu n-ai job, că trebuie să plătească ăștia miliarde de pensii. Îți dai seama cîți bani cheltuiesc bătrînii? Azilurile alea super, de zici că s-au mutat în Rai încă din timpu’ vieții. Cele mai mișto case de prin orașe, mașini, pămînturi, case de vacanță, conturi în bănci. Gata, nene! Ai un... peste 65?! La revedere! Eutanasie! Sau rezervații, ceva. Să mai trăiască și alții. Că nu mai e loc. Ce să-ți mai tîrîi toate alea după tine? Gata! Ți-ai trăit traiu’, ți-ai mîncat mălaiu’! Lasă loc și pentru alții…”

Sigur că nu toată lumea gîndește așa. Prezența noului coronavirus în lume n-a produs mutații de felul ăsta în mințile tuturor. Dar s-a lipit de niște receptori foarte sensibili pe care îi conțin mulți dintre noi. Deseori nu lăsăm la vedere, dar spunem o replică standard despre cîte unul care vorbește în gura mare așa: „Ce bine e că virusu’ mai rărește din indivizii de pe planeta asta! La chinezi, la indieni și la africani, nici nu se observă dacă mor cîteva milioane. Ce milioane?! Aia e nimic. Zeci de milioane! Că și-așa sînt o grămadă. Și cu bătrînii la fel. Că nu mai e loc. Și sistemu’ de pensii n-are cum să țină la nesfîrșit…”. Replica standard despre oameni care vorbesc așa, rostită chiar cu o doză de admirație, e că „Zic pe gură ceea ce alții doar gîndesc”. E momentul în care virusul mental a trecut deja bariera imunității. A pătruns. Sau, ca virusul herpetic, e mereu acolo, în adînc, și se activează doar atunci cînd găsește condiții prielnice. Ura față de semeni e ceva ce poate lua chipuri sinistre. Ființa umană, absolut „normală” pînă ieri, se poate schimonosi brusc și  poate deveni un monstru de nerecunoscut. Am avut ocazia să vedem așa ceva în istorie de nenumărate ori.

Cine a îngrijit un vîrstnic în mod direct, în toate dimensiunile acestui fapt de o concretețe atît de aspră, știe ce gînduri contradictorii îți trec prin cap în asemenea situații. Ce luptă poartă umanitatea din tine cu toate chipurile de semn opus ale ei înseși. E o adevărată probă a ființei, un examen al sinelui, un alt spațiu vast din peștera întîlnirii fiecăruia cu el însuși. Iar aici nu-i loc de vreo grabă în a da cu pietre, a găsi vreo vină sau a formula acuzații. Ar fi doar alți pași spre schimonosire. Lucrurile nu stau la fel pentru fiecare dintre noi. Dar e important să nu uităm – și nu doar cîtă vreme ține izolarea – că te poți apăra destul de ușor în fața virusului cu transmitere pe cale respiratorie, luînd măsuri de protecție foarte concrete. E mult mai greu în fața virusurilor cu transmitere pe cale mentală. Ființa contaminată poate face lucruri îngrozitoare.        

Cătălin Ștefănescu este realizatorul emisiunii Garantat 100% la TVR 1.