Unu, doi, trei, patru… Calc drept în mijlocul dalelor pătrățoase lipite precar pe trotuar, nici nu le‑au pus bine, că au și început să se clatine, dar nu asta e important acum; dacă pînă la intrarea din metrou ajung cu număratul la un număr par – neapărat par –, atunci totul va fi bine. Cinci, șase, șapte… număr cu atenție, calc la fel de atent drept în mijloc, tălpile bocancilor nu trebuie să depășească marginile, altfel… Altfel ce?

Altfel nu iese jocul și nici treaba importantă pe care trebuie s-o rezolvi azi. Ești o persoană rațională, crezi în cauze și efecte, poveștile din cărțile marilor religii sînt ca toate poveștile reușite – uneori înspăimîntător de frumoase, deseori irațional de crude, cu atîta poezie criptică pe alocuri, dar povești. Cu toate astea, în fața unor probleme care ți se par pe moment de nerezolvat, prea grele sau prea triste, te întorci spre cineva de sus (o abstracțiune comodă), spre maică-ta (o invoci de parcă ai 5 ani) și spre mica magie cotidiană. Asta și-o croiește fiecare, după nevoi.

Dacă vrabia aia de pe cracă nu zboară pînă cînd număr pînă la 7, totul va fi bine. Ai prin portofel un bănuț norocos, o fotografie mică și jerpelită a cuiva, o iconiță de hîrtie, o cruciuliță adusă cu tonele de la Athos, o semilună, steaua lui David mică și colțuroasă, un petic de material dintr-o rochie cu sens, un nasture, o broșă ieftină cu pietricica din mijloc căzută – toate proptelele, cîrjele, micul zid de apărare personal după care te poți adăposti cînd lucrurile încep să meargă prost. Ele oricum vor sta acolo și în zile bune, și în zile proaste, își vor aștepta momentul potrivit ca să intervină cu puțină magie atunci cînd lucrurile în viața ta încep s-o ia la vale, sau în momente anume cînd o să ai nevoie de un brînci ajutător de la spate ca să poți trece un oarecare prag. Fiecare are la îndemînă un asemenea kit de vrăjitoare. Nu se poate altfel. Pesemne că celebrul nostru subconștient colectiv n-a trecut de și nu și-a uitat niciodată faza șamanică în care ne vedeam viitorul și ne rezolvam angoasele citind în oase, rămurele, în sînge de animal și în fierturi halucinante.

În copilărie, superstițiile comune și micile ritualuri de apărare erau îndeplinite cu rigoare și fără mari întrebări. Există cineva care să nu știe că, atunci cînd o pisică neagră îți taie calea, trebuie neapărat, dar neapărat, să te dai trei pași înapoi și să scuipi în sîn? Există cineva care să nu știe că dacă vei călca pe o gură de canal cu șase găuri o să ai ghinion, iar dacă pui piciorul pe una cu patru, atunci o să ai noroc? Dar cît de important e să prinzi puful de păpădie din aer, să-l bagi apoi în tricou și să-ți pui o dorință? Dorința se va pune în mare secret, în gînd, altfel nu se împlinește. Recunosc că eu fac treaba asta și acum, ditamai omul. Vînez puful ăla de păpădie în aer, dau din mîini ca o apucată, ah, l‑am prins, structura lui delicată, ca aburul, e strivită urît în palma mea, puful ajunge jos, pe gîtul tricoului, e presat de stern, dorința e pusă. Urmarea nici nu mai contează, important e că ritualul a fost îndeplinit. Nu poți lăsa să scape asemenea momente în care ești invitat să-ți influențezi soarta, nu se face, în fața unor asemenea oportunități nu se închid ochii, altfel nu te vede norocul.

Am văzut sportivi cu ritualurile lor magice, artiști care calcă doar cu dreptul în scenă, am văzut iconițe mici prinse în stativele de perfuzii prin spitale (dă, Doamne, să reușească operația, să prindă anestezia, să fie doctorul bun), am văzut talismane norocoase îndesate în buzunarele blugilor, am văzut pietricele culese la mare puse în buzunarul pentru mărunțiș din portofele, un cristal norocos cu care îți atingi fruntea cînd ieși din casă, cruci făcute cu limba în cerul gurii, pumni strînși, degete încrucișate, apă aruncată în spatele călătorului, ca să-i fie drumul lin, și am auzit sure scurte din Coran recitate la decolarea avionului. De ce să nu te protejezi atunci cînd poți? Totul, absolut totul are un sens, răul trebuie ținut departe, Doamne ferește, bat în lemn. Viața, pînă la moarte, se sprijină pe miracole din astea mici și pe gesturi necesare.

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.