Tur de orizont muzical

Publicat în Dilema Veche nr. 83 din 18 Aug 2005
Dilema veche la Timpul prezent   Ce vrei să te faci cînd vei fi mare? png

discuţie cu Dan DEDIU, Valentina SANDU-DEDIU şi Ion Bogdan ŞTEFĂNESCU Radiodifuziunea bavareză i-a dedicat una din ediţiile emisiunii Contrapunkt României (există doar două ediţii pe an). Emisiunea a fost transmisă în direct din Salzburg, iar la dezbatere au fost invitaţi Dan Dediu, Caius Dobrescu, poetul Richard Wagner şi Ina Tartler (secretar literar al Teatrului din Salzburg, originară din România). Emisiunea a fost ilustrată cu muzica lui Dan Dediu, cîntată în direct de la Teatrul din Salzburg de autor, împreună cu Valentina Sandu-Dediu (pian) şi Ion Bogdan Ştefănescu (flaut). Am profitat de prezenţa celor trei muzicieni şi de faptul că fiecare vine dintr-o zonă diferită - Dan Dediu este compozitor, Valentina Sandu-Dediu e muzicolog, iar Ion Bogdan Ştefănescu e instrumentist - să aruncăm împreună o privire asupra stării muzicii româneşti. Cum se vede lumea muzicală românească din interior? Dan Dediu: Foarte pestriţă. Există multe grupuscule, care au luat amploare mai ales din anii 2000 şi care-şi creează cadre în care să acţioneze (formaţii, festivaluri etc.), urmărind estetici diferite. Ceea ce eu zic că e foarte bine. Dar cum sînt grupurile acestea? Sînt găşti, bisericuţe, există rivalităţi între ele? Dan Dediu: Sînt şi complementare, există şi rivalităţi. Rivalităţile sînt, desigur, la nivel estetic. Să dau un exemplu: am avut anul trecut, în octombrie, patru festivaluri de muzică contemporană care s-au derulat pe parcursul a două săptămîni, fără să ţină seama unul de altul. Ne-am suprapus şi în felul acesta ne-am cam luat publicul unii altora. Fiecare festival a avut orientări estetice diferite, dar ar fi fost bine să ştim unii de alţii... Ideal ar fi pe viitor să creăm un mega-festival compus din toate aceste micro-festivaluri. Deocamdată a fost cum a fost - şi asta din cauza lipsei de comunicare dintre noi. Valentina Sandu-Dediu: Şi se mai datorează unui lucru: faptul că la noi totul se organizează de azi pe două săptămîni. Nu ca în lumea muzicală europeană (ca să nu mai vorbim de cea americană) unde se ştie programul unui festival cu doi-trei ani înainte. Dar acest lucru este general la noi, căci nu numai aceste grupuleţe organizatoare de festivaluri procedează aşa, ci şi marile instituţii ale ţării. Dar există deja un festival mare de muzică contemporană, de ce mai trebuie creat unul nou, care să le reunească pe toate cele mici? Dan Dediu: Festivalul de muzică contemporană care există trebuie reformatat. Suferă la capitolul repertoriu, apoi lipsa banilor se face simţită şi aici. Pe de altă parte, există destui compozitori sau interpreţi frustraţi că nu au fost programaţi (nici nu au cum să fie programaţi toţi într-o singură ediţie) şi astfel îşi fac propriile lor festivaluri. Ion Bogdan Ştefănescu: Cred că cel care organizează festivalul de muzică contemporană ar trebui să convingă Guvernul că este vorba de un festival de interes naţional. Acest festival este chiar mai important decît Festivalul "Enescu", pentru că în el sînt prezenţi creatorii şi interpreţii momentului; dă seama despre cultura vie de acum şi cu ea trebuie să defilăm în primul rînd. Dacă s-ar da acestui festival un sfert din banii alocaţi pentru Festivalul "Enescu", el ar căpăta o amploare fantastică. Şi e nevoie de cineva care să managerieze cu adevărat un astfel de eveniment, să se ocupe numai de asta, să strîngă toate aceste divergenţe estetice (care sînt esenţiale într-o viaţă muzicală efervescentă) în ceva unitar. Dan Dediu: Nu e necesar să fie un singur om, poate să fie o instituţie. Ion Bogdan Ştefănescu: La o instituţie mă refeream. Căci Uniunea Compozitorilor, care organizează festivalul, este de fapt un teren unde se plătesc poliţe, unde ajungi să-i dai la gioale celuilalt pentru că nu e de părere cu tine. Şi e păcat că se întîmplă aşa. Pentru străini, nu prea existăm Bun, din interior lumea muzicală românească se vede - cum zice Dan Dediu - pestriţă şi, din cîte înţeleg, destul de agitată. Cum se vede din afară? Căci voi aţi umblat destul de mult prin străinătate şi aveţi şi perspectiva de acolo. Dan Dediu: Din păcate, nu prea se vede - ca de altfel şi lumea culturală românească în general. Problematica muzicii contemporane româneşti nu interesează în afară. Acum, e adevărat că nici noi nu am făcut mare lucru să fim cunoscuţi. Ce ar trebui făcut? Dan Dediu: Ar trebui, în primul rînd, tipărite nişte cărţi în limbi de circulaţie mondială. În engleză nu există nici o lucrare despre muzica românească - în afară de o carte a lui Noel Malcolm despre Enescu. În Germania, este o lucrare despre muzica românească tipărită la o editură mică, universitară, şi care oricum se opreşte la generaţia anilor '60. În limba franceză nu avem chiar nimic. Acum să sperăm că lucrurile se vor mai mişca, pentru că este în curs de apariţie în Germania cartea Valentinei despre muzica românească dintre 1944 şi 2000. Ea s-ar putea să aibă un impact, avînd în vedere că editura la care va apărea este una importantă şi cartea va circula. Cum a ajuns să fie tradusă această lucrare? S-a implicat cumva vreo autoritate, avînd în vedere că este vorba despre ceva care promovează cultura română? Valentina Sandu-Dediu: Nu, nici o instituţie românească, în afara Colegiului Noua Europă, nu s-a implicat în acest proiect. Proiectul a pornit din Germania. Cînd am fost la Berlin în 1997, m-am plîns că nu se ştie nimic despre muzica românească. Atunci mi s-a spus într-un stil german destul de caracteristic: "fă tu ceva, că noi te susţinem". Am făcut un proiect, care a fost dus la cea mai importantă fundaţie pe muzică contemporană din Germania - Fundaţia Siemens. Proiectul a fost aprobat şi apoi finanţat de ei, iar Colegiul Noua Europă a fost ordonator de buget. Pe baza acestor bani, am putut să scriu cartea şi să o tipăresc în România. Într-un fel e mai bine că Uniunea Compozitorilor nu s-a implicat, pentru că aşa am putut să-mi păstrez o anumită detaşare şi obiectivitate. În momentul în care ar fi intervenit financiar, aş fi avut unele obligaţii... Aşa nu le-am avut şi a fost mult mai bine. Dar, revenind la întrebarea ta, nu numai de cărţi despre muzica românească e nevoie, ci şi de o editură puternică - una care să tipărească partituri şi să le promoveze. Nici pentru noi înşine nu prea existăm Dan Dediu: În România e o acută lipsă de carte şi partitură muzicală. Trebuie o editură sau mai multe care să acopere acest gol - singură, Editura Muzicală se pare că nu este în stare. Nu avem cărţi de popularizare, nu avem cărţi de referinţă. Ar trebui traduse cele care există în Occident. Şi ce să vorbesc despre cartea pentru publicul larg, cînd nici studenţii noştri de la Conservator nu au după ce studia. Singurele cărţi de cultură generală muzicală, pe care le găsesc la bibliotecă, sînt cele tipărite pînă în '89, majoritatea în anii '50, toate puternic ideologizate. În timp ce celelalte edituri care publică literatură, sociologie, ştiinţe politice sau filozofie sînt practic sincronizate cu ceea ce se întîmplă în Vest, în muzică sîntem decalaţi cu cel puţin 50 de ani. Valentina Sandu-Dediu: În plus, nu există partituri. Dan Dediu: Acum, Ministerul Culturii încearcă să editeze toată opera lui Enescu. Dar, pe lîngă Enescu, mai sînt destui compozitori români care au lucrări nepublicate, necunoscute şi necîntate. La British Information Center, toate lucrările scrise de compozitorii englezi sînt pe Internet şi poţi să le accesezi din orice colţ al lumii. Acesta este un minim respect pentru cultura proprie. Noi avem lucrări de Jora, Silvestri sau Paul Constantinescu care nu sînt publicate, iar cea mai bună lucrare a lui Dan Constantinescu nu a fost cîntată pînă la ora actuală, deşi a fost scrisă de 20 de ani... Ion Bogdan Ştefănescu: Eu, în '94, cînd am fost în SUA, a trebuit să fac o lucrare despre Enescu. L-am căutat pe Internet şi nu-l găseam, că eu îl căutam la români. Şi, pînă la urmă, noroc tot cu Internetul că l-am găsit - dar la francezi. Toată lumea ştie că e francez. Ce am făcut noi din '90 pînă acum? Acum spune Dan că se încearcă să se tipărească opera lui Enescu şi să afle lumea că el nu e francez, ci român. După 15 ani discutăm lucrul acesta? Păi, ne merităm soarta! De ce nu e cîntat Enescu? Păi, cum să fie cîntat, dacă nu sînt partituri? Nu sînt partituri la Editura Muzicală? Dan Dediu: Practic, nu sînt nicăieri. Enescu a fost tipărit în Franţa acum mult timp (o editură franceză deţine drepturile). A fost retipărit în România în anii '50, dar de atunci nu s-a mai făcut nimic. Mai există partituri apărute prin cîteva biblioteci. Ar trebui cumpărate drepturile, dar costă destul de mult... Valentina Sandu-Dediu: Iar editura franceză nu a făcut nici ea mare lucru pentru promovarea muzicii lui Enescu. Ion Bogdan Ştefănescu: Pe ei nu i-a interesat, iar Enescu e acolo şi nu-l cîntă nimeni. Dan Dediu: De altfel, am impresia că editura respectivă a şi dat faliment între timp şi a fost cumpărată de o altă editură. Ion Bogdan Ştefănescu: Dar dacă tu, Guvernul României, ţii la valoarea ta, muţi munţii din loc. E vorba de o valoare naţională. Aşa, dacă nu îl mai publică francezii, tu îl laşi acolo, că stă bine... Eu asta reproşez instituţiilor din România: lentoarea cu care se decid să facă ceva. Dar nu există un departament în Ministerul Culturii care să se ocupe de muzică? Ion Bogdan Ştefănescu: Există consilieri. Dar consilieri care, în clipa în care ajung acolo, se ocupă de ei înşişi. Valentina Sandu-Dediu: Asta e problema! Numai de ei! Ion Bogdan Ştefănescu: Da, îşi rezolvă numai micile lor probleme, din ograda proprie. Ca în politică, ca peste tot. Primarul ajunge primar şi îşi face casă mai întîi!... S-a rezolvat: nu se mai face Valentina Sandu-Dediu: Ca să nu mai vorbim de televiziune. Televiziunea de stat prelua, altădată, concertele simfonice de la Sala Radio şi de la Ateneu (le dădea pe TVR 2) şi nu mai face asta de ani buni. Cu un minim efort, s-ar putea face o minimă educaţie muzicală. Ion Bogdan Ştefănescu: Aici e o problemă financiară. Orchestrele cer bani pentru a fi difuzate. Valentina Sandu-Dediu: Şi nu e normal? Ion Bogdan Ştefănescu: Ba da, e absolut normal. Ei bine, televiziunea pretinde ca totul să se imprime pe gratis. Tu, ca interpret, eşti pus să semnezi un contract prin care cedezi drepturile gratuit pe nu ştiu cîţi ani şi ei pot să facă orice cu imprimarea respectivă. Şi lucrul acesta nu se poate remedia? În străinătate orice se dă pe post se plăteşte. Valentina Sandu-Dediu: S-a remediat: nu se mai filmează. Dar, în fine, televiziunea transmite de la Festivalul "Enescu". Ion Bogdan Ştefănescu: Dar şi aici e o problemă. În acest festival se bagă milioane de dolari şi nu se face nimic pentru publicitatea lui în afară. De exemplu, pe Mezzo, care e postul numărul 1 de muzică cultă din lume, nu se spune niciodată despre Festivalul "Enescu" nimic, nici măcar că există. Deşi, timp de două săptămîni, se strîng aici cei mai valoroşi artişti ai momentului - pentru că, fiind bani mulţi, pot fi aduşi cei mai importanţi artişti. Şi nu se scrie nicăieri despre Festivalul "Enescu". Dan Dediu: Da, s-ar putea cumpăra o pagină de publicitate în Herald Tribune, de exemplu (cum am văzut că se procedează în cazul altor festivaluri), şi astfel se face publicitate şi Festivalului "Enescu", dar şi României. Cît ar putea costa o pagină de publicitate, la cîţi bani se investesc în festival? Ion, tu cum eşti plătit cînd cînţi la Festivalul "Enescu"? Pentru că zici că invitaţii din străinătate primesc onorarii substanţiale - de-aia şi vin. Ion Bogdan Ştefănescu: Interpreţii români sînt plătiţi mizerabil. Ei consideră că dacă eşti plătit cu o sumă derizorie, suma aia oricum reprezintă jumătate din salariul tău de la Filarmonică. În schimb, orice străin invitat are într-adevăr onorarii fabuloase... Românii să zică mersi că sînt invitaţi să cînte într-un asemenea festival! Asta în cazul Festivalului "Enescu". Dar dacă, de exemplu, ai un recital la Ateneu în care faci sala plină?... Ion Bogdan Ştefănescu: Dacă am un recital la Ateneu, se consideră că sînt plătit pentru asta, ca angajat al Filarmonicii, şi nu mai primesc nimic. Anul acesta am avut şase recitaluri, deşi nu e obligaţia noastră de serviciu să susţinem recitaluri. Ei consideră că îmi acordă un privilegiu dîndu-mi sala. Sigur, eu acest privilegiu mi l-am cîştigat din greu. Şi, dacă nu vreau să cad într-o letargie adîncă, singur îmi ofer plăceri. Şcoală de intepretare fără interpreţi Lumea spune că eşti cel mai bun flautist pe care-l avem... Ion Bogdan Ştefănescu: Să zicem... Dar aici e iarăşi un lucru trist. Ar fi culmea să alerg de unul singur şi să ies pe locul doi! Problema e că şcoala românească de interpretare se află de multă vreme pe nisipuri mişcătoare şi se afundă din ce în ce mai mult. Dan Dediu: Noi tot timpul vorbim la modul general şi spunem că avem atîţia şi atîţia interpreţi. Şi, dacă întrebi "care?", se lasă tăcerea. Ion Bogdan Ştefănescu: Se spune că avem şcoli de interpretare - Şcoala de la Cluj şi cea de la Bucureşti. Care şcoală? Dă-mi nume de oameni! Vorbeşti de un pianist, de Daniel Goiţi, şi atît? Valentina Sandu-Dediu: Dacă tot a venit vorba de Daniel Goiţi, aici e o altă problemă. El e unul dintre primii pianişti ai României, dar cine-l cunoaşte pe Daniel Goiţi? Vine de vreo două ori pe an la Sala Radio şi cîntă un concert şi-un recital. La Ateneu însă nu cîntă. Daniel Goiţi este un om care a luat totuşi premiul întîi la Concursul Internaţional "Enescu" acum zece ani - deci există şi o confirmare exterioară. Vreau să spun că nu sînt promovate exact vîrfurile, acelea pe care le avem. Acum ar fi trebuit să fie lansat de mult, să aibă deja o carieră. Nu e deloc aşa. Dan Dediu: Avem cîţiva pianişti extraordinari, care nu mai sînt deja tineri, ca de exemplu Daniel Goiţi sau Viniciu Moroianu (amîndoi au în jur de 40 de ani), care ar fi trebuit prinşi în forma lor de vîrf şi scoase discuri cu ei. La Radiodifuziunea bavareză au o emisiune în care, în fiecare zi, prezintă cîte un disc al unui pianist. Am ascultat acolo pianişti macedoneni, pianişti greci, pianişti bulgari - ca să dau numai exemple din zona noastră. Eu n-am auzit niciodată vreun român, în afară de Dinu Lipatti sau Radu Lupu, care să fie dat împreună cu ceilalţi pianişti ai momentului. Cu pianiştii din România nu există înregistrări. Interesul nostru e să-i prindem pe oamenii aceştia acum, cît sînt în formă bună şi să-i înregistrăm cît sînt activi. Ion Bogdan Ştefănescu: La interpreţi e ca la sportivi. Trebuie să-i prinzi în maximă formă. Dan Dediu: Da, dacă-i ţii zece ani pe tuşă să-şi aştepte rîndul, i-ai pierdut. Nici Daniel Goiţi, nici Viniciu Moroianu nu au nici un CD. Nici Ion Bogdan Ştefănescu. Şi la ei, la interpreţi, nu e vorba că ar face muzică mai puţin accesibilă, contemporană. Ion are nişte înregistrări cu "şlagăre" - Vivaldi, Piazzola etc. Iar Daniel Goiţi cîntă orice din repertoriul romantic sau clasic. Înainte era Electrecordul care scotea discuri cu muzică cultă. Acum nu mai există? Ion Bogdan Ştefănescu: Există şi acum, dar scoate populare. Dan Dediu: Aceasta ar trebui să fie o politică de stat, pentru că aşa pierdem nişte valori. Interpretările lor ar trebui să rămînă în timp, să se raporteze la ele cei care vin după noi. Valentina Sandu-Dediu: Te uiţi la Mezzo şi vezi uneori pianişti foarte interesanţi, dar majoritatea sînt mediocri. Dacă am ieşi pe piaţa europeană cu aceşti doi pianişti - Daniel Goiţi şi Viniciu Moroianu - sigur am avea de cîştigat. "Tradiţiile milenare" Ion Bogdan Ştefănescu: Revenind la şcoala românească de interpretare, putem spune că e pierdută în spaţiu. Trăieşte într-o bulă de autosuficienţă care nu mai e susţinută de nimic. Noi am pierdut trenul din punctul de vedere al şcolii interpretative. O şcoală ar trebui să scoată măcar cîţiva interpreţi buni pe an. Noi vorbim în clipa aceasta de cîţiva, să-i numeri pe degete. Iată cum au făcut bulgarii - şi acum au ajuns să fie cunoscuţi şi prezenţi pe toate marile scene ale lumii. Ce au făcut: din '90, printr-un program guvernamental, au trimis tineri să studieze în străinătate pe banii statului bulgar, în cele mai importante centre muzicale din lume, cu cei mai importanţi profesori ai momentului. Pentru că au fost plătiţi cu bani guvernamentali, au avut obligaţia să se întoarcă. Şi aşa au bulgarii o şcoală de interpretare extrem de importantă în clipa aceasta. La noi, de exemplu, şcoala de suflători este făcută, acum zeci de ani, cu oameni care cîntau în fanfare şi în orchestrele de circ şi care au fost făcuţi profesori în Conservator prin anii '50. Aceasta e tradiţia noastră de instrumente de suflat! Şi mie-mi spune un profesor de la Conservator: "Noi trebuie să ne păstrăm tradiţia, ce veniţi voi cu tot felul de idei din America?". Zic: "Care tradiţie, domnule? Ce tradiţie avem, de exemplu, la clarinet? Că există Aurelian Octav Popa? E singurul! Nu putem vorbi de o şcoală, nu putem vorbi de o tradiţie". Asta este problema noastră gravă: noi ne ridicăm la rang de tradiţie nişte lucruri mediocre. Şi nu am făcut nimic, în cei 15 ani care au trecut de la Revoluţie, să remediem situaţia. Unii au plecat în străinătate pe banii lor şi nu s-au mai întors, iar alţii, care au plecat pe banii lor şi s-au întors (ca mine), au fost consideraţi proşti. Despre mine, unii au zis ori că am fost fraier, ori că dacă m-am întors înseamnă că nu sînt aşa de bun, cum se spune, că nu mi-a mers bine acolo... Dar tu ce ai făcut în străinătate? Ion Bogdan Ştefănescu: Eu am fost la un master în SUA, unde am făcut doi ani într-un an - aşa am cerut - lucru imposibil practic, dar eu am dovedit că e posibil. După ce am terminat masterul, cu experienţa pe care am căpătat-o acolo şi cu avîntul pe care-l aveam, că aş fi mutat munţii din loc, am zis: "Mă întorc în România şi să vezi ce lucruri extraordinare o să fac!". Am şi venit cu Ian Hobson, cu care cîntasem (un pianist mare!), dar aici nu l-a băgat nimeni în seamă. Adică am luat pumni în gură de cum m-am dat jos din avion. Pînă cînd ajungi să pui garda şi să te obişnuieşti să primeşti. Asta înveţi foarte rapid în România! În America, de exemplu, dacă un profesor era trimis în Bangladesh, a doua zi după ce se întorcea trebuia să ţină o disertaţie despre ceea ce a văzut unde a fost. Şi sala ar fi fost plină de colegi de-ai lui curioşi să afle ce se întîmplă în Bangladesh. La noi nimeni nu e interesat de ce se întîmplă în America. Au trecut patru ani de cînd m-am întors, pînă cînd am putut să ţin un speech în faţa catedrei de la Conservator despre experienţa mea americană - că am vrut eu, nu că m-ar fi rugat cineva. Şi-a pus vreunul problema de ce e şcoala aia mai bună şi au atîtea rezultate? Nu, noi sîntem buricul pămîntului şi nu ne mai interesează nimic altceva. Nu putem defila numai cu un singur nume Ce s-ar putea face ca lucrurile să meargă mai bine? Dan Dediu: Din punctul meu de vedere, al compozitorului, ar trebui făcute neapărat nişte recuperări. Sigur, Enescu este foarte mare, dar mai sînt şi alţii. El nu a apărut din nimic şi nici după el nu a fost pustiu. Noi nu ştim ce-a scris Jora, nu mai ştim ce-a scris Silvestri, nu mai vorbesc de Paul Constantinescu. Valentina Sandu-Dediu: Şi încă ceva: ei nu există în programele de concert ale nici unei instituţii muzicale. Dan Dediu: Şi ar trebui tipărite şi monografii. Despre Ştefan Niculescu, Aurel Stroe, Anatol Vieru, Tiberiu Olah, Pascal Bentoiu, Miriam Marbé, Cornel Ţăranu ş.a.m.d. Noi în compoziţie avem o tradiţie importantă! Şi avem compozitori buni, dar ne batem joc de ei. Ion Bogdan Ştefănescu: Nu a ştiut nimeni că a murit Olah în 2002 la Cluj, într-un azil. Şi e compozitor naţional... Nu are voie să se întîmple aşa ceva într-un stat civilizat, care ţine la cultura lui. Dan Dediu: Faptul că l-ai avut pe Enescu nu e aşa semnificativ. Important e ce-ai mai avut pe lîngă Enescu - că el poate să fie un accident. Dacă eşti un popor care vrei să arăţi că ai o tradiţie muzicală vie, nu se poate să defilezi numai cu un singur nume. Ion Bogdan Ştefănescu: Eu, dacă aş fi la Ministerul Culturii, aş face o comisie de oameni tineri, activi, din zone artistice diferite. La muzică, misiunea acestei comisii ar fi să instrumenteze o acţiune de recuperare a valorilor creatoare (că interpretative nu mai au cum) ale muzicii româneşti. Asta înseamnă: să li se tipărească partituri, să li se facă monografii, să fie introduşi măcar în repertoriul instituţiilor naţionale de muzică. Cînd eşti Filarmonica de Stat, cînd eşti Orchestra Naţională Radio, ar trebui să fii obligat să prezinţi şi compozitori români. Apoi, artiştii momentului trebuie promovaţi. Compozitorilor să li se tipărească partituri, interpreţilor să li se scoată CD-uri, să li se organizeze concerte, să fie introduşi măcar în circuitul naţional. Valentina Sandu-Dediu: Filarmonicile şi operele sînt instituţii de stat. Prin urmare, ar trebui obligate să aibă în program şi muzică românească. Peste tot în lumea aceasta există protecţionism, fiecare ţară este interesată să-şi susţină şi să-şi promoveze propria cultură. Dan Dediu: Operele şi filarmonicile pot să primească un fond de la Ministerul Culturii şi să comande compozitorilor piese. Ion Bogdan Ştefănescu: Aşa face Orchestra din Tokyo. Îi comandă Doinei Rotaru. Ei comandă românilor, dar noi n-o facem. Dan Dediu: Ar trebui un Consiliu al Artelor, după model englezesc - al tuturor artelor. Acest consiliu ar trebui să aibă nişte programe clare pe care să le urmărească cu responsabilitate. Şi, în timp, să facă toate aceste lucruri. Şi trebuie să aibă capacitatea de a termina ceea ce începe. Că nouă ne vin multe idei, dar toate mor pe parcurs. Ne focalizăm la început, iar după un an ne pierdem concentrarea.

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
România este pentru a treia lună consecutiv țara cu cea mai mare inflație, conform statisticilor Eurostat, iar ca și cum nu ar fi de ajuns, doar bulgarii câștigă mai puțin. Analistul economic Adrian Negrescu explică, pentru „Adevărul”, cum s-a ajuns aici și de ce statul nu are soluții.
image
La ce riscuri de sănătate se expun cei care lucrează noaptea. Boala cumplită care îi paște
Persoanele care lucrează în ture de noapte prezintă un risc mai mare de demență și alte boli, spune un important expert în somn, a cărui afirmație se bazează pe rezultatele unor studii științifice.
image
Banii viitorului: Ce s-ar întâmpla dacă am renunța la cash și am folosi bani virtuali
Într-o lume tot mai digitalizată, ideea de a renunța la tranzacțiile cu bani cash și de a folosi exclusiv bani virtuali devine din ce în ce mai atrăgătoare, punctează specialiștii.

HIstoria.ro

image
Cum au construit polonezii o replică a Enigmei germane
Cu toate că germanii au avut o încredere aproape totală în integritatea comunicațiilor realizate prin intermediul mașinii de criptare Enigma, în final această credință s-a dovedit eronată, în primul rând subestimării capabilităților tehnologice și ingeniozității umane ale adversarilor.
image
Cine erau bancherii de altădată?
Zorii activităților de natură financiară au apărut în proximitatea și la adăpostul Scaunului domnesc, unde se puteau controla birurile și plățile cu rapiditate și se puteau schimba diferitele monede sau efecte aduse de funcționari ori trimiși străini ce roiau în jurul curții cetății Bucureștilor. 

image
A știut Churchill despre intenția germanilor de a bombarda orașul Coventry?
Datorită decriptărilor Enigma, aparent, Churchill a aflat că germanii pregăteau un raid aerian asupra orașului Coventry. Cu toate acestea, nu a ordonat evacuarea orașului și nici nu a suplimentat mijloacele de apărare antiaeriană.