Să nu găsim mormîntul lui Ovidiu (II)

La capătul celălalt al explicației sînt, de fapt, ceilalți oameni din metrou, de obicei educați, simpatici și curioși. Printre ei (deși nu așa simpatici) se află chiar și specialiști din alte discipline științifice, interesați de această „traducere“ ca să poată fi realmente interdisciplinari, așa cum toți ne dorim (de Crăciun) să fim.

Tălmaci la daci

Cunoaștem un singur traducător din limba dacă din antichitate. De-atunci, firește, numărul lor n-a crescut. Două vorbe deci despre descoperirea arheologică care ne-a dat cîteva detalii despre acest îndepărtat patron al celor care fac azi traduceri în și din română.

Viața secretă a gunoiului

Sîntem, teoretic, mult mai puțin activi în week-end, dar atunci producem cel mai mult gunoi.

Hai să-ți arăt ceva frumos/urît

O discuție despre gustul artistic în antichitate e dificilă în primul rînd pentru că arta veche habar n-are de primatul esteticului. Ea face ceva. De pildă, împlinește un ritual, instaurează un spațiu civic sau sacru, negociază prestigiul individual.

Regatul meu pentru o parcare

Scheletul ultimului rege medieval al Angliei a fost găsit de arheologi în 2012 sub asfaltul unei parcări din Leicester. Ideea căutării regelui acolo a fost a unui grup de amatori, dovadă că și input-ul nespecialiștilor ne este de trebuință.

Ochiul și pironul

Vine și ziua cînd descoperi un teanc de ochi de marmură. Unul singur (azi în muzeul din Pireu) mai e întreg și are jumătate de metru lungime, dar e clar că sînt acolo mulți ochi migdalați, incizați pe lespezi subțiri de marmură de Paros, cu pupila găurită. Mult mai greu vine însă ziua cînd înțelegi ce sînt aceste obiecte. Datate în secolele V-III î.Hr., ele au fost găsite la sfîrșitul secolului al XIX-lea în șantierul naval de la Zea, portul militar al Atenei antice.

Și la bal, și la spital

Cum știi azi care era spitalul în ruinele unui castru roman? Criteriul suprem este descoperirea de instrumente medicale într-o asemenea clădire.

Spune bună ziua domnului doctor

Cînd citesc despre instrumentele chirurgicale romane, trec repede prin listele cu descrieri de bisturie și altele asemenea. Ceea ce caut, deși apare – cînd apare – abia la urmă, mi se pare mai important. E vorba de cutia metalică pe care doctorul o așază pe masă și pe care pacientul o privește atent cu coada ochiului.