De Chirico şi Modigliani, faţă în faţă

Umanitatea e azi mascată. Cînd ne vom revedea fără măștile sanitare? Căci, secrete, cele interioare nu vor dispărea odată cu pandemia.

Disputa statuilor

Eroilor de odinioară li se refuză gloria trecută căci victoriile de atunci nu mai pot camufla tragediile pe care le-au suscitat.

Boala individuală, boala societală

Boala concentrează, dar boala și accelerează. Ea procură sentimentul de urgență, iar iminența sfîrșitului suscită o febră, o incandescență.

Virusul reconstituie cotidianul comunist. Și dacă hrana nu a lipsit, obținerea ei mi-a amintit de cozile bucureștene sau moscovite în dimineața în care, pe mai mult de cincizeci de metri, pariezienii se înșiruiau în fața unui magazin alimentar.

Globalizarea virală a teatrului

Noi căutăm „teatrul peste tot”, oriunde în lume. Și astfel ne constituim într-un ansamblu securitar pe timpuri de însingurare – o consolare!

Rîsul și fuga

Cultura ca antidepresiv. Deseori am utilizat-o ca atare, însă, consecință a virusului, nu îmi imaginam recursul la ea ca la un medicament general prescris și adoptat.

Peter Brook, emoția unor ultime seri

Pe Brook l-am auzit și văzut la capătul anului trecut în țara sa natală, vorbind în limba lui natală, un Brook definitiv englez.

Picasso, Soulages, Boltanski sau „Drumul spre negru”

Le privesc și ele mă privesc. Schimb de dincolo de viață, dialog mut în obscuritate.

Eroii prim-planului şi omul din umbră

Detest retransmisiile de operă la televizor căci, printr-o sistematică eroare, camera expune guri exorbitante, feţe schimonosite, machiaje şi peruci violent spectaculare: ceea ce e făcut pentru a fi văzut de departe este abuziv apropiat.